Întreruperea prescripţiei extinctive privind dreptul la acţiune pentru repararea daunelor materiale şi/sau morale cauzate prin deces sau vătămare corporală. Excepţia prescripţiei dreptului material. Admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimitere cauzei spre rejudecare

16 mart. 2023
Vizualizari: 832
  • NCC: art. 1357
  • NCPC: art. 488 pct. 8
  • NCPC: art. 497
  • NCPC: art. 6 alin. (4)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 26 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 de euro și a dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii, până la achitarea efectivă, sumă ce reprezintă contravaloarea prejudiciului creat și privește plata unor daune morale în cuantum de 800.000 euro, având în vedere prejudiciul moral imens ce i s-a produs, ținând cont de intensitatea suferințelor fizice și psihice, aflându-se în imposibilitatea de a se angaja vreodată, întrucât a suferit un prejudiciu estetic grav și permanent și suma de 200.000 euro (indexată și actualizată conform legii), despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului material ce i s-a provocat, constând în veniturile și beneficiile de care a fost lipsit din 1989 – până la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 341 din 21 februarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În esență, reclamantul solicită, în baza art. 1357 C. civ., invocând răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului, despăgubiri materiale și morale Statului român pentru prejudiciul cauzat la data de 21.12.1989, când a fost rănit prin împușcare de persoane neidentificate.

Acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, instanța de fond reținând că prin Ordonanța nr. 692/C2/2016 din data de 05.04.2016, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, din oficiu, infirmarea Ordonanței nr. 11/P/2014 din data de 14.10.2015 a secției Parchetelor Militare și redeschiderea urmăririi penale în cauză. Cum în ce privește persoanele care s-au constituit părți civile, între care și reclamantul, a operat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 întreruperea prescripției extinctive referitor la dreptul la acțiune pentru repararea daunelor materiale și/sau morale cauzate prin deces sau vătămare corporală, s-a apreciat că de la data de 13.06.2016 a început să curgă termenul de prescripție care, la data de 26.11.2019, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, era împlinit.

La rândul său, instanța de apel a menținut soluția, substituind motivarea, în sensul că nu a reținut nici teza primei instanțe (termenul începe să curgă de la data încheierii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmării penale -13.06.2016), nici teza susținută de apelant (termenul începe că curgă de la data de 5.04.2019, data întocmirii rechizitoriului prin care au fost trimise în judecată persoane ale căror conduite au fost constate în intervalul 22-31 decembrie 1989 și s-au dat soluții de clasare pentru fapte anterioare datei de 22 decembrie 1989, soluție care îl vizează și pe acesta). Curtea de apel a reținut că, din cuprinsul rechizitoriului, rezultă că pentru represiunile din vestul țării (survenite în intervalul 16-21 decembrie 1989) s-au desfășurat alte două procese penale în urma cărora au fost găsite vinovate și condamnate mai multe persoane, context în care, în aplicarea prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 incident în cauză (prin raportare la epoca săvârșirii faptelor ilicite) a concluzionat că, cu minime diligențe, reclamantul-apelant era în măsură încă din martie 1990 să cunoască persoanele răspunzătoare (și, evident, să se și constituie parte civilă în acele dosare).

Recurentul a criticat prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. aceste considerente, arătând că sunt străine de natura pricinii și că instanța de apel nu a răspuns criticilor sale. De asemenea, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ. a susținut greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune în condițiile în care nici în prezent nu se cunosc persoanele răspunzătoare de situația din anul 1989, iar curtea nu a avut în vedere faptul că prescripția nu înlătură răspunderea penală și civilă în cazul infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost comise. A apreciat că dosarul penal nu este finalizat, aflându-se în procedura de cameră preliminară, instanța de fond reținând în mod greșit că termenul de prescripție a început să curgă de la data încheierii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale.

În subsidiar, recurentul a solicitat să se aibă în vedere că termenul de prescripție a început să curgă, în ceea ce îl privește, de la 5 aprilie 2019, termen până la care a fost suspendat cursul prescripției extinctive pentru soluționarea plângerii penale depuse de persoanele vătămate, iar nu de la 13 iunie 2016 cum a reținut instanța de fond, dată fiind soluția de clasare pentru fapte comise anterior datei de 22 decembrie 1989. Consideră că suferința provocată de lipsa de implicare a statului în aflarea adevărului, timp de 32 de ani a depășit durata rezonabilă, neimplicarea sa în soluționarea dosarului penal constituind faptă ilicită și citează jurisprudența CEDO care a sancționat statul român pentru neîndeplinirea obligației de a organiza o anchetă care să fie capabilă să conducă la identificarea celor care ar putea fi responsabili de atingerile aduse dreptului la viață și nu a asigurat protecția cetățenilor. A mai susținut că statul răspunde pentru fapta prepușilor săi.

