Invocarea necompetenţei funcţionale a procurorului de şedinţă. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 278/RC/2019

NCPP: art. 3 alin. (1), art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3), art. 438, art. 447 alin. (2), art. 448

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că soluționarea cauzei în fața instanței de apel a participat un procuror necompetent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, deși a fost trimis în judecată prin rechizitoriu întocmit de D.I.I.C.O.T.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente – după materie sau după calitatea persoanei -, nerespectarea dispozițiilor privind competența având loc în cursul judecății, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condițiile în care poate fi invocată excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței, precum și cu privire la sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancțiune ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la tipurile de competență menționate, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. pen.

Reglementarea diferită a competenței, în raport de organele judiciare, se explică prin rigiditatea pe care o au normele de competență ale instanțelor judecătorești, față de cele ale organelor de urmărire penală. Astfel, o instanță judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege, însă, pentru organul de urmărire penală nu există reguli stricte de competență, decât cu caracter de excepție, un organ de urmărire penală superior având dreptul să efectueze urmărirea penală de competența organului de urmărire penală inferior, dacă respectă condițiile prevăzute de lege. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 290/RC din 30 octombrie 2014).

Or, în speță, recurentul inculpat invocă necompetența funcțională a procurorului de ședință, acesta fiind din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și nu din cadrul D.I.I.C.O.T. Constanța.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile Deciziei nr. 302 din 04 mai 2017 a Curții Constituționale publicată în M. Of. nr. 566/17.07.2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că „soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea normelor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională”.

Așadar, decizia Curții Constituționale vizează exclusiv competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală în exercitarea funcției de urmărire penală prevăzută de art. 3 alin. (1) C. proc. pen. și nu a funcției de judecată.

Mai mult, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că urmărirea penală a fost efectuată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, că Rechizitoriul nr. x/2015 a fost întocmit de aceeași unitate de parchet și, de asemenea, că în cursul judecății în fața Curții de Apel Constanța a participat un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Constanța.

Astfel, Înalta Curte apreciază că mențiunea participării unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în cuprinsul încheierii din data de 17.01.2019, de amânare a pronunțării și a Deciziei penale nr. 72 din data de 28 ianuarie 2019, este o eroare materială evidentă, care a fost îndreptată prin încheierea din data de 01 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimatul inculpat D., în sumă de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.