JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Neîndeplinirea procedurii de citare. Atestarea comunicării cererii de chemare în judecată. Inexistenţa termenului în cunoştinţă. Citare prin publicitate. Condiţii

26 apr. 2016
Vizualizari: 197
  • NCPC: art. 157 alin. (1) lit. i)
  • NCPC: art. 167

Dovada de înmânare întocmită în etapa scrisă a procesului, atestă numai comunicarea cererii de chemare în judecată, primul termen de judecată fiind stabilit în cauză ulterior. Nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. i) C.proc.civ. pentru a se putea aprecia că pârâta are termen în cunoștință, dovada de înmânare a cererii de chemare în judecată neputând avea vreun efect în ceea ce privește considerarea ca legal îndeplinită a procedurii de citare pentru vreun termen de judecată stabilit în cauză, astfel încât nu se poate considera că pârâta a fost legal citată, având deci termen în cunoștință. Citarea prin publicitate presupune ca primă premisă imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul persoană fizică, ca urmare a faptului că acesta nu își are indicat domiciliul la adresa indicată de către reclamant și nici la cea existentă în evidențele autorităților în drept, cea de-a doua premisă pentru dispunerea acestei măsuri fiind reprezentată de dovada demersurilor efectuate de partea care a promovat cererea pentru aflarea actuală a adresei pârâtului nelegal citat, proba în acest sens fiind făcută de obicei prin atașarea relațiilor obținute de la Direcția de Evidență a Persoanelor.

(Curtea de Apel Cluj, s. I civ., decizia nr. 1036 din 26 aprilie 2016)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Neîndeplinirea procedurii de citare. Atestarea comunicării cererii de chemare în judecată. Inexistența termenului în cunoștință. Citare prin publicitate. Condiții was last modified: aprilie 28th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.