Istoria ÎCCJ este însăși istoria statului român modern

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Discursul doamnei judecător Corina Corbu la sărbătorirea a 160 de ani de funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție 

Stimați invitați,

Dragi colegi,

În primul rând, aș dori să vă mulțumesc tuturor pentru prezența la acest eveniment, care marchează 160 de ani de istorie a primei instanțe a României.

Istoria Înaltei Curți de Casație și Justiție este însăși istoria statului român modern, cu perioadele sale mai luminate sau mai întunecate, însă evoluția acestei instituții este oglinda fidelă a societății noastre și a drumului, uneori dificil, al acesteia spre democrația care înseamnă astăzi.

Constituie un mare regret pentru noi că nu vă putem primi în clădirea istorică care a fost special destinată acestei instanțe, însă, până la urmă, istoria unei Curți Supreme nu rezidă în cărămizile din care a fost construită, ci în modul în care activitatea acesteia, jurisprudența ei, a modelat lumea juridică din care face parte. Și în acest context ni s-a părut deosebit de important să avem astăzi alături reprezentanții principalelor profesii juridice, întrucât atât existența, cât și conturarea „personalității” instanței supreme ca entitate juridică nu au fost doar rezultatul activității corpului său de judecători, ci al întregului corp al profesioniștilor dreptului.

Doamnelor și domnilor,

Atunci când s-a întemeiat instanța supremă a acestei țări, statul român era încă pus în discuție, era încă o uniune personală realizată sub un domn ales în ambele principate. În lucrările Conferinței de pace de la Paris care se desfășura în acea perioadă transpare o atitudine mai mult decât rezervată privind capacitatea României de a-și crea instituții proprii, funcționale, iar această atitudine viza chiar în mod expres existența unei instanțe supreme.

În consecință, organizarea și funcționarea efectivă, eficientă a acesteia a devenit pentru grupul de patrioți care au fondat practic statul român o problemă de existență și de recunoaștere a acestuia. Aceasta a condus la canalizarea energiei întregii lumi juridice de la acel moment pentru conturarea identității și a primei componențe a Înaltei Curți.

Cele mai valoroase minți juridice ale vremii, din ambele principate, s-au coalizat pentru a crea regulile de funcționare, statutul judecătorilor, regulile de procedură și multe dintre acestea s-au regăsit printre primii judecători ai noii instanțe, numiți la acea vreme consilieri. A fost nu doar un efort al instituțiilor statului, de altfel toate aflându-se la acel moment în stadiu incipient, dar o misiune asumată de universitari, de avocați, de alți eminenți juriști ai acestei țări.

Și a fost un succes al tuturor acestora și al societății în ansamblu, așa cum l-au dovedit anii ulteriori. De aceea spuneam că ni s-a părut atât de important să îi avem astăzi aici pe colegii noștri din toate marile ramuri ale familiei profesioniștilor dreptului.

Doamnelor și domnilor,

Încă de acum 160 de ani, instanța supremă s-a confruntat cu problema supraîncărcării. E la fel de actuală și astăzi și poate că, uneori, rezolvarea chestiunilor curente ne face să uităm poate ce a însemnat această instanță în istoria României.

Cu lipsurile și întârzierile ei, aici, la Înalta Curte, oriunde s-ar fi aflat ea din punct de vedere fizic, s-a spus pentru prima oară Guvernului și membrilor săi că le revine o responsabilitate juridică pentru faptele lor, iar nu doar una politică. Nu s-a întâmplat în anii campaniilor pentru statul de drept, ci în anul 1862.

Aici s-a spus Legiuitorul, cu toată puterea sa suverană, că nici măcar aceasta nu este absolută, și că legile pe care le emite trebuie să fie conforme Constituției. Nu s-a întâmplat atât de recent cum poate cred mulți cetățeni, ci în anul 1912.

Aici s-a afirmat pentru prima oară expres egalitatea de gen și egalitatea între soți, nu doar sub aspect formal, dar și sub aspectul efectelor patrimoniale, ca drept cu natură efectivă. Și, din nou, nu s-a întâmplat astăzi, când aceste aspecte sunt încă atât de actuale, ci în anul 1955.

Aici s-a conturat pentru prima oară regimul special de protecție a copiilor și tinerilor, care este preluat expres în Constituția din 1991. Și s-a întâmplat în 1967.

