Întreprinderile mici și mijlocii din România reprezintă coloana vertebrală a economiei românești

19 nov. 2018
Vizualizari: 746

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu dl Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Dle președinte, bine ați venit la Ziua Profesiilor Liberale!

Florin Jianu: Bine v-am găsit. Felicitări pentru organizare!

Nicolae Cîrstea: Un eveniment pe care l-ați avut săptămâna trecută, cu un impact în mass-media foarte puternic – am putea spune, dle președinte, că profesiile liberale reprezintă coloana vertebrală a economiei românești?

Florin Jianu: Sigur, în general întreprinderile mici și mijlocii din România reprezintă coloana vertebrală a economiei românești, la fel e și la nivel european și la nivel global – 99,8% din totalul întreprinderilor sunt reprezentate de întreprinderi mici și mijlocii – în această categorie aș include și profesiile liberale, pentru că sunt oameni care, în accepțiunea generală, fie se angajează pe sine, fie au unu-doi angajați, dacă vorbim de alte meserii.

Nicolae Cîrstea: Care sunt proiectele pe care consiliul le are în această direcție, a sprijinirii profesiilor liberale?

Florin Jianu: Proiectele noastre sunt multiple, începând de la proiecte de educație antreprenorială, la proiecte de sprijin inclusiv financiar pentru start-up-uri. Ne propunem ca în acest an și în anul viitor să finanțăm cel puțin 300 de start-up-uri, câteva mii de întreprinzători sau potențiali întreprinzători au fost deja educați. Ne uităm și în zona de educație a IMM-urilor deja existente și cu un anumit istoric. Când spun educație – educație antreprenorială, de administrare a unei firme, în ceea ce înseamnă procesul de inovare, dar și în ceea ce înseamnă procesul de recrutare, motivare a resurselor umane.

În altă direcție în care Consiliul Național se uită – pentru că practic activitățile noastre sunt ca într-un ecosistem, ne uităm și la cei care își doresc să devină întreprinzători, și la cei care sunt deja întreprinzători –, avem câteva proiecte în sfera educației; mai exact, în sfera practicii din educație – și aici putem să ne intersectăm cu profesiile liberale în mod direct, pentru că foarte mulți studenți pe care noi îi avem în aceste proiecte pot să intre în practică la diverși întreprinzători din sfera profesiilor liberale.

Altfel, ne uităm cu foarte multă atenție și la provocările din mediul de afaceri, dar și la provocările anului viitor, în care, așa cum am spus și în alocuțiunea mea, România preia președinția Consiliului Uniunii Europene, o președinție extrem de onorantă și de importantă pentru noi ca țară. Anul viitor Consiliul Național, cu sprijinul președinției, va organiza un mare eveniment legat de antreprenoriat și de această temă pe care noi o considerăm o temă principală a președinției României – în 10-11 aprilie 2019 vom avea o mare conferință, la care vor veni invitați și Consiliul Economic Social European, și membri ai Parlamentului European, membri ai Comisiei Europene, membri ai Uniunii Europene, ai IMM-urilor, deci practic la nivel european vom seta o agendă în ceea ce înseamnă antreprenoriat.

Nicolae Cîrstea: Vă felicităm, dle președinte, și sperăm că activitatea dumneavoastră și a colegilor dumneavoastră să se reflecte în mod pozitiv și în viața și activitatea profesiilor liberale din România.

Florin Jianu: Vă mulțumesc și eu și vă urez mult, mult succes.

Întreprinderile mici și mijlocii din România reprezintă coloana vertebrală a economiei românești was last modified: noiembrie 19th, 2018 by Florin Jianu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice