Întrevederea ministrului justiției cu Ambasadorul Republicii Italiene în România

7 sept. 2018
Vizualizari: 487

Potrivit unui comunicat, în data de 6 septembrie 2018 a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, întrevederea domnului prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul justiției cu ES Marco Giungi, Ambasadorul Republicii Italiene în România. La întâlnire au mai participat doamna conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat și doamna Beatrice Vecchioni, Consilier al Ambasadei Republicii Italiene în România.

Agenda discuțiilor a cuprins aspecte privitoare la stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiției, precum și la dezvoltarea relațiilor de colaborare, atât în materie civilă, cât și în materie penală.

În acest context, Ministrul justiției a apreciat importanța continuării dialogului bilateral pentru identificarea celor mai bune modalități de soluționare a problemelor de interes comun și a precizat că, în perioada următoare va efectua o vizită de lucru, la Roma, la invitația omologului său italian.

Întrevederea a constituit un bun prilej pentru consolidarea relațiilor de cooperare și manifestarea dorinței reciproce de a continua buna colaborare dintre cele două state.

Sursa informației

Întrevederea ministrului justiției cu Ambasadorul Republicii Italiene în România was last modified: septembrie 7th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: