„Eficiența înseamnă să ai și costuri mici. Să ai rezultate cu cheltuieli cât mai mici. Costurile nu îi interesează, important e să închidem buticarii pentru că nu au dat rest 1,5 lei.”

10 feb. 2016
2 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 5 (2 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1079
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 
Nicolae Cirstea

Nicolae Cîrstea: Stimate domnule Sebastian Bodu, Sebastian, dacă ești de acord, îți mulțumesc pentru disponibilitatea de a acorda acest interviu pentru portalul universuljuridic.ro. Din câte îmi amintesc, ne-am întâlnit prima dată în anul 2004, când ne-ai făcut o vizită la redacție, și cu plăcere ne-am reîntâlnit la finalul anului 2015. În acești 11 ani ai parcurs o perioadă profesională, din câte am văzut mai multe în mass-media, foarte plină și solicitantă. Ce ne poți spune despre tine, despre CV-ul tău și despre această perioadă de vârf pe care ai petrecut-o în ultimii 11 ani în spațiul public?

SMART LAW CONFERENCES. Psihologia judiciară în procesul penal

 

Sebastian Bodu: Mulțumesc, Nicolae. Au fost 11 ani interesanți. Sper să fie alți ani cel puțin la fel de interesanți, poate nu la fel de solicitanți. Pot spune că viața mea profesională a fost împărțită în câteva segmente bine definite. Primii 10 ani au fost de multinațională, următorii 10 ani de politică, respectiv de administrație publică, acum iarăși de avocatură, iar viitorul este destul de incert în ceea ce privește implicarea mea în politică sau rămânerea pe baricadele avocaturii. Mi-e greu să spun care dintre perioade a fost mai interesantă, mai frumoasă sau mai plină profesional. Fiecare dintre ele are particularitățile ei; ce pot să spun este că nu seamănă una cu cealaltă. Una este viața publică, alta este viața în multinațională; nu neapărat că nu ar fi eșecuri, că nu ai avea succese, dar eșecurile și succesele din viața publică sunt mult mai profunde, în sensul că le simți altfel, totul este amplificat – și succesul, și eșecul. Când ai un succes te simți extraordinar de împlinit; când e un eșec îți vine să te arunci pe geam. Îți trebuie foarte multă putere de stăpânire pentru a suporta eșecurile din viața publică, spre deosebire de cele din privat, care trec mai repede, nu sunt atât de crunte.

Sebastian Bodu

Nicolae Cîrstea: Ieșirea parțială, să zic așa, din spațiul public te-a pus în postura de a comunica cu publicul larg prin intermediul cărților, în special. În acest sens, am văzut recent un foarte bine structurat Tratat de drept societar, în trei volume; de asemenea, am văzut articole în reviste de specialitate (revista Dreptul, pe portalul universuljuridic.ro). Cum este întoarcerea aceasta dinspre spațiul public către spațiul profesional pentru care te-ai format? A fost o trecere grea, o readaptare grea sau, din contră, a fost una ușoară?

