JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Intervenţie în interesul uneia din părţi. Exercitarea de către intervenient a căii de atac. Condiţii şi efecte

16 nov. 2011
Vizualizari: 118
  • C. proc. civ.: art. 246
  • C. proc. civ.: art. 54
  • C. proc. civ.: art. 56

Apelul sau recursul făcut în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care s-a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs, textul consacrând o limitare a activității procesuale a intervenientului în interesul uneia din părți în cazul exercitării căii de atac a apelului sau recursului, nefiind posibilă o continuare a acesteia în fața instanței de control judiciar fără ca partea principală să-și fi manifestat în mod expres voința în sensul exercitării căii de atac, textul de lege reflectând regula subordonării intervenientului accesoriu părții în favoarea căreia a intervenit.
Prin urmare, în aplicarea acestui text de lege, este neavenit recursul declarat de intervenientul în interesul uneia din părți împotriva încheierii prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de repunere pe rol formulată de partea in interesul căreia a intervenit.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 2649 din 16 noiembrie 2011)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Intervenție în interesul uneia din părți. Exercitarea de către intervenient a căii de atac. Condiții și efecte was last modified: iulie 27th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.