Invocarea vicierii consimţământului prin dol şi violenţă psihică. Respingerea recursului ca fiind nefondat

13 iun. 2024
Vizualizari: 118
  • Legea nr. 36/1995: art. 100 alin. (1)
  • NCC: art. 358
  • NCPC: art. 22
  • NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
  • NCPC: art. 477
  • NCPC: art. 478 alin. (1)
  • NCPC: art. 488
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • NCPC: art. 9 alin. (2)

Prin cererea formulată în 10 septembrie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând: 1) anularea actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x din 10 august 2017- C. – pentru cauză ilicită și imorală, vicierea consimțământului prin dol și violență psihică; atribuirea casei ce a constituit locuința comună a foștilor soți; 2) anularea inscripțiilor de CF x Oradea, CF x Brusturi; CF x Paleu; CF x Paleu efectuate în baza actului de partaj voluntar; 3) partajarea în natură a bunurilor mobile existente în locuința în litigiu; 4) stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului- casă de locuit.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că pe lângă bunurile imobile indicate de reclamant în timpul căsătoriei au fost dobândite și bunuri mobile, că părțile au avut o cotă de contributivitate de 50% la dobândirea tuturor bunurilor, să se dispună sistarea comunității matrimoniale cu privire la bunurile mobile.

Prima instanță învestită- Judecătoria Oradea, secția civilă prin sentința nr. 6230 din 13 noiembrie 2019, în raport de criteriul valoric, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvențională și o precizare a cererii introductive, prin care a formulat propriile pretenții cu privire la bunurile mobile.

Prin încheierea din 8 septembrie 2020, Tribunalul Bihor –Secția I civilă a disjuns cererea de partaj-dosar nr. x/2020 – și a suspendat judecarea acesteia până la soluționarea definitivă a prezentei cauze-dosar nr. x/2018.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 392 din 2 martie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că analiza și aprecierea faptelor, administrarea și interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care țin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs prin prisma vreunui motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., astfel încât în cercetarea criticilor cu care a fost învestită instanța se va raporta la circumstanțele factuale reținute de instanța de apel.

Situația de fapt reținută de instanțele de fond este următoarea:

Reclamantul A. a învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x/10.08.2017 de C., prin care părțile copartajante, soți la data încheierii actului, au înțeles să transforme proprietatea în devălmășie asupra bunurilor imobile aflate sub regimul comunității legale de bunuri în coproprietate pe cote părți de căte 1/2 fiecare parte și, apoi, fiecare parte să preia în deplină proprietate și exclusivă posesie, fără sultă, imobilele deținute, conform împărțelii amiabile.

Conform înțelegerii, imobilele au fost partajate în două loturi astfel:

a) B. și-a întregit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Oradea, strada x nr. 1 județul Bihor, casă și teren în suprafață de 2000 mp, înscris în CF nr. x Oradea, imobil ce a devenit astfel bun propriu;

b) A. a preluat cota soției sale, devenind astfel unic proprietar al următoarelor imobile:

– teren situat în județul Bihor în suprafață totală de 18400 mp, compus din teren extravilan în suprafață de 3830 mp și teren intravilan în suprafață de 14750 mp înscris în CF nr. x Brusturi, nr. cadastral x, sub A1;

– teren extravilan în suprafață de 923 mp situat în raza județul Bihor, înscris în CF nr. x, nr. cadastral x;

– teren extravilan în suprafață de 5295 mp situat în raza județul Bihor, înscris în CF nr. x, nr. cadastral x.

Același notar public – C.- a constatat, la 22 septembrie 2017, desfăcută căsătoria soților A. și B., prin acordul soților, fosta soție urmând a avea numele după divorț – B..

În susținerea cererii introductive reclamantul a învederat cauza imorală, vicierea consimțământului prin dol și violență psihică. A argumentat că la data partajului de bunuri comune părțile aveau calitatea de soți, că fosta sa soție a nu producea venituri, el având o cotă de contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune. Fosta sa soție a exercitat o presiune psihică constantă asupra sa, să realizeze împărțirea bunurilor, întrucât avea temerea că va avea probleme cu rudele reclamantului în cazul unei eventuale dezbateri succesorale. Pe fondul unei epuizări fizice și a unei tulburări emoționale, a cedat nervos și a acceptat împărțirea bunurilor pentru a avea armonie în familie, dar i-a fost înșelată încrederea de partenera sa de viață deoarece, din momentul finalizării partajului, relațiile dintre ei s-au deteriorat, iar, la scurt timp, s-a produs divorțul.

Prima instanță a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului reținând că:

– din probele administrate în cauză a reieșit că reclamantul nu a fost indus în eroare cu privire la angajamentul său juridic, consimțământul său fiind liber exprimat și nu sub amenințarea divorțului;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

– faptul că ulterior soții au ajuns la divorț a fost rezultatul violențelor fizice ale soțului asupra soției. De altfel, autentificarea partajului s-a făcut în afara biroului notarial, soția fiind imobilizată la pat în urma unor altercații violente pe care le-a avut cu reclamantul;

– reclamantul a înstrăinat o parte din bunurile ce au făcut obiectul partajului voluntar, astfel că și-a însușit conținutul actului de partaj;

– fosta soție nu a uzitat de mijloace viclene sau de violență pentru a-l determina pe reclamant să încheie actul de partaj.

Recurentul-reclamant a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a analizat critica sa cu privire la vătămarea care i-a fost adusă prin îndeplinirea defectuoasă a actului notarial, ceea ce impune constatarea nulității lui absolute.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Ceea ce se reproșează instanței de apel este faptul că nu a analizat una dintre criticile formulate în apel, cu privire la viciul actului notarial încheiat în absența efectivă a notarului public.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea notarilor publici și a activităților notariale nr. 36/1995 Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.

Totodată, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității, părțile sunt cele care stabilesc obiectul și limitele procesului, iar judecătorul trebuie să se pronunțe asupra cererilor părților, fără a depăși limitele învestirii, astfel cum statuează art. 22 alin. (6) din același cod.

În același timp, principiul consacrat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. obligă instanța de judecată ca mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă, inclusiv în ceea ce privește obiectul judecății, și, în funcție de aceasta, să verifice condițiile de admisibilitate a cererii și să se pronunțe în concret.

Or, așa cum se constată din actele dosarului, reclamantul nu a solicitat înscrierea în fals cu privire la actul notarial încheiat în anul 2017, nici prin cererea introductivă și nici în apel nulitatea actului de partaj fiind solicitată pentru cauză imorală, dol și violență. De altfel, o astfel de solicitare nouă, formulată direct în apel nici nu ar fi fost permisă.

Dacă aceasta ar fi fost cauza juridică a litigiului, era necesar, mai întâi, a se califica motivul de nulitate invocat de către reclamant ca fiind un motiv de nulitate absolută sau un motiv de nulitate relativă și, în consecință, analizarea acestuia pe fond, dacă se verifica în mod real premisa unui motiv de nulitate absolută.

Referirile ce au fost făcute cu privire la încheierea actului notarial la domiciliul pârâtei au vizat elemente factuale ale speței, circumstanțe în dovedirea deprecierii relațiilor dintre soți, faptul că pârâta a fost indisponibilizată o lungă perioadă la pat întrucât comportamentul abuziv al reclamantului i-a cauzat o leziune importantă la coloana vertebrală.

Promovând calea de atac a apelului și contestând legalitatea soluției de primă instanță, reclamantul a pus în discuție dezlegare jurisdicțională a primei instanțe raportat la cadrul procesual astfel cum acesta a fost conturat prin cererea introductivă. Astfel, instanța de apel a fost chemată, în soluționarea apelului, a determina dacă sentința atacată a soluționat cererea reclamantului astfel cum a fost aceasta formulată.

