JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Provocare

15 dec. 2015
Vizualizari: 170
  • NCP: art. 75 alin. (1) lit. a)

Pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca victima infracțiunii să fi avut o atitudine agresivă ori un comportament care să fie considerat grav, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, astfel încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă (prin săvârșirea unei infracțiuni). Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să fie de o severitate apropiată. În condițiile în care inculpatul a acționat spontan, în sensul că i-a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feței sub imperiul puternicei tulburări produsă de mușcătura câinelui, căruia victima îi dăduse drumul din curte în acest scop, în mod corect a fost reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării.

(Curtea de Apel Craiova, s. pen., decizia nr. 1420 din 15 decembrie 2015)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Provocare was last modified: aprilie 10th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.