Jurisprudență
Solicitare privind constatarea caracterului nelegal al reţinerilor salariale de către angajator. Restabilirea calificării juridice a actelor şi faptelor deduse judecăţii
Aplicabilitatea cu prioritate a dreptului european. Principiul supremaţiei dreptului european. Examinarea compatibilității reglementărilor interne cu dispoziţiile europene relevante
Infracţiunea de facilitare a intrării, circulaţiei sau şederii ilegale a unui străin într-un stat semnatar al Convenţiei Schengen, în grup organizat. Executarea mandatului european de arestare
Solicitare privind anularea actelor de executare emise şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Cerere privind obligarea pârâţilor la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiilor lunare de încadrare şi asupra celorlalte drepturi aferente, plata diferenţei dintre venitul solicitat şi venitul efectiv plătit și recunoaşterea stării de discriminare şi repararea prejudiciului cauzat prin maniera eronată de aplicare a legii
Căile de atac în materia contestaţiei în anulare. Respingerea apelului declarat ca fiind inadmisibil
Măsurile asigurătorii în cadrul procesului penal. Indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ale suspecților sau inculpaților, în vederea împiedicării încheierii oricărui act juridic civil având drept scop scoaterea bunurilor din patrimoniul acestora
Litigii în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică. Refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală
Interzicerea soluţionării unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare. Anularea recursului ca netimbrat
Solicitare privind obligarea pârâtei la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente
Apel exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive. Respingerea căii de atac ca fiind inadmisibilă
Contestarea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuţional. Instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare
Solicitare privind dispunerea fixării sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Condiţii cu privire la termenul de declarare a revizuirii. Asigurarea unei rigori şi discipline procesuale şi evitarea promovării, în mod abuziv, a unor solicitări de revizuire care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege
Încuviinţarea executării silite şi stabilirea instanţei de executare. Competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare
Cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în ajutor social, a daunelor morale și eliberarea adeverinţei pentru perioada lucrată în funcţia de consilier juridic
Recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri străine. Contestație la executare respinsă ca nefondată
Termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea. Decăderea din exercitarea dreptului
Litigii în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică. Verificarea legalității actului atacat prin prisma existenţei faptei de discriminare şi a sancţiunii contravenţionale aplicate
Situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune. Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală
Cererea de chemare în judecată având ca obiect solicitarea de a se constata că reclamanţii au calitate de moştenitori de pe urma defuncţilor
Cerere de chemare în judecată privind dispunerea recunoaşterii stării de discriminare în care se află reclamantul din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi. Stabilirea competenței de soluțonare a cauzei
Recurs nefondat. Reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond