JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice în temeiul Legii nr. 85/2006. Consecinţe  

19 oct. 2016
Vizualizari: 166
  • C. civ. din 1864: art. 1073
  • C. civ. Din 1864: art. 948
  • C. civ. Din 1864: art. 966
  • Legea nr. 85/2006 C. proc. civ. Din 1865: art. 129 alin. (6)

Capacitatea de folosință a persoanei juridice este acea parte a capacității civile a subiectului colectiv de drept, care constă în aptitudinea sa de a avea drepturi și obligații civile, iar data încetării capacității sale de folosință este data încetării ființei acesteia, ulterior acestui moment în sarcina subiectului de drept neputându-se naște obligații. Astfel, în cazul în care față de societatea debitoare, parte într-un contract de schimb a unui bun imobil constatat nul, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea acesteia din registrul societăților în temeiul Legii nr. 85/2006, aceasta este descărcată de toate obligațiile sale, inclusiv de obligația de restituire a bunului primit în temeiul contractului de schimb ori a contravalorii acestuia.
Prin urmare, orice acțiune ulterioară ce vizează fie repunerea în situația anterioară, fie anularea actelor subsecvente contractului de schimb a cărui nulitate s-a constatat nu va mai putea fi admisă, această situație constituind o excepție de la regula potrivit căreia anularea actului juridic inițial atrage și anularea actului juridic subsecvent datorită legăturii lor juridice, excepție care este reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1727 din 19 octombrie 2016 )


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice în temeiul Legii nr. 85/2006. Consecințe   was last modified: aprilie 2nd, 2022 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.