JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Amânarea executării pedepsei. Măsuri de supraveghere. Interdicţia de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere. Criterii de individualizare judiciară a sancţiunilor cu caracter penal. Aplicarea automată, în afara unor criterii obiectiv stabilit, a interdicţiei. Nelegalitate
- NCP: art. 85 alin. (2) lit. g) și alin. (4)
Este întemeiată critica inculpatului vizând aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al oricărei sancțiuni sau măsuri aplicate (pedeapsă principală, complementară sau accesorie, măsuri/obligații de supraveghere) este condiționată de caracterul adecvat, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata/natura sancțiunii/obligației, pe de altă parte. Raportând efectele aplicării interdicției prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen. asupra vieții inculpatului la gravitatea încălcării dispoziției legale (nivel de alcoolemie și starea acestuia), la împrejurarea că fapta este o conduită izolată în comportamentul acestuia, Curtea de Apel constată că măsura depășește nivelul de proporționalitate și echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancționatorie. Ca atare, se constată că se impune înlăturarea obligației de a nu conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere.
(Curtea de Apel Timișoara, s. pen., încheierea nr. 303 din 10 martie 2016)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!