Invocarea faptului că s-a dispus, în mod nelegal, condamnarea inclupatului pentru autorat la delapidare, când de fapt însuşirea ca modalitate de sustragere a banilor a fost o activitate săvârşită de către o altă persoană, care a acţionat cu sau fără vinovăţie. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat

• NCP: art. 295 alin. (1)
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 46
• NCP: art. 48
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 779, pronunțată la data de 09.05.2022, de către Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. (…) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (295 acte materiale din perioada 2010-2015).

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr. 133/P/2020 din data de 13.10.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel cum a fost menținută în parte prin încheierea din ședința publică din data de 20.10.2021 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2020.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 718/RC din 2 noiembrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc – din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului”. (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv”. (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, este nelegală condamnarea sa pentru delapidare în formă continuată (263 de acte materiale din perioada ianuarie 2012- martie 2015) în dauna U.A.T. Tărlungeni, cu argumentul că suma de 32.842 RON a ajuns în final la el prin intermediul funcționarilor publici cu atribuții de gestionari, respectiv B. și C., întrucât păgubirea patrimonială a bugetului Primăriei s-a făcut prin activitatea acestor gestionare, nu prin activitatea inculpatului.

În opinia recurentului inculpat, în mod greșit, instanța de apel a reținut că și-a însușit prin sustragere efectiv sumele de bani, de conivență cu martorele casiere „astfel constrânse”, fiind evident că acțiunea de sustragere a fost săvârșită de către cele două gestionare, iar potrivit art. 46 C. pen., autor al unei infracțiuni este numai persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

În concluzie, recurentul inculpat a susținut că, s-a dispus, în mod nelegal, condamnarea sa pentru autorat la delapidare, când de fapt însușirea ca modalitate de sustragere a banilor din patrimoniul UAT Tărlungeni a fost o activitate săvârșită de către o altă persoană, care a acționat cu sau fără vinovăție.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul deciziei recurate a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind reținută în concret activitatea inculpatului A. și motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârșit fapta.

În drept, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A., care, în calitate de primar și de ordonator principal de credite, în cadrul UAT Târlungeni, în mod repetat, în perioada ianuarie 2012 – martie 2015, și-a însușit suma totală de 32.842 de RON, provenind din încasările de la agenții economici care operau în târgul aflat în administrarea localității, constituie infracțiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a susținut că fapta sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, întrucât însușirea banilor din patrimoniul UAT Tărlungeni s-a săvârșit de gestionarele B. și C., paguba nefiind produsă prin acțiunile sale.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. pen., însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

Așadar, sub aspectul laturii obiective, delapidarea este o infracțiune comisivă, ce poate fi săvârșită prin trei tipuri de acțiuni determinate, care îi sunt cerute subiectului activ și care caracterizează infracțiunea ca fiind una cu conținut alternativ – însușirea, folosirea sau traficarea, toate acestea fiind modalități de sustragere. Din punct de vedere al întrunirii tipicității delapidării, este irelevant dacă sustragerea s-a realizat în interes propriu sau în interesul altei persoane.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că activitatea imputată inculpatului A., în calitate primar al UAT Târlungeni, constă în însușirea prin sustragere efectivă, în lipsa înregistrării în evidențele unității publice, de conivență cu martorele casiere B. și C. (constrânse prin conduita inculpatului de atenționare a acestora privind posibilitatea pierderii locului de muncă), a sumelor de bani provenite din încasările din târgul administrat de primărie, încasate pe baza unor chitanțe neconforme (fără antetul primăriei asemenea celorlalte chitanțe emise în aceeași perioadă de timp), fiind indiferent în interesul cui a fost săvârșită delapidarea.

Prin decizia recurată s-a reținut că acuzația că inculpatul și-a însușit banii încasați de la târgul respectiv este dovedită în cauză prin probele directe constând în declarațiile martorelor casiere C. și B., dar și a martorei șef serviciu contabilitate D., care se coroborează cu celelalte probe din cauză, inclusiv cu precizările inculpatului date în fața instanței de apel.

În condițiile în care prin motivele de recurs în casație, în esență, inculpatul A. neagă faptul că și-a însușit sumele de bani provenite din încasările de la târgul administrat de primărie, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Criticând decizia instanței de apel, susținerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că actele materiale imputate inculpatului A., astfel cum au fost reținute în mod definitiv de instanța de apel, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen.

Desi, sunt reserve asupra calificării participării ca autor la comiterea infracțiunii, în raport de limitele cazului de casare, nu se pune problema reformării hotărârii sub aspectul modificării încadrării juridice a faptei inculpatului în complicitate prevăzută de art. 48 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160/AP din 2 martie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.