JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Solicitarea anulării sentinţei pentru încălcarea normelor în vigoare, fără specificarea textului exact. Lipsa rolului activ al instanţei de apel. Neasigurarea exigenţelor privind un proces echitabil

30 sept. 2015
Vizualizari: 105
  • C. proc. civ. din 1865: art. 208
  • C. proc. civ. din 1865: art. 297

Tribunalul a apreciat în mod greșit că nu ar fi incidentă situația prevăzută de art. 297 din Codul de procedură civilă, reținând că apelantul a solicitat anularea sentinței pentru încălcarea normelor în vigoare fără să fi specificat textul exact, instanța neobservând însă că acesta a invocat și lipsa citării legale la expertiză, iar pe de altă parte nu era obligat să indice expres textul din Codul de procedură civilă, din moment ce instanța putea face încadrarea. Solicitarea recurentului nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, deși nulitatea izvorând din lipsa citării legale la expertiză ținea de asigurarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și, implicit, de asigurarea exigențelor privind un proces echitabil în care pretențiile și respectiv apărările părților trebuie să fie efectiv ascultate și analizate.

(Curtea de Apel Oradea, s. I civ., decizia nr. 295 din 30 septembrie 2015)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Solicitarea anulării sentinței pentru încălcarea normelor în vigoare, fără specificarea textului exact. Lipsa rolului activ al instanței de apel. Neasigurarea exigențelor privind un proces echitabil was last modified: aprilie 7th, 2022 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.