JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosinţă a terenului aflat în categoria curţi-construcţii
- HCL nr. 24/2005
Atunci când pretinde că determinarea valorii de folosință a terenului ar fi trebuit realizată în raport de regimul curți-construcții menționat în cartea funciară, iar nu în raport de regimul său economic, urbanistic și de folosință efectivă, reală a acestuia, recurenta-reclamantă demonstrează că ea este cea care ignoră deopotrivă situația juridică a bunului și obiectul litigiului. Or, câtă vreme reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, aceasta nu poate pretinde dezdăunarea sa după principii aplicabile unei veritabile exproprieri, fiind firesc ca prejudiciul cauzat să se raporteze la folosința concretă ce s-a dat bunului în fapt și care este compatibilă/aptă a fi dată terenului în raport cu regimul său urbanistic (în cazul de față, acela de drum public).
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1191 din 12 iunie 2019)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!