JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care au ca obiect utilitatea publică. Caracterul legal al acestora. Acţiune în constatare. Inadmisibilitate

12 iun. 2024
Vizualizari: 19
  • art. 19
  • Legea nr. 13/2007: art. 16

Din economia art. 16 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 reiese faptul că drepturile de uz și de servitute care au ca obiect utilitatea publică au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 din același act normativ și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. Astfel, având în vedere caracterul legal al acestor drepturi, instanța nu poate să îl transforme într-un caracter judiciar și să-l stabilească prin hotărâre judecătorească, înlăturându-i astfel, atributul de a opera direct, de drept, în puterea legii, iar nu mediat printr-o hotărâre judecătorească supusă căilor de atac.

(I.C.C.J., secția a II-a civilă, decizia nr. 3365 din 12 iunie 2012)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care au ca obiect utilitatea publică. Caracterul legal al acestora. Acțiune în constatare. Inadmisibilitate was last modified: februarie 4th, 2024 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.