Analizând, în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate, din perspectiva considerentelor care au stat la baza validării de către instanța de apel a soluției de prescripție a dreptului la acțiune, Înalta Curte reține că acestea sunt întemeiate.

Astfel, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea și nu normele privind prescripția ale noului C. civ. având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (4) din acest din urmă act normativ care dispun că „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

În baza acestui text de lege, acțiunea civilă privind drepturi având un obiect patrimonial, chiar asociată unei cauze penale, se prescrie potrivit dreptului comun în materie reprezentat de Decretul nr. 167/1958, într-un termen de trei ani a cărui dată de începere se stabilește potrivit regulilor mai sus enunțate, întrucât, sub imperiul acestei legi, prescripția răspunderii civile are un regim juridic distinct de cea a răspunderii penale.

În cauză, prescripția a fost analizată prin raportarea la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtului, aspect reținut în primă instanță și necontestat în apel. Din această perspectivă, instanța de apel a stabilit că prejudiciul a fost cunoscut de reclamant chiar la data vătămării sale prin împușcare, respectiv la 21.12.1989, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție. Este de reținut faptul că art. 8 alin. (1) din decret se referă la „cel care răspunde” de pagubă, entitate care nu se confundă întotdeauna cu autorul care a cauzat-o, prin urmare nu se poate aprecia că, în cauză, reclamantul nu ar fi cunoscut de existența pârâtului indicat în prezenta acțiune încă de la momentul producerii prejudiciului.

Atare prescripție este susceptibilă de suspendare și de întrerupere în condițiile expres și restrictiv prevăzute de lege, cu condiția ca dreptul la acțiune să fi fost exercitat în termenul defipt de lege.

Or, Înalta Curte constată că, deși instanța de apel a infirmat modul de calcul al prescripției statuat în primă instanță, aceasta nu a motivat convingător care sunt elementele care au determinat aplicarea, în viziunea sa, a acestei sancțiuni civile, în condițiile în care considerentele deciziei atacate nu conțin o analiză a momentului inițierii demersurilor procesuale ale reclamantului și nici o verificare a existenței, astfel cum pretinde acesta, a vreunei situații de întrerupere a curgerii acestui termen.

Astfel, instanța de apel a determinat data de la care a început să curgă termenul de prescripție fără a verifica dacă înlăuntrul acestuia reclamantul s-a adresat autorităților judiciare în vederea dezdăunării pentru prejudiciul suferit și dacă manifestarea sa de voință capătă valențele unui act întreruptiv al cursului prescripției. În concret, nu a stabilit dacă și cum a înțeles reclamantul să învestească autoritățile judiciare ale statului cu competențe în domeniu cu o plângere penală, căreia să îi fi asociat și o latură civilă sau, direct, cu o acțiune civilă și care este obiectul juridic al acestora.

În condițiile în care demersul procesual ar fi fost inițiat în termenul de prescripție, este justificată susținerea recurentului în sensul că acesta a fost întrerupt până la pronunțarea soluției de clasare în dosarul penal. În caz contrar nu se poate vorbi de o întrerupere a acestui termen.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În ipoteza în care există un caz de întrerupere al cursului prescripției, este necesar a se identifica data de la care ar fi putut curge un nou termen de prescripție în condițiile în care susținerile părților privitoare de derularea procesului penal sunt contradictorii și nu au fost clarificate, prin verificarea concretă a conținutului rezoluțiilor și ordonanțelor pronunțate în acea cauză de procuror sau de instanță, pentru a se reține la ce categorie de infracțiuni și la care dintre făptuitori s-au raportat soluțiile de clasare din 2016 și 2019, în funcție de faptele cercetate și perioadele de timp avute în vedere la pronunțarea fiecărei soluții.

În concret, instanța de apel trebuie să identifice sub ce modalitate și la ce dată recurentul și-a formalizat solicitarea de dezdăunare în calitate de victimă a evenimentelor armate din decembrie 1989, cum a fost făcută încadrarea juridică a faptei ce constituie obiectul plângerii sale, dacă acest demers este inițiat în termenul de prescripție, dacă s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în dosarul penal și la ce dată și dacă rezoluțiile de clasare din 2016, respectiv 2019 îl vizează direct, lăsându-i astfel nesoluționată acțiunea sa civilă.

Numai în aceste condiții, soluția dată în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune va cuprinde o motivare completă ce poate fi supusă unui control judiciar de legalitate în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de fond pentru admiterea ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul și va casa decizia recurată potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.

Întreruperea prescripției extinctive privind dreptul la acțiune pentru repararea daunelor materiale și/sau morale cauzate prin deces sau vătămare corporală. Excepția prescripției dreptului material. Admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimitere cauzei spre rejudecare was last modified: martie 15th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.