Curtea de apel, în limitele impuse de dispozițiile art. 477 din C. proc. civ., a cercetat criticile reclamantului referitoare la manoperele dolosive utilizate de fosta sa soție, la șantajul emoțional pe care l-a exercitat față de pârât în ideea de a-l convinge să încheie actul notarial de partaj, sub amenințarea divorțului.

Prin urmare, contrar celor susținute de recurent, nu se poate reține nelegalitatea deciziei recurate pentru încălcarea unei norme de procedură cu referire la art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., limitele efectului devolutiv fiind circumscrise art. 478 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

De aceea, se constată că decizia atacată cu recurs nu este afectată de viciul de nelegalitate al omisiunii de a analiza toate motivele apelului părții, pentru că acele motive la care face referire recurentul au fost invocate pentru prima dată în motivarea căii de atac a recursului. Nefăcând obiectul învestirii în apel, motivele respective sunt invocate în recurs omisso medio, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia motivele de recurs prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecății apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Recurentul a invocat ca motiv de recurs și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, argumentând că soluția procesuală pronunțată în apel a ignorat critica referitoare la încheierea actului notarial în absența notarului public.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită obligația instanței de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, ce au în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Astfel, instanța de apel analizând întregul material probator a constatat că nu poate fi reținută o cauză ilicită, pările au cunoscut consecințele juridice ale actului pe care urmau să îl încheie, legea permițând partajul voluntar al bunurilor comune între soți inclusiv pe durata căsătoriei conform art. 358 C. civ., nu s-a probat că încheierea actului de partaj a fost contrară bunelor moravuri, nu s-a dovedit că pârâta a condiționat continuarea căsătoriei de realizarea acestui partaj. A mai reținut instanța de apel că încheierea actului notarial la domiciliul pârâtei a fost condiționată de imposibilitatea acesteia de deplasare, dar părțile au agreat această modalitate și, ulterior, divorțul s-a realizat de comun acord. De altfel, cererea de autentificare a actului de partaj voluntar a fost formulată și semnată de ambele părți, toate înscrisurile necesare acestei operațiuni au fost depuse prin diligența reclamantului și, nu în ultimul rând, reclamantul a înstrăinat prin acte de dispoziție parte din bunurile ce au făcut obiectul împărțirii voluntare a bunurilor deținute împreună cu fosta soție, atitudine ce nu se încadrează în raționamentul ce fundamentează prezentul demers judiciar.

Se constată că printr-o amplă dezvoltare a considerentelor, instanța de apel a expus în cuprinsul deciziei atacate argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a răspuns chestiunilor deduse judecății prin intermediul motivelor de apel formulate de către reclamant, analizând cauza în limitele cadrului procesual cu care a fost învestită.

Astfel, considerentele hotărârii recurate se circumscriu exigențelor legale privind obligativitatea pronunțării asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără ca prin aceasta instanța de judecată să trebuiască a răspunde, punctual, la fiecare argument al părții, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns, în mod implicit și prin raționamente logice, la toate aspectele deduse judecății.

În acest context al analizei, faptul că, analizând cererea cu care a fost învestită, Curtea a ajuns la aceleași concluzii, ce au impus confirmarea soluției procesuale a primei instanțe nu semnifică o nemotivare a hotărârii sau o motivare străină de natura cauzei, în sensul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de apel având doar obligația de a pronunța o soluție legală, chiar dacă aceasta se sprijină pe aceleași argumente ca cele reținute de prima instanță

Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța de apel și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, recurentul criticând în esență faptul că instanța de apel nu a depășit limitele învestirii sale în a cerceta cauza dintr-o perspectiva pe care, de altfel, reclamantul a deschis-o numai cu ocazia memoriului de recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile cerute pentru incidența cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea vicierii consimțământului prin dol și violență psihică. Respingerea recursului ca fiind nefondat was last modified: iunie 13th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.