JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestaţie pentru anularea hotărârii adunării creditorilor. Invocarea caracterului inadecvat al preţului minimal de valorificare al bunului imobil supus vânzării de către creditori. Respingerea contestaţiei
- Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: art. 48 alin. (7)
Potrivit art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul verbal întocmit.
În nici un caz hotărârea adunării creditorilor nu este supusă anulării pentru motive care privesc manifestarea de voință a creditorilor în vederea adoptării anumitei decizii și nici caracterul inoportun ori inadecvat al deciziei acestora în raport cu nemulțumirea unui/unora dintre creditori.
Curtea apreciază că nu este prezent niciun motiv de nelegalitate cu privire la punctele de pe ordinea de zi a ședinței adunării creditorilor astfel cum au fost adoptate prin hotărâre, întrucât dispozițiile legii insolvenței lasă creditorilor marja de apreciere asupra condițiilor de valorificare a bunurilor debitoarei și asupra valorii la care se va supune vânzarea acestor bunuri, în acord cu interesele concursuale și colective ale acestora, aspect asupra căruia instanțele judecătorești au un control limitat la procedurile adoptate de creditori în scopul satisfacerii creanțelor lor.
Drept urmare, în mod greșit prima instanță, referindu-se la principiile generale care guvernează procedura insolvenței, a constatat că hotărârea adunării creditorilor având ca obiect condițiile de valorificare a unui bun imobil al debitoarei pe baza unui raport de evaluare și a regulamentului de vânzare a bunului adoptat de aceeași creditori ar fi lovită de nulitate, impunându-se anularea acesteia.
(Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, Decizia civilă nr. 846/A din 6 noiembrie 2019, rezumată de judecător dr. Marian Bratiș)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!