JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune în răspundere civilă delictuală. Invocarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram. Condiţii şi efecte

6 oct. 2016
Vizualizari: 204
  • Decretul nr. 167/1958: art. 3
  • Decretul nr. 167/1958: art. 8

În cazul în care față de pârât nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală în plângerea formulată de reclamantă, nu se poate reține că în cauza ce are ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia este incident principiul electa una via non datur recursus ad alteram, întrucât dreptul la opțiune al reclamantei s-ar fi născut numai în ipoteza în care s-ar fi pus în mișcare acțiunea penală și ar fi fost declanșat un proces penal. Aceasta deoarece pentru a putea fi exercitat dreptul de opțiune trebuie să existe, în același timp, cele două căi prin care pot fi cerute despăgubirile civile, și anume atât procesul penal declanșat și acțiunea penală pusă în mișcare, cât și posibilitatea exercitării acțiunii civile la o instanță civilă. Prin urmare, nu poate fi vorba despre exercitarea dreptului de opțiune atâta timp cât acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare, persoana vătămată având numai posibilitatea exercitării acțiunii civile la instanța civilă.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1608 din 6 octombrie 2016)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în răspundere civilă delictuală. Invocarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram. Condiții și efecte was last modified: mai 29th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.