Joint Venture în convenţiile extrastatutare

23 iul. 2021
Articol UJ Premium
Vizualizari: 1087
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Introducere

Prezentul studiu pornește de la gândul că societatea evoluează cu pași rapizi, fapt ce afectează atât pozitiv, cât și negativ societățile, asociații și administratorii acestora. De aceea este necesar să îmbunătățim sistemul, pe cât de rapid, pe atât de clar și coerent.

Nu există o definiție comună în ceea ce privește această întreprindere (joint venture), așa cum vom vedea în cele ce urmează, ea fiind deosebită în legislația fiecărei țări.

Astfel, joint venture este asociația în participație, în România.

După cum bine punctează profesorul Săuleanu Lucian: „Asociația în participație este un contract, iar nu o societate comercială”[1].

Apărut prima dată în secolul al XIX-lea, acestea au fost folosite prima dată în construcția sistemului feroviar din S.U.A., joint venture este o entitate comercială creată de două sau mai multe părți, caracterizată în general prin proprietate comună, returnări și riscuri partajate. Astfel, companiile dețin în mod obișnuit proprietăți mixte pentru unul dintre cele patru motive: accesul la o piață nouă, în special la piețele emergente; pentru a obține eficiență pe o scară largă prin combinarea activelor și a operațiunilor; pentru a împărți riscul pentru investiții sau proiecte majore.

Joint venture a fost mereu un contract, fiindcă s-a încheiat cu scopul de a împărți beneficiile și pierderile unei afaceri comerciale.

2. Noțiune

Plecând de la definiția oferită de dicționarul explicativ român, joint venture reprezintă: „Contractul prin care două sau mai multe părți se angajează într-o activitate economică, care este supusă controlului comun, în scopul valorificării în activitatea de producție sau de comercializare a avantajelor deținute de părțile asociate”[2].

Cu alte cuvinte, întreprinderea mixtă este un aranjament de afaceri în care două sau mai multe părți sunt de acord să își reunească resursele în scopul îndeplinirii unei sarcini specifice. Această sarcină poate fi un proiect nou sau orice altă activitate de afaceri. Într-o societate în comun, fiecare dintre participanți este răspunzător pentru profiturile, pierderile și costurile asociate cu acesta. Totodată, venture-ul este o entitate proprie, separată de participanții altor interese de afaceri.

Pentru a crea un joint venture este necesar doar un acord scris între participanți. Chiar și atunci când se află între două companii mici, un astfel de parteneriat ar trebui să aibă cel puțin acest tip de acord scris.

Joint venture, deși sunt parteneriate în sensul colocvial al cuvântului, acestea pot prelua orice structură juridică. Corporațiile, parteneriatele, SRL-urile și alte entități de afaceri pot folosite pentru a forma un Joint Venture. În ciuda faptului că scopul acestor întreprinderi este în mod obișnuit de producție sau cercetare, ele pot fi formate și pentru un scop continuu.

Aceste întreprinderi „amestecate” pot combina companiile mari și mai mici pentru a se angaja în unul sau mai multe proiecte mari sau mici sau chiar oferte.

Indiferent de structura juridică utilizată pentru Joint Venture, cel mai important înscris va fi acordul care stabilește toate drepturile și obligațiile partenerilor. Obiectivele acestei întreprinderi, contribuțiile inițiale ale partenerilor, operațiunile zilnice, precum și dreptul la profituri și/sau responsabilitatea pentru pierderile joint venture sunt prezentate în acest act.

Joint venture cuprinde o gamă largă de contracte utilizate pentru a obține rezultate economice diferite.

Există două cazuri distincte de Joint Venture:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

− contractuale: acorduri atipice de asociere între societăți care nu dau naștere unei noi entități juridice. Acestea sunt folosite, de obicei, pentru a atinge obiective bine definite anterior și, de cele mai multe ori, sunt destinate să reziste exclusiv timpului necesar atingerii unor astfel de obiective de afaceri (de exemplu: realizarea unei lucrări; distribuția mărfurilor între exportator și importator etc.);

− corporative: acorduri între două sau mai multe societăți prin care, pentru a atinge un scop comun, prestabilit, constituie o companie autonomă și distinctă, în ceea ce privește componentele individuale. Acestea sunt în general, baza unor colaborări complexe și mai largi în ceea ce privește cele pe care le produc societățile contractuale.

