JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de muncă pe perioadă determinată. Acţiune în constatarea nulităţii absolute, formulată după expirarea perioadei pentru care a fost încheiat

24 oct. 2011
Vizualizari: 117
  • C. Muncii: art. 268 alin. (1)

Constatarea nulității unui contract individual de muncă se poate solicita pe durata existenței sale.
Chiar dacă între părți nu s-a încheiat un înscris care să constate încetarea unui contract individual de muncă, a existat consimțământul ambelor părți la o astfel de încetare, în condițiile în care între acestea s-a încheiat un nou contract de muncă pentru aceeași funcție, dar pe durată determinată. În consecință, administrarea probei testimoniale cu privire la acest aspect era inutilă, iar o eventuală „înțelegere” între conducerea unității și recurentă cu privire la promisiunea de a se încheia contracte succesive sau de a se reveni la contractul inițial, oricum nu putea să producă efecte juridice.

(Curtea de Apel Cluj, s. I civ., decizia nr. 3725 din 24 octombrie 2011)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de muncă pe perioadă determinată. Acțiune în constatarea nulității absolute, formulată după expirarea perioadei pentru care a fost încheiat was last modified: iulie 27th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.