Sebastian Bodu: Trecerea de la cariera politică la cariera privată s-a produs destul de lent. Deci nu a fost o trecere bruscă, în sensul că relațiile mele cu conducerea partidului din care am făcut parte, respectiv PDL, erau rupte demult, astfel încât nu a fost o surpriză și, în acest mod, am putut să fac o trecere lină, ceea ce mi-a permis și o alocare a unor resurse de timp către activități științifice, în sensul că, nemaifiind atât de implicat și de motivat să mă bat ca politician, am preferat să îmi folosesc timpul pentru a-mi finaliza niște idei pe care le aveam de foarte mult timp și pentru care nu am avut niciodată vreme. Acest Tratat este un vis de al meu încă de când îmi făceam doctoratul și are ca bază, ca fundație, teza mea de doctorat. Evident, a fost destul de mult modificată și completată, față de varianta susținută în fața comisiei. Teza de doctorat am susținut-o în 2002, principiile au rămas valabile, dar legislația s-a schimbat destul de mult. Acesta este și motivul pentru care nu am publicat-o niciodată sau unul dintre motive – faptul că legislația s-a tot modificat. În 2002, chiar după ce mi-am susținut teza, s-a modificat legea valorilor mobiliare, s-a adoptat o nouă lege a valorilor mobiliare. Mi-am actualizat teza, în 2004 iar s-a venit cu o nouă lege a valorilor mobiliare, actuala Lege a pieței de capital, iar a trebuit să actualizez. În 2006 s-a modificat semnificativ Legea nr. 31/1990. Deci tot timpul au fost modificări foarte mari ale legislației pe care eu mi-am bazat teza de doctorat. Al doilea motiv pentru care nu am publicat-o este acela că teza mea este o monografie și am vrut să public mai mult decât o monografie. Dorința mea a fost să public un tratat de drept societar, pentru că nimeni în România nu a scris un astfel de tratat. Deci de la Codul comercial, de când s-a inventat dreptul comercial modern – a existat drept comercial și înainte de Codul comercial –, nimeni nu a scris un tratat de drept societar. Au fost scrise tratate de drept comercial care au avut și fragmente de drept societar, dar un tratat de drept societar nu s-a scris niciodată și nici nu cred că se va mai scrie, dintr-un motiv foarte simplu: cei care se pricep la drept societar nu au timp, iar cei care au timp nu se pricep. Spuneam că această trecere lentă de la politică spre activitatea științifică/didactică mi-a permis o alocare de timp și, pornind de la teza mea de doctorat, am ajuns la aceste trei volume, care însumează aproximativ 1.750 de pagini, în care nu este niciun „bla-bla”, în care nu este nimic adiacent, în care nu am cine știe ce legi puse anexă și alte prostii care nu fac decât să pară că ai scris mult, când, de fapt, nu ai scris nimic. Chiar mă enervează când mă duc să cumpăr o carte, o văd groasă, și când o deschid, văd că jumătate este cu totul altceva decât te aștepți să fie. Văzusem o carte despre „contracte”, groasă, voluminoasă, și văd că jumătate este cu „obligații civile”. Păi ori contracte, ori obligații. Și spune autorul că obligațiile fac parte din contracte. Să scrie „contracte și obligații” pe ea în cazul acesta. Nu scrie doar „contracte” și văd că am luat și „obligații”. Eu nu cumpăr cursuri. Ca un om care a ajuns la un anumit stadiu profesional, mă uit după monografii, tratate, nu cursuri universitare. Și când vezi o lucrare de un anumit volum, te gândești că omul a lucrat în condiții de exhaustivitate, dar când deschizi cartea și vezi că nu e așa, te enervezi. Nu am vrut să fac această șmecherie, că, până la urmă, este o șmecherie. Ceea ce am scris am scris pe bune. Numai și numai drept societar; nu este nimic care să depășească cu un centimetru dreptul societar. Nefiind multă literatură de specialitate autohtonă actuală care să abordeze toate temele de drept societar, am încercat, pe cât posibil, să pun în tratat toate lucrurile care lipsesc în România din domeniu. Evident că nu pot spune că le-am acoperit pe toate. Întotdeauna practica îți depășește imaginația, dar multe dintre temele abordate sunt lucruri de care eu m-am lovit, ca practician al dreptului. În momentul în care mă loveam de o speță, mi-o notam în agendă și apoi, când aveam timp, o luam și o dezvoltam. Așa s-a născut acest tratat, dintr-o experiență practică concentrată cvasi-exclusiv pe dreptul societar. Alte teme sunt analizate din perspectiva dreptului comparat. O foarte mare atenție am acordat și doctrinei, în special cea anglo-americană și românească interbelică.

Nicolae Cîrstea: Rămânând în această sferă a publicisticii, a livrescului, îmi spuneai despre un nou proiect care se află în faza finală, un proiect care reunește un comentariu al mai multor legi, și te rog să ne dai mai multe detalii despre această lucrare care urmează să apară în 2016.

Sebastian Bodu: Este vorba de o monografie ce abordează infracțiunile economice. Va conține infracțiunile la legea societăților, infracțiunile de bancrută și infracțiunile de evaziune fiscală. Este o lucrare monografică pe care am scris-o în coautorat cu fratele meu, care este procuror, pentru că eu, recunosc cu mâna pe inimă, nu mă pricep la drept penal și nu este o rușine să spui că nu le știi pe toate, pentru că nu ai cum să le știi pe toate. Eu sunt comercialist, asta am făcut toată viața și nici nu am de gând să învăț acum lucruri noi, decât dacă îmi folosesc. Care este noutatea acestei lucrări? Nu subiectul tratat, pentru că au fost destule lucrări care au tratat aceste subiecte, ci faptul că, pentru prima dată, există o lucrare ce tratează aceste teme într-un mod interdisciplinar, adică din perspectivă comercială și penală. Toate lucrările similare pe care le-am văzut pe piață sunt realizate de penaliști și, mai rar, de comercialiști. Iar aceasta este o problemă. Pentru că niciodată un comercialist nu va ști penal cât știe un penalist, iar un penalist nu va ști niciodată comercial cât știe un comercialist. Ipoteza normei penale, în toate aceste cazuri, este reglementată de dreptul economic și atunci este datoria comercialistului să vină și să o deslușească, pentru că o sancțiune a normei penale aplicată peste o ipoteză neînțeleasă poate să ducă la rezultate destul de grave. În afară de monografia dedicată infracțiunilor economice, mai am în pregătire o Lege a societăților comentată și adnotată cu jurisprudența, care va ieși din tipar în această primăvară. Este o lucrare foarte voluminoasă și care sper că va fi utilă. Nu în ultimul rând, mai sunt implicat într-un proiect de redactare a unui Cod civil comentat și adnotat cu jurisprudența, unde eu am comentat, deocamdată, articolele ce reglementează persoana juridică. Sper ca acest volum al Codului (al doilea, în ordine cronologică) să apară undeva prin vară, dar nu pot spune exact, pentru că este un proiect colectiv.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc, Sebastian. Am venit din spațiul public urmărind cariera și prezența ta în această sferă, către zona publicistică care te-a preocupat în ultimii ani, și aș vrea să te întreb care sunt satisfacțiile celor două zone și care zonă a preocupărilor profesionale te-a acaparat mai mult: prezența în spațiul public, acceptând diverse provocări, sau această zonă în care încerci să deslușești litera și spiritul legii în cărțile sau articolele pe care scrii?

Sebastian Bodu: E greu se spus. Fiecare în felul ei. Aparițiile publice și viața publică îți dau o satisfacție. E dificil de spus în cuvinte satisfacția pe care ți-o dă politica. E o satisfacție. Nu una materială, ci un alt fel de satisfacție. E greu de descris ce fel de satisfacție îți dă o reușită politică. Reușitele în domeniul științific, lucrările pe care le scriu, articolele pe care le scriu îmi dau o satisfacție care nu are legătură cu viața publică. Îmi dau o satisfacție de recunoaștere a mea ca jurist, ca profesor care, în ciuda faptului că despre politicieni se spune că nu au nicio profesie, eu chiar am una, și o practic cu plăcere. Și asta o spun uitându-mă pe comentariile, pe review-urile, pe recenziile care se fac pe marginea lucrărilor mele. Adică nimeni nu mi-a zis niciodată că bat câmpii. Încerc să fac foarte bine ceea ce fac atunci când țin foarte mult la un lucru, atât în viața publică, cât și în activitatea științifică. Evident că în activitatea științifică este mult mai ușor, în sensul că cei ce te evaluează nu au decât interesul de a te analiza obiectiv. În viața publică lucrurile nu stau așa, adică cei care te evaluează nu sunt obiectivi; și e normal să fie așa, pentru că fiecare vede politica dintr-un unghi diferit. Niciodată nu îi vei putea împăca pe toți. Cine crede că îi poate împăca pe toți e naiv și nu face decât să eșueze politic. În politică trebuie să stabilești care este segmentul electoral pe care îl vizezi și să începi să îl satisfaci. Dacă vrei să satisfaci mai mult, vei eșua. Nu ai cum. Întotdeauna unii te vor înjura, iar alții te vor aprecia. În activitatea științifică, adresându-te profesioniștilor, nefiind mize, lucrurile sunt mult mai calme, mai obiective și, până la urmă, mai normale.

Nicolae Cîrstea: Profesorul Valeriu Stoica, într-un interviu acordat în anul 2014 revistei „Sinteza”, spunea că viața politică la cel mai înalt nivel are o durată de viață de aproximativ 8-10 ani. Nu poți trece, oricât de bun ai fi în politică, de această perioadă care te erodează ca putere de muncă, ca politician, ca idei susținute și așa mai departe. Cât adevăr este în această afirmație, din punctul tău de vedere? Care este punctul tău de vedere asupra acestei afirmații?

Sebastian Bodu: Nu știu dacă sunt chiar 8-10. Probabil 8-10 ani este media. Aici lucrurile sunt mult mai personale, depinde de la caz la caz. Valeriu Stoica a fost un politician foarte interesant, un om foarte bun pe strategie politică, care a făcut, la un moment dat, ceva ce nu a mai făcut nimeni în politică, în sensul că s-a dat la o parte din funcția de președinte al unui partid politic pentru a lăsa în locul său pe cineva cu mai multă putere de a trage acel partid. Un partid politic are nevoie, în general, de o locomotivă. Valeriu Stoica a înțeles acest lucru și a preferat să se concentreze pe ceea ce știa cel mai bine: pe strategie politică, și nu pe comunicare politică. Strategia politică și comunicarea politică sunt destul de diferite. Uneori nu le poți face pe amândouă sau nu le poți face pe amândouă la fel de bine. Valeriu Stoica face parte din acea categorie de politicieni care are o profesie în care este foarte apreciat. Mie mi se pare că Valeriu Stoica este un foarte bun civilist. A scris un tratat de drepturi reale intrând în niște detalii pe care nu le-a abordat nimeni. Mai există lucrări pe drepturi reale, dar nu atât de detaliate și nu exhaustive precum tratatul în două volume al profesorului Stoica.

Nicolae Cîrstea: Percepția mea din această perioadă în care te-am văzut numai la televizor era aceea că ești un tip ofensiv. Un tip care mereu are o replică, mereu are un punct de vedere asupra unei chestiuni sau a alteia. Din punct de vedere al zonei avocaturii, care „haină” ți se potrivește mai bine: această „haină” ofensivă sau, din contră, zona de consultanță, zona în care discuți cu clienții, îți pregătești puncte de vedere, argumente?

Sebastian Bodu: Nu neapărat că sunt agresiv; cred că sunt destul de direct în exprimare, iar acest lucru nu este un apanaj al politicianului, ci este ceva care mă caracterizează ca om. Eu și în activitatea profesională, de avocat, sunt la fel de direct. Nu fac instanță; arbitraj am făcut, dar nu am făcut niciodată instanță, pentru că așa a fost să fie. Nu că nu mi-am dorit, ci pur și simplu acesta a fost făgașul pe care am intrat de la început, în consultanță. Deși am fost membru al baroului de când am terminat facultatea, eu am fost de fapt in-house lawyer. Prima dată într-o firmă americană de consultanță pe piața de capital, apoi într-o firmă americană de consultanță pe privatizări, apoi într-un fond de investiții cu capital de risc, apoi Head of Legal & Compliance într-o mare bancă comercială. Dar această abordare directă se vede și în activitatea de consultanță sau chiar în ceea ce scriu, unde criticile la adresa celor care bat câmpii sunt destul de acide.

Nicolae Cîrstea: Așa cum spuneam și anterior, am apreciat comunicarea pe care ai avut-o cu presa. Privindu-te dincolo de ecran, mi-am dat seama că este fie un secret al relației cu presa, fie modul tău de a fi: direct, comunicativ, probabil că aveai și telefoane pe care, după ce le primeai, nu puteai răspunde, reveneai la ele. Am avut întotdeauna senzația că presa te-a plăcut.

Sebastian Bodu: Nu îmi dau seama dacă m-a plăcut sau nu m-a plăcut. Cel puțin cât am fost în prim-planul vieții publice m-a căutat. Presa este o chestie delicată. Greu găsești ziariști obiectivi, iar acum sunt din ce în ce mai puțin obiectivi. Începând de la un punct, viața noastră politică a devenit foarte plină de venin și atunci presa a devenit și ea partizană și înveninată. În acest caz, jurnalistul își pierde obiectivitatea și se transformă într-un simplu instrument al patronului a cărui menire este să te pună într-o lumină proastă. Am avut situații când am fost pus într-o lumină proastă, am avut situații în care presa m-a ajutat. Poate cineva din exterior ar trebui să spună care este imaginea mea, așa cum a fost reflectată prin intermediul presei, mai ales că cei care nu mă cunosc personal sau nu mă cunosc prin intermediul calității mele, ca avocat, ca profesor de 20 de ani, nu au altă sursă de informare decât presa. Las pe alții să se pronunțe. Ce este cert este că, deși ieșit fiind din politică, în sensul că nu mai sunt membru al vreunui partid politic, presa mă caută, mă sună, mă invită pe la emisiuni, ceea ce în general nu prea se întâmplă cu cei care au ieșit din politică.

Nicolae Cîrstea: Având în vedere că este și în zona ta de interes, aș vrea să te întreb despre noile reglementări fiscale care au ținut agenda publică a anului 2015, și cred că și în această perioadă dezbaterile pe această temă sunt destul de interesante. A fost o revoluție ce s-a întâmplat prin aceste noi Coduri, fiscal și de procedură fiscală? Este o readaptare, o reinterpretare, se dă prea multă apă la moară unor prevederi nou-introduse? Cum vezi aceste noi Coduri, fiscal și de procedură fiscală?

Sebastian Bodu: O revoluție în niciun caz. Părerea mea că este un pas înapoi. Deși s-au introdus niște lucruri care par pro-contribuabil, din întreaga filozofie, și mai ales atitudinea Fiscului, prin intermediul legislației secundare, rezultă o agresiune la adresa contribuabilului. La momentul de față, mi se pare că bietul contribuabil este agresat la modul cel mai grav și mai subiectiv. Este trist că s-a ajuns aici. Chiar nu înțeleg cum poate cineva să creadă despre contribuabil că este un potențial evazionist și că trebuie omorât. Pe mine mă deranjează, și nu este numai o referire la ANAF, este o referire în general la cei care fac politici publice în România, de a avea această atitudine de răutate, de a privi în alb și negru (mai mult negru); nu am să dau nume, dar există o persoană publică care este un mare promotor al acestei conduite și al acestor soluții. În sensul că, dacă un copac are o cracă putredă, taie copacul. Nu este în stare să creeze mijloace de a elimina această cracă putredă, și cel mai simplu este să taie copacul. Eu nu văd lucrurile așa. Nu am fost învățat să văd lucrurile așa. Spre deosebire de mulți politicieni, cvasitotalitatea politicienilor, eu, înainte să fiu politician, am lucrat în mediul privat și văd cu totul altfel lucrurile. În afară se spune că, decât să pedepsești un nevinovat, mai bine să scape 10 vinovați. Or, la noi e invers; ca să prindem un vinovat, ceilalți nouă nevinovați sunt victime colaterale, o cantitate neglijabilă. Nu interesează pe nimeni necazurile pe care le provoci celor care nu sunt evazioniști, dar îi tratezi ca pe niște evazioniști. În plus, mai este și problema costurilor administrative, total neglijate. Este o nebunie. Ții 5.000 de agenți, pe care îi plătești în medie cu 1.000 de euro pe lună, ca să te duci peste niște buticari. Din păcate, nimeni nu se uită la costurile acestea. Care este rezultatul muncii tale? Orice activitate, în mod normal, trebuie să fie eficientă. Eficiența înseamnă să ai și costuri mici. Să ai rezultate cu cheltuieli cât mai mici. Costurile nu îi interesează, important e să închidem buticarii pentru că nu au dat rest 1,5 lei. Numai în comunism se întâmpla asta: nu contau costurile. Cine se uita la costuri atunci?

Nicolae Cîrstea: Ai putea enumera trei măsuri bune pe care le prevede Codul fiscal și trei cu care nu ești de acord, care crezi că ar fi putut fi formulate mai bine, și, eventual, argumentat?

Sebastian Bodu: Nu pot să formulez trei lucruri bune, pentru că acele lucruri bune sunt estompate sau contrazise de alte lucruri rele. Degeaba se spune că legea fiscală se interpretează în favoarea contribuabilului, dacă toată filosofia Codului fiscal și, mai ales, a Codului de procedură fiscală este împotriva contribuabilului. Degeaba protejează Codul de procedură fiscală secretul fiscal, dacă același cod obligă încălcarea lui prin publicarea listei datornicilor, chiar și persoane fizice, adică punerea lor la stâlpul infamiei. Evident că o astfel de prevedere este neconstituțională și am cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională. Nu știu dacă o va face, astfel că, preventiv, am postat textul cu argumentele de neconstituționalitate pe blogul personal, astfel încât să le preia oricine este interesat să ridice, într-un litigiu cu ANAF, excepția de neconstituționalitate. În altă ordine de idei, chiar scriam de curând, într-un articol extras din monografia mea de infracțiuni economice, respectiv partea de evaziune fiscală, că noile Norme ale Codului fiscal prevăd, la punctul 4, că substanța economică presupune ca activitatea sau tranzacția să fie profitabilă. Ceea ce este o nebunie, e o tâmpenie, e o aberație sinistră, deoarece pune pe același plan optimizarea fiscală cu evaziunea fiscală. Toată lumea știe că deosebirea dintre evaziune fiscală și optimizare fiscală este substanța. Dacă o operațiune are substanță, dar acea substanță este modificată pentru a produce efecte fiscale în favoarea contribuabilului, atunci suntem în faza unei optimizări, iar lucrurile se reglează cu instrumente fiscale. Adică vine Fiscul și zice: „ai modificat prețurile ca să obții avantaje fiscale”, drept urmare, îți recalifică. Dar în momentul în care spui că o tranzacție, dacă nu este profitabilă economic, nu are substanță, automat te duce în sfera evaziunii. Înseamnă că ai făcut-o doar ca să eludezi legislația fiscală. Și atunci când o banală operațiune de optimizare fiscală devine evaziune, înseamnă că îți bați joc de mediul de afaceri, îți bați joc de multinaționale. După ce că ne batem joc de antreprenorii români, le dăm cod de TVA după culoarea ochilor, acum ne batem joc și de multinaționale. Și unde se ajunge? La administrația publică totul este blocat, nu se semnează nimic; Fiscul își bate joc de mediul de afaceri. Ok, avem creștere economică de 3%, dar cât o să reziste această creștere economică? Într-o zi se va prăvăli totul. De ce? Pentru că niște oameni nu au viziune și, pur și simplu, îi tratează pe contribuabili ca pe niște infractori.

Nicolae Cîrstea: După știința mea, și tu știi mult mai bine, infracțiunile economice în țările din vest sunt tratate puțin altfel decât la noi; în sensul că, decât să ții în închisoare un antreprenor care, prin firmele pe care le deține, creează locuri de muncă, le perpetuează, preferi să îi dai o amendă consistentă, o amendă pe care o plătește în câțiva ani, muncă în folosul comunității. Știu că acest lucru se practică în Italia; nu știu dacă ai informații în acest sens. Omul acela, în 5 ani, cât ar sta în închisoare, ar produce pentru stat mult mai mult, reparând și prejudiciul pe care l-au constatat organele statului prin pedeapsa pe care au aplicat-o.

Sebastian Bodu: Nu este numai în Italia. Este și în Germania, SUA, Marea Britanie, Irlanda. Întotdeauna infracțiunile de evaziune fiscală se rezolvă cu bani. În sensul că plătești și pleci. Evident că nu voi fi niciodată de acord ca simpla achitare a prejudiciului să te scape de pedeapsă. Suma pe care trebuie să o plătești trebuie să fie mai mare decât prejudiciul. Altfel, ești stimulat să faci evaziune, pentru că cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla este să dai banii înapoi. Trebuie să dai mai mulți bani înapoi ca să scapi. Asta am spus-o din 2005, când eram la ANAF. Nu mă interesează să îl bag la pușcărie pe evazionist, ci mă interesează să recuperez prejudiciul și, dacă se poate, mai mult decât atât. Am introdus o prevedere: pentru prejudicii recuperate integral, măsura închisorii se înlocuia cu o măsură administrativă. În 2011 s-a modificat legea și s-a scos această prevedere. Acum există o cauză de limitare a pedepsei, dar nu mai există o cauză de nepedepsire. Multe lucruri pe care le-am făcut s-au modificat. Legea evaziunii fiscale, pe care eu am făcut-o în 2005, nu pot spune că a fost o lege perfectă, dar a plecat de la niște principii. De exemplu, nu am mai incriminat transferul fraudulos de titluri de participare, pentru că am considerat că există situații în care transferul acestora nu este neapărat fraudulos, iar dacă este fraudulos, Fiscul are la dispoziție instrumente prin care stabilește baza de impozitare și altfel decât pe baza registrelor. Că aceasta era problema: când transferi fraudulos titlurile de participare la niște cetățeni moldoveni sau arabi, dai și arhiva. Și nu poți stabili baza de impozitare decât pe baza arhivei? Ce arhivă? Sunt mii de firme fantomă care nici nu au arhivă. Sau vine administratorul și spune că a luat foc, a pierdut-o, i-au furat-o. Tot poate face să dispară arhiva. Baza impozabilă se poate stabili și altfel decât prin control fiscal direct. Se poate stabili și prin control fiscal încrucișat și, nu în ultimul caz, se poate stabili și prin estimare. Nu asta este problema, că nu poți stabili baza. Și atunci soluția este ca, pentru a-și transfera părțile sociale, trebuie să își dea Fiscul acordul? Asta este o birocrație stupidă. Tocmai de aceea am scos-o din legea evaziunii. Îmi amintesc că dorea cineva la momentul acela să introducă în legea evaziunii fiscale o prevedere cum că este infracțiune dacă ai datorii la stat (datorii bugetare, fiscale) și tu faci investiții. Cum ar veni că, dacă ai datorii la Fisc, nu mai faci investiții, ci îți plătești datoriile. O aberație mai mare nici nu am putut să aud. Dacă nu eram acolo atunci, prevederea aceea era în lege acum. Dacă cineva are datorii, Fiscul să se ducă peste el să îl execute. Cum adică este infracțiune? Cine îl oprește pe Fisc să se ducă să execute silit? Câtă vreme banii sunt în contul tău, sunt ai tăi, nu ai Fiscului. Dacă Fiscul vrea să îi ia, să pună poprire pe ei. O mulțime de aberații care se introduc în lege; cum spuneam: vrem să ajungem la crenguța uscată, dar nu știm cum, că nu ne duce capul. Și atunci distrugem o întreagă instituție.

Nicolae Cîrstea: Sebastian, îți mulțumesc pentru această incursiune în viața ta publică, în viața ta profesională. În încheierea discuției noastre, aș vrea să îți mai pun două întrebări. După acest parcurs, la cel mai înalt nivel în zona publică în acești 10 ani, câți dintre prietenii pe care i-ai avut anterior ți-au rămas și cu care te-ai regăsit cu plăcere după acești 10 ani?

Sebastian Bodu: Toți. Toți prietenii pe care i-am avut înainte îi am și acum. Dar am văzut cazuri când „scroafa s-a suit în copac”. Nu dau nume.

Nicolae Cîrstea: Dacă ar trebui să spui două lucruri care te caracterizează, care ar fi acestea?

Sebastian Bodu: Mi-e greu. Las pe alții să spună ce mă caracterizează. Niciodată nu am fost în stare să mă autoevaluez, așa că las pe alții.

Nicolae Cîrstea: Ești un om activ, un om se preocupă permanent de proiectele pe care le are în derulare. De unde îți tragi energia pentru a continua zi de zi, săptămâni și, poate, ani în șir, așa cum spuneam mai devreme, în spațiul public? Familia, prietenii, educația?

Sebastian Bodu: Uneori mă enervează, mă revoltă mizeriile pe care le văd și, pur și simplu, nu pot să mă abțin. Spuneai mai devreme că sunt direct. Nu pot să mă abțin să îi spun cuiva în față că este prost, ipocrit, ticălos etc.

„Eficiența înseamnă să ai și costuri mici. Să ai rezultate cu cheltuieli cât mai mici. Costurile nu îi interesează, important e să închidem buticarii pentru că nu au dat rest 1,5 lei.” was last modified: februarie 12th, 2016 by Sebastian Bodu
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Sebastian Bodu

Sebastian Bodu

Este doctor în drept (comercial) al Academiei de Studii Economice din București (2002) și Master of Business Administration (MBA) al Kennesaw University din Georgia, SUA, prin „ASEBUSS” (2004). Este membru al Baroului București din 1996 și cadru didactic universitar din același an.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter