Întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale. Soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (NCP, NCPP, Constituția României, L. nr. 286/2009, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 228/2021

L. nr. 286/2009: art. 155 alin. (1); L. nr. 47/1992: art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1); Constituția României: art. 147 alin. (4); NCP: art. 155 alin. (1), NCPP: art. 275 alin. (2)

Prioritar, trebuie subliniat că instanța Curții de Apel București prin analizarea dispozițiilor prev.de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 din C. pen. invocate în cauză, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, nu echivalează cu o recalificare a cererilor recurenților, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Așadar, în deplin acord cu instanța Curții de Apel București, Înalta Curte reține că declararea constituțională sau neconstituțională a „restului” de text asupra căruia se pretinde că nu s-a pronunțat Curtea Constituționala, respectiv „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin” fiind lipsit de relevanță în cauză, deoarece indiferent de soluția constituțională pe acest text de lege, tot nu ar mai exista cauze întreruptive, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, deoarece instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Totodată, art. 29 alin. (5) prevede că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă fără echivoc că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29, respectiv prevederile atacate au fost deja constatate ca fiind neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, respectiv decizia 297/2018 care este o decizie interpretativă și s-a constatat că soluția legislativă prevăzută în lege a fost neconstituțională, prin urmare nu s-a declarat neconstituțională o sintagmă a acestui articol.

În acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 5/2019 din 21.03.2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia (…). Analiza Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale relevă faptul că în considerentele acesteia este identificată în mod clar și lipsit de echivoc soluția legislativă apreciată drept constituțională referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reținând că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate.

În plus, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină aceasta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 297/2018, sub aspectul aplicării ei în timp, soluția se regăsește în jurisprudența Curții Constituționale și a instanței supreme.

În acest sens, atât Curtea Constituțională, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 21/2014 statuează că, în virtutea legii fundamentale, deciziile Curții Constituționale sunt de imediată și generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial a României. Aceasta înseamnă că decizia nu se va aplica doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situațiilor juridice în desfășurare, care nu au fost definitiv soluționate până la data publicării.

Așadar, Curtea Constituțională, prin considerentele Deciziei nr. 297 din 26 iunie 2018, a furnizat instanțelor judecătorești toate elementele necesare pentru cunoașterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale.

Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care Curtea Constituțională declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale, indiferent de tipul acestora (simple, interpretative sau manipulatorii) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

De asemenea, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că toate deciziile Curții Constituționale au ca efect obligația organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, în sensul de a nu aplica prevederile constatate neconstituționale, iar, în cazul celor interpretative, aceste organe trebuie să își adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanța de contencios constituțional.

În privința efectelor Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, sub aspectul aplicării ei în timp, soluția se regăsește în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 51/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 190 din 14 martie 2016; Decizia nr. 126/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016; Decizia nr. 651/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018) și a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 21/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 13 noiembrie 2014).

Prin urmare, ulterior sesizării la care a făcut referire apărarea, au fost înregistrate alte 23 dosare pe rolul Curții Constituționale, în prezent, au trecut de filtrul instanțelor de judecată, pe aceeași temă a neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen., după pronunțarea Curții Constituționale, însă opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este lămuritoare.

Așadar, Înalta Curte apreciază că autorii excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, susținerile lor vizează de fapt o nouă cenzură pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, a unei chestiuni de drept ce a fost deja tranșată definitiv.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții A. și B. împotriva încheierilor din data de 04 decembrie 2020 și din data de 07 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din legea nr. 286/2009 (C. pen.), cuprinsă în dispozitivul încheierii din data de 07 decembrie 2020.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții contestatori la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.