[Interviu] Planuri și identitate

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Articol publicat în revista Dor.

Interviu de Georgiana Ilie || Fotografii primite de la participanții la proiect

Antropologul Ioana Petrache și-a întrebat prietenii cum își planifică viața și a descoperit cât de multe lucruri spun despre identitatea noastră listele pe care ni le facem, felul în care le facem și dacă revenim asupra lor ca să marcăm progresul pe care l-am făcut.

DoR: De ce e interesant modul în care oamenii își planifică viața?
IP: Eram în anul al treilea la facultate și aveam de făcut o lucrare pentru un curs de fotografie și film etnografic, în aceeași perioadă în care încercam să îmi fac licența despre întâmplare – despre cum dau oamenii sens întâmplărilor din viața lor, ce consideră întâmplător și ce nu. Tema asta a întâmplării m-a fascinat destul de tare și m-a frustrat pe măsură, pentru că nu găseam un fel în care să o privesc ca să o pot vedea clar. Printre multele direcții în care am luat-o ca să-i dau de cap, am început să mă gândesc și la noțiunea de planificare, unde planificarea și ideea de a face planuri ar fi un fel de a contrabalansa întâmplătorul, luând în stăpânire timpul, acțiunile, gândurile proprii. Și tot pe fondul greutății de a vedea ceva concret despre întâmplător, m-a atras partea materială a planificării, faptul că aici chiar poți să te uiți la ceva, că planificarea lasă urme. Așa că, atunci când mi-a venit ideea, am fost fericită că în sfârșit găsesc o cale, e drept, destul de ocolită, de a explora întâmplarea. Până la urmă, unde mai rămâne loc pentru întâmplător, dacă nu în afara planului? Cu siguranță felul în care se planifică oamenii e interesant din mai multe motive, dar asta mi-am dat seama abia pe parcurs.

DoR: Cum ai stabilit modul de cercetare? Cum ai ales participanții?
IP: Am luat-o de la început ca pe ceva exploratoriu, ca pe un experiment mai degrabă decât ca pe un demers științific în toată regula. Știam că mă interesează să adun material vizual și aveam destul de puțin timp la dispoziție, așa că am cerut ajutor de la prietenii mei. Și eu sunt destul de adâncită în planuri, știu că și oamenii din jurul meu sunt la fel, așa că, pe moment, nici nu avea rost să caut prea departe. În plus, planurile fiind destul de personale, dacă nu chiar intime, am intuit că mai degrabă oamenii apropiați m-ar lăsa să trag cu ochiul la ale lor. Primul pas a fost să trimit un mesaj comun pe Facebook către mai mulți prieteni, în care le-am povestit ce  vreau să fac. Le-am spus că încerc să înțeleg cum își fac oamenii planuri și că mă interesează să văd orice fel de urme lăsate pe parcurs. I-am lăsat să aleagă dacă vor să facă ei fotografii cu planurile lor și să mi le trimită online sau să avem o întâlnire unu la unu în care să le descoperim împreună.

În total, am strâns fotografii de la 12 oameni, dintre care majoritatea au între 25 și 30 de ani, sunt din București și lucrează de cel puțin 5 ani în domenii creative sau sociale. Există și câteva excepții, dar nu au făcut notă discordantă, pentru că, evident, populația care planifică e mult mai mare. Am avut două întâlniri, dar chiar și cu oamenii cu care nu m-am întâlnit față în față am căutat să am cel puțin niște schimburi de replici pe Facebook despre „planurile” trimise. Toată analiza care a urmat s-a bazat nu numai pe fotografii, dar și pe discuțiile de pe marginea lor.

DoR: Ai fost surprinsă de ceea ce ai primit?
IP: Clar, am avut sentimentul că am descoperit o mare bogăție. Imediat ce le-am spus prietenilor mei ce vreau să fac, au început să curgă discuții, glume, tips-uri despre cine ce instrumente de planificare folosește și fotografii care de care mai diferite. Nimeni nu a spus nu, deși au existat tot felul de dileme legate de cât anume a fost fiecare dispus să arate. Unii au fost aproape încântați să își arate planurile. Aici am întrevăzut prima oară un fel de relație între planuri și identitate, faptul că planurile spun ceva despre cel care le face, așa că unii oameni vor să le arate, pe când alții vor să le păstreze pentru ei.

Am fost surprinsă de varietatea de artefacte care au fost încadrate drept planuri: de la însemnări pe o foaie aleatorie de pe birou care va fi rătăcită în următoarele două ore, la deja bine cunoscutele liste de to do zilnic sau săptămânal, schițe pe caiet care devin ulterior designuri digitale sau schițe pe același caiet despre cum va arăta sufrageria după renovări. Apoi, diversitatea de unelte folosite pentru planificare: post-it-uri, foi lipite pe pereți, inclusiv calendare desenate de mână, calendare vechi de perete, Google calendar, bineînțeles remindere, „alarme pentru orice”, Siri, Excel, softuri speciale de planificare, agende care mai de care, pinboarduri, whiteboarduri și probabil încă nu le-am epuizat pe toate. Și astea de la doar 12 oameni.

Citiți articolul integral în revista DoR.