JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Anularea hotărârii de consiliu local prin care s-au aprobat rectificări bugetare şi/sau virări de credite bugetare în competenţa consiliului local fără a fi indicată sau prevăzută sursa de finanțare

24 sept. 2018
Vizualizari: 110
  • Legea nr. 73/2006

Contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de recurs a apreciat că respectarea principiului autonomiei locale financiare prevăzut de art. 16 din Legea nr. 73/2006 și a competenței conferite de art. 19 în aprobarea și rectificarea bugetelor nu trebuie realizată cu ignorarea uneia dintre regulile bugetare prevăzută de art. 14 alin. 4 din aceeași lege, conform căreia nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare. Această sursă de finanțare are semnificația venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecințele negative, pe plan economic și social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Sursa de finanțare nu a fost prevăzută nici măcar în documentația care a stat la baza emiterii hotărârilor de consiliu local contestate.

(Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1713 din 24 septembrie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Anularea hotărârii de consiliu local prin care s-au aprobat rectificări bugetare și/sau virări de credite bugetare în competența consiliului local fără a fi indicată sau prevăzută sursa de finanțare was last modified: iulie 8th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.