Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
253 views
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal”.
Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În acest sens, sub aspectul situaţiei de fapt şi de drept, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada septembrie – noiembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a determinat cu intenţie pe angajaţii firmei S.C. G. S.R.L. Săliştea de Sus al cărui administrator era, respectiv pe martorii H., I., J., K., L. şi M., dar şi pe alte persoane rămase neidentificate, să taie la ras, fără aprobare în condiţiile legii, arborii de esenţă foioase din parcela situată x, proprietatea numitei B., pe care i-a cumpărat anterior de la aceasta, totalizând 416 arbori cu un volum de masă lemnoasă de 1.047,734 m.c., în valoare de 203.407,64 RON, faptă ce întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea silvică de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969, art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, şi art. 5 C. pen.
În perioada septembrie – noiembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a determinat cu intenţie pe angajaţii firmei S.C. G. S.R.L. Săliştea de Sus al cărui administrator era, respectiv pe martorii H., I., J., K., L. şi M., dar şi pe alte persoane rămase neidentificate, să taie la ras, fără aprobare în condiţiile legii, arborii de esenţă foioase din parcela situată în x, proprietatea martorei C., pe care i-a cumpărat anterior de la aceasta, totalizând 4.470 arbori cu un volum de masă lemnoasă de 4.363 m.c., în valoare de 531.930 RON, faptă ce întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea silvică de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969, art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, şi art. 5 C. pen.
În perioada noiembrie – decembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a determinat cu intenţie pe angajaţii firmei S.C. G. S.R.L. Săliştea de Sus al cărui administrator era, respectiv pe martorii H., I., J., K., şi M., dar şi pe alte persoane rămase neidentificate, să taie fără aprobare în condiţiile legii 44 arbori de esenţă foioase din parcela situată în x proprietatea martorului D., pe care i-a cumpărat anterior de la acesta, totalizând un volum de masă lemnoasă de 136,582 m.c., în valoare de 26.773,05 RON, faptă ce întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea silvică de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969, art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, şi art. 5 C. pen.
Însă, Curtea, subsecvent admiterii contestaţiei în anulare, a procedat la rejudecarea apelului şi a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea nouă, schimbând încadrarea juridică a faptelor din 3 infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea silvică de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. 1969, art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, în vigoare la data săvârşirii faptei, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., în 3 infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 52 alin. (3), C. pen. raportat la art. 107 alin. (1)^1 lit. c), din) Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi 43 alin. (1) teza I şi art. 5, C. pen.
Raportat la noua încadrarea, Curtea a reţinut că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru fiecare dintre infracţiuni este data comiterii/epuizării infracţiunii, respectiv noiembrie 2013 (faptele comise cu privire la arborii aflaţi în parcela situată x proprietatea numitei B. şi parcela situată în x proprietatea martorei C.), respectiv decembrie 2013 (faptă comisă cu privire la arborii aflaţi în parcela situată în x proprietatea martorului D.), iar, în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fiecare dintre aceste infracţiuni este de 5 ani şi s-a împlinit anterior pronunţării deciziei penale nr. 1411/A/15.11.2021 a Curţii de Apel Cluj.
În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
„… în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale” (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:
„(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.
Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 – 25.06.2018 – şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30.05.2022 – nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
Astfel, în speţă, Înalta Curte observă că, subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. – soluţie ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casaţie – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul, valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.
În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, respectiv 3 infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 107 alin. (1)1 lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi 43 alin. (1) teza I şi art. 5, C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi a început să curgă din noiembrie 2013 (faptele comise cu privire la arborii aflaţi în parcela situată x proprietatea numitei B. şi parcela situată în x proprietatea martorei C.), respectiv decembrie 2013 (faptă comisă cu privire la arborii aflaţi în parcela situată în x proprietatea martorului D.), data săvârşirii ultimei acţiuni din cadrul infracţiunilor continuate.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, în luna noiembrie cu privire la infracţiunile de tăiere de arbori, aflaţi în parcela situată x, proprietatea numitei B. şi parcela situată în x, proprietatea martorei C.), respectiv decembrie 2021, cu privire la infracţiunea de tăiere de arbori, aflaţi în parcela situată în x, proprietatea martorului D. .
În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 990/A/2022 din 18 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina acestuia.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
