Italia anunţă noi restricţii

3 nov. 2020
Vizualizari: 478

Pandemia continuă să țină prima pagină a presei atât în România, cât și în întreaga Europă.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a actualizat, luni seară, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Pe listă apar țările ce înregistrează o rată de infectare mai mare decât cea din România, calculată prin raportarea numărului de noi infectări cu Covid-19, în ultimele 14 zile, la o populație de 100.000 locuitori.

„Andorra 1900.8, Belgia 1735.3, Cehia 1575.2, Luxemburg 1325.3, Polinezia Franceză 1240.7, Slovenia 1081.5, Armenia 972.2, Elveția 928.1, Liechtenstein 852.1, Franța 771.3, Olanda 759.2, Croația 635.8, Georgia 628.1, Guam 608.5, Slovacia 552.5, Polonia 537.6, Spania 530.7, Bosnia și Herzegovina 526.7, Austria 514.2, Muntenegru 498.1, San Marino 490.5, Italia 488.9, Marea Britanie 468.9, Portugalia 432.3, Macedonia de Nord 424.0, Argentina 410.6, Gibraltar 391.6, Malta 385.0, Iordania 379.1, Ungaria 358.3 și Bulgaria 350.9 sunt țările intrate pe lista actualizată luni seară”, relatează România liberă.

„România are în acest moment, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, o rată de infectare de 341,4 cazuri noi de infectare cu Covid-19 în ultimele 14 zile și o rată de deces de 6,2 la 100.000 locuitori în același interval de două săptămâni”, mai arată România Liberă.

USR cere Ministerului Sănătății să ia măsuri pentru vaccinarea antigripală a tuturor persoanelor vulnerabile.

„Uniunea Salvați România solicită Ministerului Sănătății să ia toate măsurile pentru ca, în contextul pandemiei de COVID-19, să fie vaccinate antigripal în timp util toate persoanele din categoriile vulnerabile. În timp ce reprezentanții MS se laudă cu tranșele de doze de vaccin antigripal care ajung în țară și cu faptul că au fost comandate de două ori mai multe doze decât anul trecut, medicii de familie se plâng că sunt asaltați de pacienți și că la ei nu ajung respectivele doze. De asemenea, vaccinul antigripal este de negăsit și în farmacii spre a fi cumpărat «la liber»”, a transmis, marți, USR, scrie News.ro.

„Formațiunea face referire la datele oficiale furnizate de autorități, care arată că, până la data de 25 octombrie, au fost vaccinate antigripal doar 323.098 persoane din grupele de risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății”, mai aratăNews.ro.

Lipsa de medicamente din spitale este acuzată și de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Liderul PSD a precizat că primește mesaje de la colegii săi din teritoriu, președinți de consilii județene și primari, care sunt îngrijorați că nu mai au stocuri de medicamente pentru tratarea COVID-19.

Azi am avut o ședință la partid, un Birou Permanent Național, unde au participat mai mulți președinți de consilii județene și primari de municipii reședință de județ. Vreau să vă spun că marea îngrijorare era – ei au în subordine spitalele județene – nu există medicamente pentru combaterea COVID (…) Există județe care au câte 200-300 de cazuri și au medicamente pentru zece pacienți. Nimeni nu știe, de fapt câte paturi avem disponibile sau nu la ATI”, a mai afirmat Marcel Ciolacu, notează Evenimentul Zilei.

„Sunt ferm convins că am fi avut 10.000 de infectări și dacă se testa mai mult în aceste zile (în weekend n.red.). Știți foarte bine că în weekend nu se testează la capacitatea maximă. Dacă se măresc testările, categoric vom ajunge, miercuri sau joi ajungem la 8.000-10.000 de cazuri, a declarat Marcel Ciolacu, scrie Evenimentul Zilei.

Italia, țară lovită foarte grav de primul val al pandemiei, anunță noi restricții pentru a limita răspândirea coronavirusului.

„Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunțat luni în Camera Deputaților de la Roma un nou val de restricții. Guvernul va interzice circulația pe timpul nopții, pentru a limita răspândirea coronavirusului. Alte restricții cu același scop sunt închiderea muzeelor, închiderea mallurilor în weekend și introducerea învățământului la distanță și în licee. Numărul pasagerilor din mijloacele de transport în comun va fi redus și mai mult, iar deplasările între regiuni cu multe cazuri va fi restricționat. Premierul a adăugat că se vor aplica și măsuri locale în zonele cu număr deosebit de mare de cazuri”, notează Evenimentul Zilei.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene, transmite Administrația Prezidențială.

„Actul normativ prevede «confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței». (…) De asemenea, «Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței. Confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării»”, notează News.ro.

Seară frumoasă!

Italia anunță noi restricții was last modified: noiembrie 3rd, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: