Cum a fost „Procesul contravenţional – actualitate, perspective”

4002       0

Update 21 iunie 2017 Cum a fost 

Joi, 15 iunie, la Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București a avut loc cea de-a doua ediție a conferinței „Procesul contravențional – actualitate, perspective”, organizată de Editura Universul Juridic și Facultatea de Drept a Universității din București, moderatori fiind prof. univ. dr. Dana Tofan (Facultatea de Drept a Universității din București) și conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța (Facultatea de Drept a Universității din Oradea, avocat în Baroul Bihor).

Primul panel al conferinței, cu titlul „Contravenția, dreptul administrativ și dreptul penal”, a fost format din prof. univ. dr. Verginia Vedinaș (Facultatea de Drept – Universitatea din București, consilier la Curtea de Conturi a României), prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca (Lector INPPA), lect. univ. dr. Mădălina-Elena Mihăilescu (Facultatea de Știinte Juridice, Sociale și Politice – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, avocat în Baroul Galați), conf. univ. dr. Ovidiu Podaru (Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca) și conf. univ. dr. Cristian Clipa (Facultatea de Drept – Universitatea de Vest din Timișoara, avocat în Baroul Timiș). Între subiectele abordate amintim „Contravențiile constatate de Curtea de Conturi. Particularități”, „Principiul ne bis in idem”, „Confiscarea în materie contravențională”, „Forța probantă a procesului-verbal. Ce înțelegem prin constatare prin propriile simțuri?”.

„Contravenția și dreptul concurenței” a fost cel de-al doilea panelal conferinței, format din conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța (Facultatea de Drept a Universității din Oradea, avocat în Baroul Bihor), care a vorbit despre „Procedura contravențională specială în materia concurenței” și av. Valentin Mircea (avocat în Baroul București), cu tema „Prezumția de nevinovăție versus prezumția de legalitate a actului administrativ în analiza deciziilor de sancționare ale Consiliului Concurenței”.

Cel de-al treilea și ultimul panel a fost rezervat subiectului „Contravenția și procedura civilă”, în cadrul căruia Bogdan Dumitrache (executor judecătoresc și formator INM), alături de jud. Adrian Gabriel Dinescu (Judecătoria Sectorului 1 București, Secția Civilă) au discutat despre „Disponibilitate și oficialitate în procesul contravențional”și „Problema aplicării de drept a sancțiunilor contravenționale complementare. Înlăturarea lor de către instanța de judecată”.

Update 30 mai 2017: Temele conferinței

Redăm câteva dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul conferinței:

1. Principiul ne bis in idem.
2. Confiscarea în materie contravențională.
3. Incidența ordonanței președințiale în procedura contravențională.
4. Principiul oficialității vs principiul disponibilității în procedura contravențională.
5. Regimul nulității în materie contravențională. Avem nulitate absolută vs nulitate relativă în procedura contravențională?
6. Forța probantă a procesului-verbal. Ce înțelegem prin constatare prin propriile simțuri?
7. Motivarea apelului în procedura contravențională.
8. Executarea sancțiunilor complementare contravenționale.
9. Termenul de prescripție al executării sancțiunilor contravenționale complementare.
10. Regimul contravențiilor în domeniul concurenței.
11. Contravențiile constatate de Curtea de Conturi. Particularități.
12. Prezumția de nevinovăție versus prezumția de legalitate a actului administrativ în analiza deciziilor de sancționare ale Consiliului Concurenței.

Joi, 15 iunie, începând cu ora 9.00, la Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universității din București (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46) va avea loc cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale „Procesul Contravențional – Actualitate, Perspective”, organizată de Facultatea de Drept a Universității din București și Editura Universul Juridic.

Acreditare INPPA – 10 puncte de pregătire profesională continuă

Structura conferinței și tematica pusă în discuție vor fi publicate în cel mai scurt timp.

Moderatorii conferinței vor fi prof. univ. dr. Dana Tofan (Facultatea de Drept a Universității din București) și conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța (Lector INPPA, avocat în Baroul Bihor).

Speakeri confirmați până în prezent (în ordine alfabetică):
– Prof. univ. dr., av. Traian Briciu – Vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România, Director al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților;
– Lect. univ. dr., av. Petruț Ciobanu – Facultatea de Drept – Universitatea din București, Prodecan al Baroului București, Vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România;
– Conf. univ. dr. Cristian Clipa – Facultatea de Drept – Universitatea de Vest din Timișoara, avocat în Baroul Timiș;
– Judecător Adrian Gabriel Dinescu, Judecătoria Sectorului 1 București, Secția Civilă;
– Executor judecătoresc Bogdan Dumitrache – Formator – Institutul Național al Magistraturii;
– Judecător dr. Cristina Maria Florescu, Curtea de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal;
– Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca – Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București, avocat în Baroul București, Lector la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților;
– Lect. univ. dr. Mădălina-Elena Mihăilescu – Facultatea de Știinte Juridice, Sociale și Politice – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, avocat în Baroul Galați;
– Av. dr. Valentin Mircea – avocat în Baroul București;
– Conf. univ. dr. Ovidiu Podaru – Facultatea de Drept – Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, avocat în Baroul Cluj;
– Prof. univ. dr. Dana Tofan – Facultatea de Drept – Universitatea din București, Directorul Școlii Doctorale a Facultății de Drept a Universității din București, avocat în Baroul București;
– Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța – Facultatea de Drept – Universitatea din Oradea, Lector la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților avocat în Baroul Bihor;
– Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș – Facultatea de Drept – Universitatea din București, consilier la Curtea de Conturi a României, conducătorul Departamentului Juridic al Curții de Conturi.

Având în vedere faptul că se dorește a fi o conferință interactivă, rugăm toți participanții să trimită orice problemă de drept pe adresa de email conferintele [at] universuljuridic.ro până miercuri, 31 mai, în vederea supunerii la dezbateri în cadrul conferinței.

ÎNSCRIERI:
Taxa este de 250 de lei (TVA inclus) și cuprinde:
– Mapa evenimentului și diploma de participare;
– Un exemplar al lucrării „Codul de procedura civila 2017. Jurisprudență. Sinteze” (autor Mircea Ursuța);
– Pauzele de cafea și pauza de masă (bufet suedez).

Înscrierile se pot face până marți, 13 iunie 2017.

REDUCERI:
– Pentru studenți, masteranzi sau doctoranzi, precum și pentru stagiarii profesiilor juridice, reducerea este de 50% (taxa devenind 125 de lei/pers).
– Pentru 2 participanți din cadrul aceleiași firme se oferă o reducere de 10% din prețul pachetului ales (taxa devenind 225 de lei/pers).
– Pentru 3 sau mai mulți participanți din cadrul aceleiași firme se oferă o reducere de 15% din prețul pachetului ales (taxa devenind 212,5 lei de lei/pers).

*Reducerile nu se cumulează.
**Toate prețurile conțin TVA.

IMPORTANT:
Persoanele care au achitat taxa de participare, dar care, din motive obiective, nu mai pot participa la conferință, pot solicita returnarea banilor până cel târziu miercuri, 31 mai 2017. Solicitările ulterioare nu vor fi luate în calcul, având în vedere costurile logistice aferente manifestării. Mulțumim pentru înțelegere.

Pentru mai multe informații sau înscrieri – e-mail conferintele [at] universuljuridic.ro sau tel. 0733.674.555.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

[UPDATE: Cum a fost] Invitație la cea de-a II-a ediție a Conferinței „Procesul contravențional– actualitate, perspective” was last modified: iunie 21st, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: