„Acest număr, 138, ne provoacă tresăriri, nouă, proceduriștilor”

2 sept. 2015
Vizualizari: 2385

 

Nicolae Cirstea

Nicolae Cîrstea: Ne aflăm la sfârșitul Conferinței de executare silită organizată în mod tradițional în ultimul weekend al lunii august de către Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș cu susținerea Editurii Universul Juridic. În acest an conferința a purtat titlul „PROCESUL CIVIL ȘI EXECUTAREA SILITĂ – teorie și practică”. Titlul conferinței a fost confirmat de temele, dezbaterile și susținerile participanților?

 

Eugen Hurubă: Șirul de conferințe la care vă referiți, organizate cu regularitate în ultimii 12 ani, are între organizatori patru entități, respectiv Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative din cadrul Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din Republica Moldova și, nu în ultimul rând, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova.

Eugen Hurubă

Pe lângă organizatori, un rol deosebit îl are partenerul nostru principal, Grupul Editorial Universul Juridic, care ne sprijină atât în editarea volumului de conferință, cât și prin publicarea în Revista Română de Executare Silită a celor mai bune comunicări științifice prezentate în conferință. Tema conferinței noastre din acest an a fost una generoasă, între teorie și practică putând poziționa atât procesul civil, cât și executarea silită, iar participanții noștri și-au ales teme interesante și de mare actualitate.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi elementele de noutate ale acestei ediții?

Eugen Hurubă: Impunându-ne un format al acestor conferințe și fiind destul de tradiționaliști, nu aș evidenția elemente de noutate. Poate ar fi mai indicat să menționăm că și de această dată au fost respectate rigorile Conferinței și totodată tradițiile acestora.

Nicolae Cîrstea: Numărul de participanți mi s-a părut a fi cel mai consistent dintre edițiile de până acum?

Eugen Hurubă: Într-adevăr, cred că este un record pentru noi; această ediție a înregistrat un număr de peste 120 de participanți, fiind înscrise un număr de 42 de comunicări științifice, dintre care, un număr de 34 au fost incluse în volumul conferinței, editat și distribuit la momentul conferinței. Ca o paranteză, aceasta este una dintre tradițiile conferințelor noastre: editarea în timp real a volumului de comunicări științifice.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi cei mai importanți invitați care au onorat cu prezența lor participarea la lucrările conferinței?

Eugen Hurubă: Componența participanților la această conferință este una mixtă, practicieni și teoreticieni ai dreptului. Pentru noi, practicienii dreptului, indiscutabil, cea mai onorantă întâlnire este cea cu marii teoreticieni: prof. univ. dr. Ioan Leș, prof. univ. dr. Vlad Barbu, prof. univ. dr. Verginel Lozneanu etc. De asemenea, așteptată și, în același timp, interesantă este întâlnirea cu cei care îmbină activitatea profesională cu cea academică: prof. univ. dr. Evelina Oprina, prof. univ. dr. Mihai Șandru, dr. Ioan Gârbuleț etc. Iar, dacă am limitat cele două înșiruiri de nume, am făcut-o doar din rațiuni de economie de timp, fără a diminua cu nimic valoarea celorlalți invitați participanți.

Nicolae Cîrstea: Invitații din Republica Moldova nu au lipsit nici în acest an. Ce ne puteți spune despre această delegație?

Eugen Hurubă: Așa este, așteptam această întrebare, acesta fiind și motivul pentru care, până acum, nu am făcut referiri directe la această delegație. De fapt, este vorba despre două delegații. Una din capitala Republicii Moldova, din Chișinău, care a cuprins judecători, executori judecătorești și cadre didactice universitare, fiind condusă de președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din Republica Moldova, domnul Roman Talmaci și o delegație de cadre didactice universitare de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. De remarcat că judecătorii moldoveni participanți sunt din toate nivelurile de jurisdicție, de judecătorie, de curte de apel și membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova.

Nicolae Cîrstea: De la ultima ediție, executarea silită a cunoscut schimbări importante prin Legea nr. 138/2014. Dezbaterile au pus în lumină noile prevederi legislative?

Eugen Hurubă: Inevitabil, analizele științifico-practice ale participanților nu au putut ocoli Legea nr. 138/2014. Iată că acest număr, 138, ne provoacă tresăriri nouă, proceduriștilor. După ce, în anul 2000, vechiul Cod de procedură civilă era serios modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, un alt 138, de această dată fiind numărul unei legi din 2014, își pune o serioasă amprentă peste noul Cod de procedură civilă.

Nicolae Cîrstea: În interiorul conferinței au avut loc și trei lansări de carte. Este o modalitate de a evidenția autori și lucrări de specialitate?

Eugen Hurubă: Da, o altă tradiție este să includem lansări de carte semnate de autorii care, într-o oarecare măsură, au ceva în comun cu conferințele noastre. În acest an, în cadrul Conferinței au fost lansate lucrările:

Prima dintre ele, Drept privat roman, autori prof. univ. dr. Romulus Gidro si Aurelia Gidro. Este o lucrare foarte interesantă, deschizătoare de drum din punct de vedere al abordării, care include elemente comparative între dreptul roman cu dreptul civil și dreptul procesual civil actual. După cum se cunoaște, domnul prof. univ. dr. Romulus Gidro este titular al Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, coorganizatoare a acestui eveniment.

Cea de-a doua lucrare lansată astăzi este opera a doi cunoscuți autori în domeniul dreptului execuțional civil din România, doamna prof. univ. dr. Evelina Oprina, judecător, Președinte al Tribunalului Ilfov și domnul jud. dr. Ioan Gârbuleț, inspector în cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii. Cei doi autori, participanți cunoscuți ai conferințelor noastre, semnează o apariție editorială așteptată, care să completeze Tratatul de executare silită publicat în anul 2014, de această dată realizând Comentarii la Legea nr. 138/2014, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Unde putea fi lansată această lucrare mai inspirat, dacă nu în cadrul unei conferințe pe teme de procedură civilă și de executare silită?

Cea de-a treia apariție editorială prezentată este volumul 2 al Tratatului de procedură civilă coordonat de domnul prof. univ. dr. Ioan Leș. Și această lucrare era una mult așteptată în mediul juridic, cunoscute fiind recentele modificări legislative în materia dreptului procesual civil, pentru interpretarea cărora doctrina este neapărat necesară. În completarea volumului 1 din Tratat, domnul prof. univ. dr. Ioan Leș a reușit să coordoneze exemplar un grup de lucru, pentru a oferi cititorilor un instrument util analizei și studiului dreptului procesual civil. Avem în vedere pe prof. univ. dr. Călina Jugastru, prof. univ. dr. Verginel Lozneanu, conf. univ. dr. Sebastian Spinei, conf. univ. dr. Adrian Circa și, cu voia dumneavoastră, conf. univ. dr. Eugen Hurubă.

Nicolae Cîrstea: În cadrul conferinței a fost acordat premiul „Savelly Zilberstein” pentru cel mai important articol publicat în Revista de Română de Executare Silită. Cine este câștigătorul anului 2014 și ce-și dorește revista prin acordarea acestei distincții?

Eugen Hurubă: Premiul „Savelly Zilberstein”, acordat anual de Revista Română de Executare Silită, evidențiază cel mai bun articol publicat în cursul unui an calendaristic. Pentru selecția acestuia se au în vedere foarte multe aspecte, dintre care importanța acestuia, calitatea științifică, metoda de cercetare, obiectivitatea, impactul etc. