JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apel. Schimbarea hotărârii instanței de fond cu privire la aspecte asupra cărora nu au fost formulate critici prin motivele de apel de niciuna dintre părțile litigante. Încălcarea principiilor tantum devolutum quantum apellatum și non reformatio in pejus
- C.proc.civ. din 1865: art. 295 alin. (1)
- C.proc.civ. din 1865: art. 296
Instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea prevederilor art. 295 alin.(1) prima teză C.pr.civ. (tantum devolutum quantum apellatum), coroborat cu art. 296 teza a doua C.pr.civ. (neprovocarea unei situații mai grele în propriul apel), în condițiile în care a considerat că este neîntemeiată și acea parte din cererea reconvențională care a fost considerată întemeiată de către prima instanță, câtă vreme în apelul lor reclamanții pârâți nu au criticat decât soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii principale, neformulându-se motive de apel referitor la partea din cererea reconvențională admisă, prin care se solicita contravaloarea lipsei de folosință pentru un imobil, iar pârâta reclamantă, prin motivele de apel, a criticat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru o anumită perioadă, precum și modul de calcul al lipsei de folosință pentru partea din cererea reconvențională admisă. Cum această parte din sentință nu a fost atacată de către reclamanții pârâți, iar de către reclamanta reconvențională doar în sensul că valoarea despăgubirilor trebuia să fie mai mare, fiind greșit calculată, în mod nelegal instanța de apel, admițând apelul acestei din urmă părți, a respins în tot cererea reconvențională.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 127 din 26 ianuarie 2016)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!