JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Prejudiciu de mediu. Răspundere obiectivă. Neanalizarea existenței legăturii de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs
- N.C.C.: art. 1349
- O.U.G. nr. 195/2005: art. 95
Răspunderea obiectivă instituită prin dispozițiile art. 95 alin. (1) din OUG nr. 195/2005, independentă de elementul vinovăției (culpei) nu înseamnă și o răspundere independentă de elementul legăturii de cauzalitate, în condițiile în care importanța sa este considerabilă din chiar perspectiva antrenării unei răspunderi civile delictuale obiective. Astfel, în condițiile în care instanța a respins ca neutile cauzei probele solicitate de pârât prin care urmărea demonstrarea lipsei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită atribuită în responsabilitatea sa și prejudiciul produs reclamantei, motivând că aspectele ce se dorea a fi dovedite prin acestea erau irelevante față de temeiul juridic incident cauzei – art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, care ridică la rang de principiu caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciul produs prin poluare, independent de culpă – și de constatarea accidentului de poluare de către Garda Națională de Mediu, sunt întemeiate criticile formulate prin motivele de recurs relativ la lipsa de preocuparea a instanței de a analiza existența acestui element al răspunderii civile delictuale.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1244 din 1 iunie 2018)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!