JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în constatarea inexistenței dreptului de proprietate asupra unui imobil. Admisibilitate. Convenție de revocare a contractului de vânzare-cumpărare. Efecte
- C. proc.civ. din 1865: art. 111
În condițiile în care a fost revocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu succesorul celui în favoarea căruia a fost eliberat titlul de proprietate pentru același imobil care se regăsește menționat și în titlul reclamanților, prețul vânzării fiind restituit, pârâții, care nu dețin posesia terenului, nu mai pot justifica un titlu de proprietate, iar reclamanții nu mai au la îndemână o acțiune în constatarea nulității titlului acestora. Și cum reclamanții exercită și posesia terenului, în mod corect, s-a considerat că acțiunea reglementată de art.111 C.proc.civ. reprezintă singura modalitate procesuală pentru a se constata faptul că nu există un alt titlu ce s-ar putea opune celui al reclamanților (respectiv a se constata inexistența titlului pârâților).
Faptul că ulterior încheierii convenției de revocare, pârâții au consemnat prețul, din nou, pe seama și la dispoziția vânzătorului, preț încasat de acesta, nu prezintă relevanță asupra efectelor pe care respectiva convenție le-a produs la data încheierii ei, vânzarea fiind revocată și părțile repuse în situația anterioară începând cu acel moment, potrivit principiului mutuus consensus, mutuus dissensus, fără a fi necesar a se constata pe cale judiciară un astfel de efect. Pentru a opera un nou transfer al dreptului de proprietate către pârâți, se impunea exprimarea unui nou acord de voință al părților în condițiile legii, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul consemnării prețului de achiziție al terenului pe seama și la dispoziția vânzătorului. De asemenea, nici împrejurarea că o astfel de convenție nu ar fi fost intabulată în cartea funciară nu reprezintă un argument pentru ineficiența sa juridică întrucât o atare mențiune nu are efect constitutiv ci de opozabilitate față de terți a dreptului înscris.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 803 din 17 mai 2017)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!