Invocarea excesului de putere. Criticile de nelegalitate privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor

8 iun. 2023
Vizualizari: 220
  • Legea nr. 136/2020: art. 3 lit. f) şi l)
  • NCPC: art. 201 alin. (2)
  • NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
  • NCPC: art. 483 alin. (3)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 4 5 6 şi 8
  • NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.02.2022, sub numărul x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea art. 3 și art. 4 alin. (3) din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 6/31.01.2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor și au solicitat obligarea pârâtului ca, la aplicarea dispozițiilor hotărârii contestate și la adoptarea hotărârilor privind contacții direcți ai persoanelor confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, dovada situației persoanelor confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 și a persoanelor testate negativ cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 să se efectueze prin documentele rezultate prin accesarea de pârât a aplicației CORONAFORMS, precum și prin luarea în considerare a testelor de anticorpi.

Pârâtul Comitetul Național pentru Situații de Urgență a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția necompetentei funcționale față de dispozițiile art. 15 alin. (10) din Legea nr. 136/2020, excepția necompetenței teritoriale, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) Legea 554/2004 și excepția lipsei de interes, pe motiv că nu se dovedește vătămarea unor drepturi ale reclamanților prin dispozițiile contestate, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 16.02.2022, pârâtul a arătat că nu mai susține excepția netimbrării, excepția necompetenței funcționale și excepția necompetenței teritoriale. La același termen, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1317 din 7 martie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Preliminar, se impune precizarea că cererea de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant A. a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se lipsa dovezii unui interes legitim privat, cel public putând fi invocat doar în subsidiar și condiționat de relația de determinare a sa de un interes legitim privat.

Întrucât recurentul-reclamant A. nu a formulat critici cu privire la această dezlegare dată de instanța de fond, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant exced controlului instanței de recurs.

Prin urmare, vor fi examinate doar motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă B., întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., cu precizarea că, nefiind formulate critici circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., acest motiv de recurs nu va fi examinat.

Recurenta-reclamantă B. a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea art. 3 și art. 4 alin. (3) din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022, care reglementează măsura carantinării pentru o perioadă de 5 zile pentru contacții direcți ai unei persoane confirmate pentru infecția cu virusul SARS CoV2, cu excepția persoanelor aflate în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS CoV2, precum și documentele care fac dovada testării necesară în vederea aplicării excepțiilor stabilite prin hotărârea contestată.

În esență, recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată a fost emisă cu exces de putere, întrucât instrumentele de motivare nu sunt cele prevăzute de lege, metodologia științifică invocată nu este publicată în Monitorul Oficial, în cuprinsul hotărârii nu se regăsește nicio trimitere la varianta OMICRON care ar determina o altă abordare de strategie medicală, dispozițiile actului contestat sunt lipsite de precizie și claritate.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate, reținând, în esență, că în emiterea hotărârii nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, autoritatea nu a acționat cu exces de putere, având în vedere că, potrivit Legii nr. 136/2020 avea competența de a stabili criteriile în funcție de care se aplică măsura carantinării persoanelor astfel încât să se asigure un echilibru între apărarea sănătății publice și dinamica de ansamblu a societății, iar prin măsurile instituite nu s-a produs o încălcare a drepturilor reclamantei, având în vedere că aceasta nu aveau un drept recunoscut de lege la aplicarea măsurii carantinării (inclusiv a excepțiilor de la măsura carantinării) în anumite condiții.

Soluția primei instanțe, care a considerat legal actul administrativ contestat, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică invocată de recurenta-reclamantă, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta-reclamantă invocând nerespectarea procedurii speciale aplicabile răspunsului la întâmpinarea transmis prin poșta electronică și care nu se regăsește în dosarul electronic.

În opinia recurentei-reclamante, această neregularitate i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Critica este nefondată, întrucât neregularitatea invocată de recurenta-reclamantă nu vizează încălcarea unei norme de ordine publică, de vreme ce răspunsul la întâmpinare nu este obligatoriu, iar conform art. 201 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu se comunică, pârâtul fiind ținut să ia cunoștință de acesta de la dosarul cauzei.

În speță, reprezentantul legal al autorității intimate a luat cunoștință de răspunsul la întâmpinare aflat la dosarul cauzei, astfel încât neregularitatea invocată de recurenta-reclamantă s-a acoperit.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este, de asemenea nefondată, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Înalta Curte reține că, prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, intrinsecă acestui motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe.

Or, argumentele recurentei-reclamante în susținerea acestui motiv de casare vizează interpretarea dată de instanța de fond marjei de apreciere de care dispune autoritatea emitentă a actului contestat, interpretare care, în opinia recurentei, contravine deciziei Curții Constituționale nr. 458/2020.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de recurenta-reclamantă nu se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanței de judecată și sunt inerente procesului decizional.

În ceea ce privește critica vizând nerespectarea standardului minim de calitate a motivării subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât instanța de fond a indicat situația de fapt reținută, în limitele investirii, precum și motivele pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, deși nu se menționează în cuprinsul considerentelor statutul medical al recurentei-reclamante, respectiv de persoană aflată în a 99-a zi ulterioară izolării ca urmare a confirmării pozitive cu virusul SARS CoV2 la data de1.02.2022, data intrării în vigoare a actului contestat, această constatare este implicită, întrucât instanța de fond a reținut calitatea recurentei-reclamante de persoană vătămată într-un interes legitim privat și a procedat la analiza pe fond a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat.

De altfel, instanța de fond a menționat în cuprinsul considerentelor că premisa validării oricărei critici formulate în contenciosul subiectiv o constituie existența unei vătămări suferite de persoana care acționează în fața instanței de contencios administrativ fie într-un drept recunoscut de lege, fie într-un interes legitim privat, cel public putând fi invocat doar în subsidiar și condiționat de relația de determinare a sa de un interes legitim privat.

Or, în cauză, instanța de fond a reținut existența vătămării suferită de recurenta-reclamantă ca urmare a aplicării dispozițiilor contestate, vătămătoare, ce rezultă din calitatea sa de persoană aflată în a 99-a zi ulterioară izolării.

Împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia că hotărârea nu este motivată cu respectarea cerințelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme instanța a răspuns argumentelor părților în funcție de finalitatea urmărită.

Înalta Curte reține că, respectarea exigențelor impuse de prevederile legale în privința considerentelor hotărârii judecătorești nu este determinată de volumul acestora, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului juridic care a stat la baza pronunțării soluției. Procedând la gruparea argumentelor folosite de recurenta-reclamantă în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale printr-un raționament juridic de sinteză, Înalta Curte constată că nu se poate reproșa instanței de fond omisiunea de a motiva hotărârea, întrucât nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reținute.

Așa fiind, în condițiile în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a analizat probatoriul administrat, a indicat normele de drept pe care și-a întemeiat soluția, Înalta Curte apreciază că soluția nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate.

În cadrul analizei acestor critici, Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcută o precizare cu privire la susținerile din cererea de recurs, anume aceea că poate proceda la examinarea doar a susținerilor care vizează legalitatea sentinței, nu și a celor care vizează netemeinicia acesteia.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nu și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Exercitarea căii de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanța superioară asupra hotărârii instanței inferioare și este guvernată de principiul legalității căii de atac, în baza căruia recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanței inferioare.

În acest context, cu referire la criticile vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 41 din Carta Fundamentală a Uniunii Europene, respectiv a dispozițiilor art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 136/2020, întrucât instanța de fond nu a fost investită cu analiza acestor critici de nelegalitate, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi analizate omisso medio direct în recurs.

Examinând criticile care vizează depășirea marjei de apreciere a autorității emitente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că în emiterea hotărârii contestate autoritatea intimată nu a acționat cu exces de putere.

Aceasta întrucât, în analiza excesului de putere în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, precum și realizarea competențelor autorității publice.

Or, în speță, potrivit Legii nr. 136/2020, autoritatea intimată avea competența de a stabili criteriile în funcție de care se aplică măsura carantinării persoanelor, în situații de risc epidemiologic și biologic, scopul urmărit fiind prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase și, astfel, apărarea sănătății publice.

În exercitarea competențelor prevăzute de lege, luând în considerare informațiile științifice puse la dispoziție de Institutul Național pentru Sănătate Publică, care au relevat că atât la nivel național, cât și internațional era în faza de răspândire accelerată o nouă variantă a virusului SARS CoV2, cu o perioadă de incubație mai scurtă (1-5 zile) și o capacitate sporită de a reinfecta persoanele cu istoric de infecție anterioară și persoanele vaccinate, autoritatea intimată a adoptat o decizie referitoare la contacții cazurilor confirmate, decizie care să echilibreze atât riscul pentru sănătatea publică (scăderea transmiterii în comunitate prin carantinarea contacților), cât și desfășurarea fără sincope majore a activității în sectorul sanitar și cel economic.

Astfel, prin hotărârea contestată nr. 6/2022 a fost luată în considerare scurtarea perioadei de carantină în urma contactului cu un caz confirmat la 5 zile și de asemenea, a fost considerat acceptabil, din punct de vedere al sănătății publice, un eventual risc de infectare și de transmitere către alte persoane a virusului de către persoanele trecute prin boala în ultimele 90 de zile.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că intimatul a acționat în limita marjei de apreciere ce i-a fost recunoscută de legiuitor, alegerea duratei de 90 de zile fiind motivată prin raportare la datele obiective existente cu privire la riscul de transmitere și de reinfectare în cazul variantei Omicron a virusului SARS Cov-2.

Referitor la criticile recurentei-reclamante privind încălcarea normelor de protecție a datelor cu caracter personal prin instituirea obligației de prezentare a documentelor digitale care să ateste vaccinarea sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că hotărârea contestată nu este actul administrativ care reglementează documentele ce pot fi folosite pentru a face dovada vaccinării sau a testării pentru infecția cu virusul SARS-Cov 2, regulile aplicabile din această perspectivă regăsindu-se la nivel național în O.U.G. nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificare și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID -19. Așadar, nu Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022, reprezintă actul administrativ care stabilește modalitățile în care se poate realiza dovada vaccinării sau a testării pentru infecția cu virusul SARS-Cov 2, motiv pentru care nu poate genera recurentei-reclamante vreo vătămare sub acest aspect.

Nici criticile referitoare la obligarea intimatului de a prevedea ca dovada situației persoanelor confirmate cu infecția cu virusul SARS-Cov2 și a persoanelor testate negativ cu infecția cu virusul SARS-Cov2 să se efectueze prin documentele rezultate din accesarea aplicației Coronaforms, prin rezultatele testelor de anticorpi nu pot fi primite, întrucât, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, actul normativ care reglementează regimul juridic al certificatelor digitale este reprezentat de O.U.G. nr. 68/2021 care transpune la nivel național prevederile Regulamentelor UE nr. 2021/953 și nr. 2021/954.

Astfel, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 68/2021, certificatele digitale atestă în egală măsură vaccinarea, testarea sau vindecarea titularilor, eliberarea unui certificat care să ateste imunizarea pe baza unor analize medicale care indică prezența anticorpilor nefiind reglementat nici în legislația națională și nici în Regulamentele UE.

De altfel, pretinsa lipsă de reglementare invocată de recurenta-reclamantă nu poate fi înlăturată printr-o acțiune în anularea actului administrativ, cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Concluzionând cu privire la aspectele analizate, Înalta Curte reține legalitatea dispozițiilor art. 3 și 4 alin. (3) din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022, măsurile dispuse fiind proporționale cu scopul urmărit – protejarea sănătății publice (scăderea transmiterii în comunitate prin carantinarea contacților) cât și menținerea unei dinamici de ansamblu a societății -fiind păstrat un just echilibru între interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele arătate, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea excesului de putere. Criticile de nelegalitate privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor was last modified: iunie 8th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.