JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Clauze abuzive. Condiţii. Sancţiune – nulitatea absolută a clauzelor

• CJUE: cauza Matei; C-143-13
• Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii: art. 3
• ÎCCJ – Secţia a II-a civilă: Decizia nr. 1393/2 aprilie 2013; Decizia nr. 992/13 martie 2014; Decizia nr. 3234/23 octombrie 2014
• Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
• rep.: art. 4

Curtea reține că, pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, se impun a fi avute în vedere dispozițiile Legii nr. 193/2000, act normativ care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE.
Referitor la noțiunea de „clauză abuzivă”, Curtea reține că art. 3 din Directiva 93/13/CEE stabilește că au acest caracter clauzele contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
În dreptul intern, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 prevăd că „o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei”.
Or, convenția de credit în discuție, încheiată între părți, are, evident, caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate.
În cauză, pârâta nu a făcut dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanții au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art. 4 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, contrar bunei-credințe, creat de clauzele contestate, Curtea reține, la fel ca instanța de apel și prima instanță, că aceste condiții sunt îndeplinite în cauză pentru clauzele constatate abuzive de prima instanță.

(Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, Decizia civilă nr. 802/R din 21 noiembrie 2019, rezumată de judecător dr. Marian Bratiș)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nu aveți acces la acest articol!!!