JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ. Respingerea cererii de repunere pe rol formulată înainte de împlinirea termenului de perimare. Admiterea excepției perimării invocată din oficiu. Nelegalitate
- C.proc.civ. din 1865: art. 101 alin. (3)
- C.proc.civ. din 1865: art. 155^1
- C.proc.civ. din 1865: art. 249
- C.proc.civ. din 1865: art. 252
Câtă vreme cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de împlinirea termenului de perimare, instanța, respingând cererea, trebuia să constate că dosarul se afla în situația anterioară formulării acestei cereri, anume în stadiul de suspendare dispusă pe temeiul art. 1551 C.proc.civ. În aceste condiții, instanței nu îi era îngăduit a efectua alte acte de procedură – precum invocarea excepției perimării – întrucât, pentru a se putea dispune alte măsuri procedurale în cauză în vederea continuării judecății, situația premisă impunea repunerea dosarului pe rol fie la cererea părții, fie din oficiu. Invocând excepția de perimare în cadrul unei cauze a cărei judecare era suspendată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, fiind astfel incidente prevederile art. 105 alin. (2) C.proc.civ.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1838 din 7 octombrie 2016)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!