JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Soluţionarea cauzei exclusiv prin admiterea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii contestaţiei la tabelele de creanţe diferite ale debitorului. Nelegalitate
- art. 480 alin. (3)
- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă rep. : art. 430
- Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: art. 3 pct. 16-19
Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. pr. civ. întrucât, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, prin admiterea celor două excepții, a autorității de lucru judecat și a inadmisibilității contestației.
În ceea ce privește excepția de lucru judecat, potrivit art. 430 C. pr. civ., „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată” [alin. (1)]. „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-s rezolvat o chestiune litigioasă”. [alin. (2)]
Articolul 3 pct. 16-19 din Legea nr. 85/2006 statuează asupra creanțelor care se înscriu în tabelele de creanțe ale debitorului, făcând deosebire între creanțele născute înainte de deschiderea procedurii, care înscriu în tabelul preliminar și cel definitiv, și cele născute în timpul procedurii, care se înscriu în tabelul suplimentar, respectiv totalul creanțelor avute în vedere în tabelul definitiv și tabelul suplimentar care se înscriu în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.
Prin urmare, temeiurile legale pentru înscrierea unei creanțe, după caz, în tabelul definitiv ori în tabelul suplimentar, sunt diferite, după cum diferită este și cauza juridică a cererilor de înscriere și, implicit, a contestațiilor care se pot formula cu privire la înscrierile creanțelor în aceste tabele. Curtea concluzionează că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat asupra unei contestații care vizează o creanță solicitată a se înscrie în tabelul suplimentar și o hotărâre judecătorească având ca obiect înscrierea aceluiași creditor în tabelul preliminar de creanțe.
(Curtea de Apel TimișoaraSecția a II-a civilă, Decizia civilă nr. 588 din 11 septembrie 2019, rezumată de judecător dr. Marian Bratiș)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!