Și aici s-a statuat în anul 2003, o dată pentru totdeauna, că în această țară o persoană poate fi arestată doar de către un judecător, pentru că doar un judecător respectă garanțiile de independență și de imparțialitate cerute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Și mă opresc aici, deși exemplele ar putea continua, pentru că Înalta Curte a continuat să facă istorie pe toată durata sa de funcționare.

Toate aceste lucruri, care astăzi sunt consacrate legislativ și sunt unanim respectate, unele fiind veritabili piloni ai democrației noastre, nu au fost doar rezultatul înaltei competențe, al responsabilității și al curajului judecătorilor instanței supreme. La baza fiecăruia dintre ele stau o pledoarie sclipitoare a unui avocat, o soluție juridică ingenioasă a unui profesor de drept, rezultatul cercetării asidue a unui consilier juridic, competența profesională a unui procuror sau acribia și seriozitatea unui notar.

După cum înființarea instanței noastre supreme a fost rezultatul efortului comun și chiar al orgoliului marilor noștri juriști, fiecare hotărâre-jalon a acestei Curți, fiecare pas prin care ne-am racordat la marile curente juridice internaționale și, în ultimii ani, de la nivelul Uniunii Europene, prezintă aceeași caracteristică – nu este doar o reușită a Înaltei Curți, ci o reușită a întregii lumi juridice și un pas înainte pentru un serviciu public de calitate.

Azi este un moment festiv și probabil toată lumea va rosti vorbe frumoase. Însă este datoria mea, ca președinte al Înaltei Curți, să fac notă discordantă sub două aspecte.

În primul rând, aș vrea să spun în fața tuturor că din ceea ce am spus nu trebuie să rezulte că totul este luminos în istoria instanței noastre supreme. În pregătirea acestui șir de evenimente am fost deseori întrebată de către colaboratorii mei – ce facem cu perioada Tribunalului Suprem și nu numai?

Am răspuns întotdeauna același lucru – ne asumăm întreaga noastră istorie, vedem ce a fost bun, regretăm și facem penitență publică pentru ce a fost întunecat și nedrept, chiar dacă ceea ce s-a întâmplat în perioadele totalitarismului de orice natură nu este vina noastră, a celor contemporani acestui moment aniversar. Și, mai ales, nu uităm și învățăm din ce a fost rău, astfel încât astfel de lucruri să nu se mai repete niciodată.

Este datoria, onoarea, dar și tristețea mea de a aduce astfel un omagiu acelora, mulți, pe care instanțele nu au avut puterea de a-i apăra în fața represiunii politice și a injustiției.

Astăzi, lângă drapelul național este arborat la Înalta Curte drapelul Uniunii Europene. În foaierul de la etajul 1 veți vedea o copie a originalului Magna Charta Libertatum. Sper că toate aceste simboluri reflectă și schimbarea profundă de mentalitate, de statut și de integritate profesională pe care a parcurs-o Înalta Curte de la înființare și până astăzi.

În al doilea rând, aș dori să vă rog pe domniile voastre, reprezentanți ai tuturor profesiilor juridice, să ne semnalați întotdeauna și neajunsurile pe care le regăsiți în activitatea noastră. Vom asculta întotdeauna cu atenție și vom încerca să găsim cele mai bune modalități de rezolvare. Unii dintre dumneavoastră cunoașteți deja deschiderea noastră sub aceste aspecte și știți că nu este în niciun caz vorba despre o invitație formală. Credem că prin dialog și cooperare orice dificultate poate fi depășită sau măcar atenuată.

În încheierea cuvântului meu, aș vrea să mă refer la oamenii ale căror chipuri nu le vom regăsi niciodată pe timbre, și fac referire la asta pentru că vom avea astăzi și o emisiune filatelică aniversară. La sutele, poate miile, de judecători, magistrați-asistenți și grefieri care au servit cu onestitate și competență ideea de justiție în cadrul acestei instanțe supreme și la cei care o fac în continuare, zi după zi, și pe care nu i-am putut reuni în această sală.

Și lor li se datorează fiecare succes al nostru și ei sunt Înalta Curte de Casație și Justiție. Le mulțumesc tuturor și le dedicăm evenimentul de astăzi.

Vă mulțumesc tuturor pentru atenția acordată.