Complexitatea acestor întreprinderi corporative înseamnă că acestea nu sunt întotdeauna guvernate de un singur contract, ci de o multitudine de contracte legate între ele.

În realitate, un singur text contractual face foarte dificilă identificarea și coordonarea multiplicității relațiilor juridice și comerciale stabilite între parteneri și între fiecare dintre aceștia și noua companie; în plus, semnarea acordurilor în care este parte societatea Joint Venture nu poate fi realizată atunci când partenerii semnează contractul, dar când noua societate este stabilă.

Modul de organizare a unui JV corporativ este, în mod normal, împărțită în mai multe contracte.

Înainte de toate, există un contract principal, în care părțile stabilesc condițiile de constituire, de gestiune în comun a noii companii în care participă identificând obiectivele Joint Venture, acțiunile pe care va trebui să se angajeze în timp în vederea realizării acestor obiective și să identifice relațiile juridice care vor fi stabilite între fiecare dintre ele și noua companie.

Într-un joint venture corporativ, unul dintre aspectele de o importanță capitală care trebuie reglementate este cel legat de structura și competențele organismelor (consiliul de administrație și reuniunea acționarilor) ale societății mixte. În acest sens, clauzele statutare care prevăd, sunt cele mai frecvente.

Prealabil, în ceea ce privește stabilirea unui contract joint venture este, în general, redactarea unui studiu de fezabilitate, în care sunt examinează obiectul și dimensiunile investiției ce urmează a fi realizate, precum și posibilitățile reale de realizare a proiectului comun, a confortului acestuia și ceea ce vor aduce partenerii la activitatea comună.

Studiul de fezabilitate trebuie să includă atât datele privind acționarii (sediul, durata, scopul companiei), investiția totală, echipamentele, tehnologia, materiile prime, cât și rata de amortizare a activelor fixe, costurile de întreținere și costurile de asigurare.

În ceea ce privește țara noastră, noțiunii de joint venture îi corespunde asocierea în participație. Aceasta nu poate fi niciodată asimilată noțiunii de societate, chiar dacă în codul civil este o mențiune a articolului 1.888 (care prezintă „societatea în participație”).

Art. 1949 din Codul civil reglementează noțiunea joint venture astfel: „ Contractul de asociere în participație este contractul prin care o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participație la beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni pe care le întreprinde”.

Totodată, tot Codul civil specifică faptul că „asocierea în participație nu poate dobândi personalitate juridică și nu constituie față de terți o persoană distinctă de persoana asociaților” (art.1951 Cod civil).

Așadar, sunt necesare cel puțin două persoane care vor dobândi calitatea de asociați, nefiind cu putință o societate în participație constituită de o singură persoană și, de asemenea, evoluția unei activități în vederea obținerii unor profituri care ulterior să fie împărțite între asociați.

Fiecare asociat are în comun o datorie fiduciară, care datoarează un nivel de îngrijire celorlalți membri și are responsabilitatea de a se comporta cu bună credință în chestiuni care privesc interesul comun al afacerii. Această datorie fiduciară este o obligație de a se comporta în interesul profitului unei alte persoane, în timp ce își subordonează interesele private față de cele ale persoanei opuse.

Cu privire la forma contractului, acesta se încheie în formă scrisă, ceea ce înseamnă că este cerută o formă ad probationem, iar nu ad validitatem cum se cere în cazul societăților cu personalitate jurdică[3].

Un alt aspect foarte important care trebuie reglementat în Joint venture este constituit de situațiile de blocaj care pot apărea la nivelul deciziilor. Așa cum am precizat anterior, clauzele statuare sunt frecvente, bazate pe caracterul treptat al măsurilor care vizează împiedicarea blocării operațiunilor companiei prin dezacordul unui partener cu privire la anumite decizii operaționale importante.

