Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Admiterea recursului formulat de recurentul inculpat (NCP, VCP, NCPP, L. nr. 47/1992, L. nr. 241/2005, Constituţia României)

20 nov. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 484

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 151/2019

NCP: art. 32 alin. (1), art. 35, art. 155 alin. (1); L. nr. 47/1992: art. 29; VCP: art. 123 alin. (1); L. nr. 241/2005: art. 8 alin. (1); Constituția României: art. 1, art. 21, art. 126

Conferintele Video Universul Juridic

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele două condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul inculpat A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Penală (Dosar nr. x/2018) și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”.

Referitor la îndeplinirea celei de-a treia condiție, respectiv ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 instanța de contencios constituțional nu a reținut neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., în integralitate, ci a vizat exclusiv sintagma “oricărui act de procedură”.

Acest aspect este subliniat și în considerentele Deciziei nr. 297/2018, prin care se reține lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. doar prin raportare la sintagma „oricărui act de procedură”, fără a fi indicată și partea incipientă a textului normativ „cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin”:

Paragraful 31: „prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”.

Paragraf 34: „Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat”.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpatul invocă împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv tentativă la stabilirea, cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat sau compensări datorate bugetului general consolidat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. în vigoare raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare (57 de acte materiale).

În concluzie, se constată că, în speță, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece se tinde la stabilirea unei situații juridice favorabile inculpatului, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Opinia instanței cu privire la neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”:

Textele de lege incidente:

Art. 155 alin. (1) C. pen.

„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.

Articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale – Dreptul la un proces echitabil

1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Art. 1 alin. (5) din Constituția României:

„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Art. 21 din Constituția României – Accesul liber la justiție

1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Art. 20 din Constituția României – Tratatele internaționale privind drepturile omului

1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Articolul 126 alin. (1) din Constituția României

1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Preliminar, Înalta Curte amintește că jurisprudența recentă a Curții Constituționale este constantă în demarcarea clară a exigenței de claritate și previzibilitate pe care trebuie să o îndeplinească orice act normativ, exigență care a fost cristalizată în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, a statuat că, de principiu, „orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii”. (Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în cauza Rotaru împotriva României paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Leempoel & SA ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea și previzibilitatea sunt condiții esențiale ale calității și constituționalității normei juridice.

Aplicând aceste considerații teoretice în concret cauzei de față, Înalta Curte apreciază că textul art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”, se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, lipsa de reglementare a cazurilor și situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale este de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, un caracter neconstituțional.

Soluțiile preconizate de acest text normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții și criterii clare și precise, or, dispozițiile referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, astfel cum este reglementat de art. 155 alin. (1) C. pen., după intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu este suficient de clar și explicit stabilit la nivel legislativ, cu consecințe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea solicitărilor.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Va desființa, în totalitate, încheierea recurată, va reține cauza spre rejudecare și, în fond, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A., cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Admiterea recursului formulat de recurentul inculpat (NCP, VCP, NCPP, L. nr. 47/1992, L. nr. 241/2005, Constituția României) was last modified: noiembrie 13th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter