Întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Depunerea punctelor de vedere ale părților conform dispoziţiilor legii

10 mart. 2023
Vizualizari: 501
  • NCPC: art. 416 alin. (1)
  • NCPC: art. 421 alin. (2)
  • NCPC: art. 493 alin. (3)

Prin decizia nr. 287/R/09.04.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 23.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosar nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., arătând că în mod greșit a fost admisă excepția perimării. În baza rolului activ, instanța avea obligația să citeze părțile dosarului cu mențiunea perimării cauzei, rol activ ce a fost încălcat. A solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției de perimare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2714 din 8 decembrie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 03.11.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluție, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare, nici puncte de vedere la raport.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar potrivit art. 421 alin. (2) din același cod „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare…”.

Hotărârea de constatare a perimării a fost pronunțată la data de 09.04.2021, iar calea de atac a fost exercitată la data de 05.07.2021 (data poștei), în afara termenului de 5 zile de la pronunțare, astfel cum este prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 15.04.2021, zi lucrătoare de joi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 287/R din 9 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Depunerea punctelor de vedere ale părților conform dispozițiilor legii was last modified: martie 10th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.