JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligaţia organului fiscal de a radia persoanele care, în virtutea legii, nu mai datorează TVA

12 mai 2012
Vizualizari: 98
  • Legea nr. 547/2001

Dacă reclamanta nu a datorat TVA, conform Legii nr. 547/2001, acesteia nu îi revenea obligația de a înștiința organul fiscal că nu datorează acest impozit, astfel încât ignorarea dispozițiilor Legii nr. 547/2001 este un abuz al pârâtelor, iar nu o pasivitate a reclamantei. De altfel, înainte de a i se cere contribuabilului să plătească, organul fiscal trebuia să facă aplicarea legii în vigoare și să notifice pe contribuabil în privința obligațiilor scadente.
Aprecierea culpei contribuabilului (care nu a înștiințat organul fiscal despre împrejurarea că nu mai datorează TVA) trebuie făcută și prin raportare la scopul legii. Cu siguranță, scopul instituirii TVA este acela de a taxa operațiunile strict prevăzute de lege. A admite că un cabinet de expert contabil datorează un asemenea impozit, deși nu a prestat activități supuse plății TVA, „indiferent de actele normative aplicabile acestei taxe” (astfel cum consideră prima instanță) înseamnă o îndepărtare de la scopul legii.

(Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1779 din 12 mai 2012)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligația organului fiscal de a radia persoanele care, în virtutea legii, nu mai datorează TVA was last modified: iunie 22nd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.