Invocarea încălcării, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor procedurale, de natură a atrage sancţiunea nulităţii actului de procedură. Respingerea recursului (NCPC, VCC)

25 nov. 2021
Vizualizari: 552
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 197/2021

NCPC: art. 22, art. 255, art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496: VCC: art. 966, art. 968

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a respins, constatând că nu sunt fondate motivele de casare invocate, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează:

Un prim motiv al recursului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și s-a referit la încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor procedurale, de natură a atrage sancțiunea nulității actului de procedură, mai precis, a dispozițiilor art. 22 și art. 255 C. proc. civ.

În contextul în care nulitatea contractului de vânzare-cumpărare produse petroliere nr. 27 din 28.07.2009, a actului adițional din data de 28.07.2009 și a actului adițional din 22.09.2009 a avut în vedere cauza ilicită și imorală a acestor operațiuni juridice și a constat în crearea unui mecanism fraudulos în contextul căruia recurenta-reclamantă a comandat intimatei-pârâte 20.000 de bonuri valorice de carburant care, după achitare, au fost deturnate către persoane străine societății cumpărătoare, recurenta susține că în mod greșit instanțele de fond au apreciat că partea reclamantă a invocat o chestiune legată de executarea defectuoasă a convenției și nu una legată de circumstanțele încheierii actelor.

Recurenta a arătat că evocarea unor împrejurări ulterioare încheierii actelor vădea cu prisosință că la semnarea acestora pârâta a acționat cu intenția frauduloasă de a o prejudicia pe reclamantă și că, în acest context, argumentul instanței de apel referitor la împrejurarea că bonurile valorice au fost înregistrate în contabilitatea S.C. A. S.R.L. este nu doar greșit, dar a reprezentat zădărnicirea efortului reclamantei de a demonstra cauza ilicită și imorală a actelor atacate în justiție.

De aceea, recurenta consideră că în mod greșit instanța de apel a respins cererea administrării probelor – solicitate încă prin cererea depusă în cauză la 31.01.2018 în fața primei instanțe – care demonstrau teza de interes a apărării, potrivit căreia respectivele bonuri valorice nu au fost înregistrare în contabilitatea pârâtei, respectiv, teza conivenței frauduloase între aceasta și pretinșii reprezentanți ai S.C. A. S.R.L., considerând că se invocă aspecte ulterioare încheierii actelor. Arată recurenta că numai demonstrând caracterul fals al ordinelor de deplasare ale pretinșilor reprezentanți ar fi putut demonstra că între pârâtă și aceste persoane exista o înțelegere ocultă care avea ca scop fraudarea intereselor reclamantei, dar și că bonurile valorice de carburant nu au intrat niciodată în posesia reclamantei, deci nu puteau să se regăsească în contabilitatea acesteia.

Or, pe fondul acestei precarități a probatoriului, reclamanta a fost lipsită de mijloacele adecvate dovedirii cauzei înseși a acțiunii de pare a demarat-o, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 255 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând acest prim motiv de recurs, Înalta Curte constată că prin cererea de apel reclamanta a solicitat instanței investite cu soluționarea căii de atac încuviințarea probelor solicitate în fața primei instanțe la 31.01.2018, probe cu privire la care tribunalul a considerat că reclamanta a acționat tardiv, operând decăderea.

Instanța de apel a respins, la rândul său probele reiterate în apel, arâtând în încheierea de dezbateri că temeiul nelegalei respingeri a probelor în prima instanța reprezintă un motiv de apel, iar răspunsul la aceste chestiuni reprezintă o problemă de deliberare asupra apelului în ansamblu, iar pe de altă parte a justificat că respingerea probei în apel se impune și pentru că probele solicitate nu sunt utile cauzei, teza probatorie a acestora fiind indiferentă, câtă vreme, în plan procesual acestea tind să demonstreze că anumite persoane au primit fără drept plata contractului, respectiv chestiuni ulterioare încheierii contractului și lipsite de relevanță în planul analizelor realizate, în măsura în care executarea contractului este o chestiune nerelevantă în analiza nulității acestuia.

În acest context, instanța de recurs arată că în planul probațiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanțelor de fond, instanțele au o marjă de apreciere asupra utilității probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluționarea procesului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 C. proc. civ.

Resorturile interne ale instanței de fond, care justifică hotărârea acesteia de a admite ori respinge o probă, apreciind asupra utilității sale în demersul procesual al părților de a dovedi starea de fapt pe care se întemeiază pretențiile judiciare, nu pot fi cenzurate în recurs, cale extraordinară de atac prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., poate fi verificată doar încălcarea normelor de procedură, încălcare pe care instanța de apel nu a comis-o.

Dimpotrivă, instanța de apel și-a îndeplinit obligațiile procesuale statuate în normele de procedură pretins încălcate de recurentă, de a pune în dezbatere probele solicitate de apelantă prin cererea de recurs și de a delibera asupra admisibilității și aptitudinii acestora de a duce la soluționarea procesului, oprindu-se la hotărârea respingerii lor justificată, prin considerente adecvate, în care se arată că acestea nu au utilitate în planul cercetării judecătorești, mai exact, nu au aptitudinea să demonstreze fapte concomitente încheierii actelor atacate cu nulitate, ci demonstrează aspecte ulterioare acestora, specifice executării actelor verificate.

Or, din acest punct de vedere, instanța de recurs nu cenzurează hotărârea instanței de apel, pe de-o parte pentru că nu se poate identifica încălcarea normei de procedură sancționată cu nulitatea, iar pe de altă parte, pentru că această critică tinde să repună în discuție modul în care instanța de apel a apreciat asupra relevanței stării de fapt pe care probele solicitate de parte puteau să o demonstreze în raporta cu obiectul și cauza acțiunii.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Mai departe, însă, precaritatea probatoriului pe care recurenta o susține în întregul său recurs, nu se circumscrie încălcării, de către instanța de apel, a unei norme de procedură, ci incapacității probatoriului administrat de a dovedi faptele pe care cererea se întemeiază, chestiune neimputabilă instanței.

De aceea, acest prim motiv de recurs nu este fondat, astfel că va fi înlăturat.

Al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurenta s-a referit la prezentarea, în apel, a unor motive străine de natura pricinii, respectiv a împrejurării că reclamanta a dezvoltat, în susținerea cererii sale de nulitate, aspecte care sunt ulterioare încheierii actelor atacate și că temeinica acțiunii nu poate fi pusă în relație cu valabilitatea ordinelor de deplasare a persoanelor care au acționat fără drept în numele reclamantei la executarea contractului. De asemenea, recurenta a subliniat că este străin de natura cauzei considerentul instanței de apel referitor la întârzierea excesivă a reclamantei de a acționa în justiție pentru anularea actelor pretins frauduloase.

Într-un prim considerent, Înalta Curte arată că se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanța a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Așadar, o hotărâre nu poate fi casată în recurs dacă, pe lângă motive adecvate, care explica sistematic și logic raționamentul instanței care a pronunțat soluția, aceasta cuprinde aprecieri de circumstanță care nu reprezintă cauza principală sau relevantă a hotărârii prin care s-a soluționat procesul.

Chiar așa fiind, nu este un astfel de considerent cel referitor la întârzierea reclamantei de a acționa în justiție, la un număr considerabil de ani de la data încheierii și chiar a executării actelor juridice atacate cu nulitate pentru cauză ilicită și imorală, în măsura în care instanța de apel arată că, în acest context, reclamatei îi revenea sarcina de a justifica în mod suplimentar circumstanțele pretinsei „induceri în eroare”.

De asemenea, nu reprezintă motive străine de natura pricinii acele considerente ale instanței de apel care, fundamentându-se pe probele administrate, exprimă concluziile proprii ale instanței asupra faptelor, reținând că reclamanta invocă o stare de fapt ulterioară încheierii contractului și actelor lui adiționale, care ține de evaluarea modului de executare a acestora, iar nu de evaluarea circumstanțelor încheierii lor, fiind astfel nerelevante în analiza nulității.

În realitate, recurenta critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Reamintind recurentei că temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de reclamant, aceea a prezentării unor motive străine de natura pricinii de către instanța de apel, astfel că și acest motiv de recurs va fi înlăturat.

În fine, un ultim motiv de recurs a vizat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, mai precis, a dispozițiilor art. 966 și 968 C. civ. de la 1864, aplicabile în cauză.

Reluând susținerile referitoare la evaluarea greșită, de către instanța de apel, a unor aspecte de fapt considerate relevante în demonstrarea circumstanțelor frauduloase la încheierea actelor atacate cu acțiunea în nulitate – cum sunt cele legate de predarea de către intimată a celor 20.000 de bonuri valorice unor persoane care nu aveau legătură cu reclamanta, care s-au legitimat pe niște ordine de deplasare nesemnate de împuterniciți ai S.C. A. S.R.L. și cele legate de faptul că unul dintre cei doi pretinși reprezentanți avea domiciliul în București, iar nu în Maramureș iar al doilea s-a prezentat ca director comercial al reclamantei, deși nu a avut niciodata această calitate – recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că se invocă aspecte care țin de executarea contractului și actelor sale adiționale și nu se demonstrează lipsa de valabilitate a cauzei acestora, pentru a le putea fi stabilita nulitatea.

Și cu privire la aceste critici, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, de asemenea, nu sunt proprii recursului și nu reprezintă motive apte să ofere instanței de recurs pârghiile unui control de legalitate.

Amintind recurentei că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulțumire a recurentului legată de soluția recurată, de modul în care instanța de apel concluzionează asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acțiunii, contestație care nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înalta Curte de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În aceste condiții, instanța de recurs arată că niciuna dintre criticile recurentei S.C. A. S.R.L. nu este fondată și de aceea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins, soluție care înglobează și respingerea cererii accesorii a recurantei, vizând obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea încălcării, de către instanța de apel, a dispozițiilor procedurale, de natură a atrage sancțiunea nulității actului de procedură. Respingerea recursului (NCPC, VCC) was last modified: noiembrie 25th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.