Un exemplu cunoscut de joint venture este între două companii mari. În acest caz, ei au colaborat la începutul anilor 2000 cu scopul de a fi lider mondial în domeniul telefoanelor mobile. După câțiva ani de funcționare ca un joint venture, societatea a devenit în cele din urmă, deținută exclusiv de Sony.

Părțile încheie contracte în participație pentru a combina punctele forte și a crește avantajul competitiv, reducând în același timp riscul. De exemplu, o companie străină intră într-un joint venture cu o companie din Statele Unite ale Americii pentru vânzarea produsului său. Compania străină beneficiază apoi de aprobarea guvernamentală a companiei interne și de relațiile de afaceri din industrie. Acest lucru este denumit: joint venture internațional.

3. Reglementare

Joint Ventures sunt reglementate în totalitate în acordurile legale care le-au inițiat în vigoare. Unele joint ventures ar putea încerca să formalizeze întreprinderea prin crearea unei noi firme.

Acestea pot fi entități foarte versatile, în care partenerii împărtășesc și sunt de acord asupra modului în care o vor gestiona. Mai frecvente sunt acordurile de asociere în comun, care nu include formarea unei noi entități. Ca alternativă, întreprinderea este administrată prin intermediul actualei calități juridice a partenerilor de afaceri sau a co-asociaților.

Din punct de vedere istoric, rădăcinile asociaților în participațiune se regăsesc în sistemele de drept comun, în special în Statele Unite, și apoi apar pe scena internațională ca o carte de vizită pentru a accesa sectoarele economice și financiare care în mod normal sunt închise companiilor individuale, a capitalului uriaș necesar, a riscurilor ridicate implicate sau, pur și simplu, a complexității muncii care trebuie realizată.

În România, așa cum am precizat anterior, are o denumire diferită de restul țărilor și de asemenea și o legislație diferită.

În trecut, forma de „asociere în participațiune” era reglementată de art. 251-256 Codul comercial, actualmente abrogat, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil. Codul comercial denumea contractul „asociațiune în participațiune”, și, în cuprinsul a celor șase articole (întocmai cu se precizează și în actualul cod civil) aborda acest contract tot ca o asociere fără personalitate juridică.

În prezent, Codul civil abordează contractul de asociere în participație în Cartea a V-a (Despre obligații), Titlul IX (Diferite contracte speciale), Capitolul VII (Contractul de societate) Secțiunea a 3-a (Asocierea în participație), pe parcursul a șase articole, respectiv, art. 1949-1954[4].

În China, întreprinderile mixte (joint venture) reprezintă un mecanism pentru transferul forțat de tehnologie. În multe cazuri, transferurile de tehnologie sunt necesare în mod eficient de către regimul Chinei de investiții străine directe, care închid sectoare importante ale economiei firmelor străine. Pentru a avea acces la aceste sectoare, China forțează firmele străine pentru a intra în asociații în comun cu entități chineze care nu au nicio legătură.

În ceea ce privește legea chineză, întreprinderile străine pot fi împărțite în mai multe categorii de bază: unele fac referire la industrie și servicii, iar altele pentru investiții străine.

În India, joint venture sunt considerate companii și sunt forma preferată a investițiilor corporative, însă nu există legi separate pentru joint venture. Companiile care sunt înființate în India sunt tratate ca o cotă a companiilor naționale.

În fine, în Ucraina, majoritatea joint venture sunt exploatate sub forma unei societăți cu răspundere limitată, deoarece nu există o entitate juridică sub forma unei societăți mixte. Aici, protecția drepturilor investitorilor străini este garantată de Legea Ucrainei „cu privire la investițiile străine”.

4. Motive

Motive pentru formarea joint venture, pot fi atât interne, de concurență, cât și strategice.

Motivele interne au legătură cu accesul către noi tehnologii sau piețe de desfacere. De asemenea, promovarea unor companii de mici dimensiuni în vederea obținerii unei bune imagini, și ca atare a atragerii de noi parteneriate și, totodată, împărțirea riscurilor cu celelalte companii membre ale asocierii.

În ceea ce privesc motivele de concurență, avantajul față de concurență prin formarea unei rețele globale de companii și accelerarea timpului de răspuns față de mișcările strategice ale concurenței.

Pe de altă parte, motivele strategice, ajută la obținerea unui transfer tehnologic mai bun și profitarea față de ocaziile oferite de țări cu potențial economic în creștere[5].

5. Lipsa personalității juridice

Codul civil român, mai exact art. 1951 explică faptul că joint venture nu poate dobândi personalitate juridică și nu constituie față de terți o persoană distinctă de persoana asociaților. Terțul nu are niciun drept de asociere și nu se obligă decât față de asociatul cu care a contractat.

Din această lipsă a personalității juridice a asocierii în participație decurg o serie de alte consecințe care țin de lipsa elementelor caracteristice subiectelor de drept sau ale societății.

Deci, joint venture neavând participație, nu are personalitate juridică, nu poate avea denumire proprie, emblemă sau capital propriu, nu poate avea sediu social sau patrimoniu propriu, fiind astfel scutită de formalitățile specifice constituirii societăților sau a altor subiecte de drept.

În ceea ce privește încetarea contractului, Codul civil nu conține reglementări speciale. Așadar, părțile vor aprecia momentul și regulile dreptului comun pentru încetare contractelor.

Un Joint venture se poate rezilia la momentul specificat în contract, la îndeplinirea obiectivului său, la pierderea vieții unui membru sau în cazul în care o instanță hotărăște că dezacordurile dintre membri fac continuarea lor să fie impracticabilă.

6. Joint venture în convențiile extrastatutare

Convențiile extrastatutare reprezintă contracte în care unii sau toți acționarii (asociații) unei societăți pentru a defini anumite reguli care guvernează aspecte particulare ale relației lor care nu sunt determinate de lege.

Mai mult decât atât, convențiile extrastatutare sunt o modalitate eficientă de a evita multe dispute. Acesta este un document confidențial necunoscut terților. Acest contract poate fi semnat de către asociați, indiferent de statutul juridic al societății și în orice moment al existenței acesteia.

Joint venture societar face referire la oricare societate la care participă persoanele care au încheiat o convenție statutară sau extrastatutară.

Acest instrument este util în majoritatea companiilor cu mai mulți parteneri. Este chiar esențial atunci când natura implicării lor în companie este diferită, fiindcă drepturile și obligațiile acestora trebuie apoi adaptate în mod specific. Acest lucru se poate întâmpla în diferite ipoteze:

− strângerea de fonduri cu investitori instituționali;

− societățile de familie;

− asociațiile angajaților cu capital;

− joint ventures.

Cu toate că această convenție se poate semna oricând, este recomandat să se utilizeze atunci când este creată, atunci când noi acționari intră în capital, când are loc o strângere de fonduri, atunci când alți parteneri renunță la controlul companiei sau joint venture este semnat cu o altă companie.

Avantajele sunt următoarele: în primul rând este un document confidențial, flexibil și mult mai ușor de modificat la alegere printr-o simplă aprobare și fără costuri. Dimpotrivă, schimbarea statutului unei companii implică costuri și necesită multe proceduri administrative.

Pe de altă parte joint venture constituie o figură interesantă utilizată atât în cadrul operațiunilor comerțului național, cât și internațional[6].

Fontana F. dezbate: „este vorba despre convenții care pot să se materializeze în convenții de guvernare”, dar care nu sunt autonome, adică îndreptate către ele însele pentru stabilizarea participațiilor sociale, ci mai degrabă absolut instrumentale acordurilor de joint venture […]”[7].

În joint venture acordurile sunt adesea incluse în convențiile extrastatutare, care deși nu sunt încorporate în statutele joint venture, totuși afectează comportamentul celor care lucrează acolo ca partener sau administrator. În ceea ce privește fapta de înființare și actul constitutiv, disciplina sancționată de convențiile extrastatutare, intervine numai la nivelul diferit al relațiilor dintre membrii individuali; astfel de acorduri nu iau rigurozitatea reglementărilor interne ale companiei: ele produc numai efecte obligatorii în raport cu cei care le-au aderat, și nu efecte reale erga omnes[8].

Termenul de „Joint Venture” indică o formă de asociere temporară între companii, care vizează realizarea unei investiții sau a unei lucrări într-un sector de interes comun: aceasta desemnează acordul între două sau mai multe companii care vizează crearea unor sisteme industriale complexe, a ofertelor sau a cercetărilor tehnologice comune sau a dezvoltării rețelelor comerciale.

Obiectivul este, evident, de a privi piețele noi, de a crește în cele care există deja, prin proiecte, investiții comune și o distribuție avantajoasă a riscurilor.

După cum se știe, nu există niciun model de tip joint venture și, prin urmare, participanții sunt liberi să definească conținutul convenției lor, identificând obligații reciproce și drepturi bazate pe legislația în vigoare în țara în care își vor desfășura activitatea.

Distincția principală, între o societate în comun contractuală și un joint venture este caracterizată prin constituirea ad-hoc a unei noi persoane juridice.

În primul caz, mai multe părți decid să coopereze pentru a realiza un proiect comun, identificat anterior. În acest context, aceștia vor fi liberi să își definească atribuțiile și să aleagă legea aplicabilă contractului.

În cele mai multe cazuri, durata acestora este legată de atingerea scopului.

Structura contractuală a joint venture este complexă și constă în general în mai multe contracte. În primul rând, există un contract principal urmat de unul sau mai multe acorduri operaționale.

Contractul principal reglementează înființarea și înregistrarea societății, identificând, de asemenea sarcinile pe care fiecare partener va trebui să le îndeplinească, obiectivele pe care le stabilește societatea în comun, pașii de urmat pentru înființarea noii societăți, precum și clauzele care guvernează operațiunea organismelor corporative și cele care guvernează durata joint venture.

Sunt foarte importante deciziile privind structura și puterile organelor corporatiste ale joint venture. Este preferabil să se includă și interzicerea transferului de către terți sau, în orice caz, dreptul de prim refuz față de partenerii individuali.

Pe de altă parte, convențiile extrastatutare guvernează know-how-ul, drepturile de proprietate intelectuală, produsele și serviciile oferite de parteneri.

Dintr-un punct de vedere al sindicatelor de blocaj, se face referire la o tipologie de convenții extrastatutare la care recurg asociații pentru a limita circulația respectivelor cote de acțiuni, convenții care pot fi cu caracter inalienabil, de preempțiune și de abordare[9].

Într-adevăr, participația unuia sau a tuturor asociaților într-un joint venture societară este caracterizată de așa-numita intuitu personae[10] astfel încât ieșirea unuia dintre ei din echipa acționarilor este considerată ca fiind prejudiciabilă de către asociații rămași, acolo unde nu este însoțită de creșterea propriilor cote sau de intrarea unei persoane de standing analog[11].

Se poate afirma, că intuitu personae care a indus un asociat să întreprindă o joint venture societară împreună cu una sau mai multe persoane trebuie să fie recunoscut ca fiind demn de protecție.

În fine, se poate susține cu tărie că scopul tipic al acestei convenții extrastatutare este acela de a garanta, pentru o anumită perioadă de timp, acea stabilitate a participației și a gestionării societății care, singură, în cea mai mare parte a cazurilor, este în măsură să asigure un start profitabil al inițiativei antreprenoriale pe care asociații unei joint venture societare își propun să o dezvolte[12].

7. Concluzii

În fine, atunci când două sau mai multe părți, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, încheie un acord de combinare a resurselor pentru o anumită întreprindere de afaceri, aceasta este numită joint venture. Organizarea unei joint venture servește drept parteneriat pe termen scurt, pe durata proiectului, în care fiecare participant își asumă responsabilitatea pentru costurile, profiturile și pierderile asociate proiectului. Cu toate că părțile împărtășesc responsabilitatea, joint ventur este entitatea sa juridică proprie care rămâne separată de celelalte interese comerciale ale părților.

Prin urmare, joint venture oferă părților posibilitatea următoarelor beneficii: le permite acestora să ofere clienților produse și servicii noi; ajută părțile să economisească bani în costurile de marketing și publicitate; ajută părțile să economisească timp; să dobândească noi asociați de afaceri și recomandări; nu necesită un angajament pe termen lung.


* Articol publicat și preluat din Revista Iustitia nr. 1-2(17-18)/2019 a Baroului Dolj.

[1] L. Săuleanu, Elementele specifice ale asocierii în participație. Regimul fiscal, în Revista de Științe Juridice nr. 1/2010.

[2] Academia Română; Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”; „Dicționarul explicativ al limbii române”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012.

[3] Gabriel Tiță-NICOLESCU, „Asocierea în participație”, Revista Universul Juridic, Revista lunară de doctrină și jurisprudență ISSN 2393-3445.

[4] Gabriel Tiță-NICOLESCU, „Asocierea în participație”, Revista Universul Juridic, Revista lunară de doctrină și jurisprudență ISSN 2393-3445.

[5] Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Companie_mixtă.

[6] Oliver CAPRASSE, Joint Ventures, Question Choisies de droit belge et international, Seminaire organise a Bruxelles, Collection Commission Royale droit et vie des affaire, Editura larcier, 12 octombre 2017, p.2.

[7] Fontana F., I patti parasociali, in AA.VV, „La riforma delle societa. Aspetti aplicativi”, Torino, 2004, 675, apud Davide Proverbio, „I patti parasociali, Disciplina, prassi e modelli contrattuali”, IPSOA, Gruppo Wolters Kluwer, 2010, p. 19 și urm.

[8] Carla CANNAVACCIUOLO, „Parliamo di Joint Venture”, https://www.diritto.it/materiali/commerciale/ cannava2.html.

[9] Torino R., „Note pe tema eficacității convențiilor societare de blocaj si de contestabilitate a controlului societar în organizarea juridică italiană si franceză”, în Rev. dir. com., 1999, p. 717 și următoarele, 784, apud Davide Proverbio, „I patti parasociali, Disciplina, prassi e modelli contrattuali”, IPSOA, Gruppo Wolters Kluwer, 2010, p. 72 și următoarele.

[10] Intuitu personae – „având în vedere persoana”. Caracterizează acele acte juridice la a căror încheiere considerația persoanei cocontractante a fost determinantă; obligațiile contractante intuitu personae sunt obligații de a da si a face (nu și a nu face) care pot fi executate în natură numai de către debitor, iar nu și de către creditor ori o terță persoană. Executarea silită a acestor obligații nu este posibilă prin echivalent bănesc, iar nu și în natură; astfel de obligații sunt netransmisibile, contractul încetând prin moartea persoanei în considerarea căreia a fost încheiat; eroarea asupra persoanei (error in personam) atrage nulitatea relativă a actului încheiat. Lucian Săuleanu, Sebastian Rădulețu, Dicționar de termeni si expresii juridice, Ediția a II-a, Editura C.H.Beck, București, 2011, pp. 148-149.

[11] Davide Proverbio, „I patti parasociali, Disciplina, prassi e modelli contrattuali”, IPSOA, Gruppo Wolters Kluwer, 2010, p. 72.

[12] Davide Proverbio, „I patti parasociali, Disciplina, prassi e modelli contrattuali”, IPSOA, Gruppo Wolters Kluwer, 2010, p. 94 și urm.

Joint Venture în convențiile extrastatutare was last modified: august 13th, 2021 by Carmen Andreea Purcea Rezeanu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice