Jurisprudență
Competența de soluționare a cererilor formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei
Lipsa motivelor de nelegalitate din cererea de recurs. Anularea recursului declarat
Cerere privind reconstituirea vechimii în muncă şi constatarea existenţei unui raport de muncă între reclamantă şi pârât. Respingerea recursului ca inadmisibil
Imposibilitatea efectuării predării din motive independente de voinţa autorităţilor. Reprogramarea predării la momentul la care situaţia epidemiologică va permite acest lucru
Nemulţumiri faţă de admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Sancțiunea nulității recursului
Contestarea concluziei privind tardivitatea formulării recursului fără depunerea dovezilor privitoare la formularea în termen a căii de atac. Anularea recursului declarat
Acordul persoanei solicitate de a fi predată către autorităţile judiciare străine. Respingerea contestației ca inadmisibilă
Critici privind nesoluţionarea de către instanţele de fond a acţiunii în revendicare deduse judecăţii prin aplicarea exclusiv a dreptului comun. Recurs respins ca nefondat
Solicitare privind dispunerea obligării pârâţilor la achitarea diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie
Conflictul negativ de competenţă. Stabilirea competenței de soluționare a cererii de liberare condiţionată
Stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii. Calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire
Cazuri bine justificate de suspendare a executării unui act administrativ. Împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ
Contestaţie la executare în vederea reanalizării situației juridice. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Critici în legătură cu exemplarul încheierii în sensul că respectivul înscris nu poartă semnătura completului care a pronunţat încheierea. Anularea căii de atac
Solicitare privind obligarea pârâtului la plata contravalorii a 16 tichete de masă încasate necuvenit, contravaloarea autorizaţiei de călătorie, contravaloarea a 18 zile de concediu de odihnă efectuate necuvenit și a echipamentelor de protecţie. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive. Admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare
Nulitatea actelor de preluare a bunurilor de către stat. Redobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale preluate de statul comunist
Dispunerea suspendării soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamanta intimată împotriva deciziei de impunere
Contestaţie la executare. Reanalizarea situaţiei juridice şi deducerea zilelor considerate ca executate în condiţii necorespunzătoare din restul de pedeapsă
Desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. Respingerea recursului ca nefondat
Solicitare privind obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto cu contract individual de muncă și comunicarea fişei cu calculul detaliat al salariului şi al reţinerilor pentru impozit şi asigurări
Cale de atac exercitată după expirarea termenului legal. Contestație respinsă ca tardiv formulată
Acțiune împotriva unei decizii definitive pronunţate într-o contestaţie în anulare promovată împotriva unei hotărâri date în recurs. Respingerea recursului ca inadmisibil
Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta reclamantul în calitate de proprietar