JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Abuz în serviciu. Inexistenţa tipicităţii. Fals intelectual

14 apr. 2020
Vizualizari: 200
  • C. pen.: art. 297
  • C. pen.: art. 321

1. În procedura executării silite a obligației de a face, în cazul în care nu există cererea creditorului prevăzută în art. 910 alin. (3) C. proc. civ. adresată executorului judecătoresc, pentru ca acesta să sesizeze instanța de executare în scopul aplicării penalităților pentru neexecutarea obligației de a face conform art. 906 alin. (1) C. proc. civ., nu există o încălcare a dispozițiilor legale privind sesizarea instanței de executare de către executorul judecătoresc, aptă să constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen.
2. În procedura executării silite a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, nerespectarea dispozițiilor art. 911 alin. (2) C. proc. civ. de către executorul judecătoresc – în sensul că executarea nu s-a efectuat în prezența unui reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecție a copilului competente, ci în prezența reprezentanților direcției de asistență socială din cadrul primăriei, calificați în domeniul protecției copilului – nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât nu există o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale minorilor, în condițiile în care scopul dispozițiilor art. 911 alin. (2) C. proc. civ. constând în asigurarea unui cadru alcătuit din persoane calificate în domeniul protecției copilului în procedura executării silite este atins.
3. În conformitate cu dispozițiile art. 913 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în procedura executării silite a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, dacă executorul judecătoresc constată că minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, întocmește un proces-verbal în care consemnează constatările sale și îl comunică părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecție a copilului, care sesizează instanța competentă, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică. În cazul intervenției unei înțelegeri între părți cu privire la modul de executare a hotărârii judecătorești referitoare la minori, care exclude continuarea executării silite, omisiunea executorului judecătoresc de a urma procedura prevăzută în art. 913 C. proc. civ. nu constituie o încălcare a legii și, în consecință, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen.
4. În ipoteza existenței unei înțelegeri între părți cu privire la modul de executare a hotărârii judecătorești referitoare la minori, omisiunea executorului judecătoresc de a consemna în procesul-verbal prevăzut în art. 913 alin. (1) C. proc. civ. refuzul categoric al minorului de a-l părăsi pe debitor sau manifestarea aversiunii acestuia față de creditor nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., sub aspectul laturii subiective, neputându-se reține intenția, ca formă a vinovăției.
5. În cazul nerespectării înțelegerii dintre părți cu privire la modul de executare a hotărârii judecătorești referitoare la minori, omisiunea executorului judecătoresc de a consemna în procesul-verbal prevăzut în art. 913 alin. (1) C. proc. civ. refuzul categoric al minorului de a-l părăsi pe debitor sau manifestarea aversiunii acestuia față de creditor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 101/A din 14 aprilie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Abuz în serviciu. Inexistența tipicității. Fals intelectual was last modified: aprilie 4th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.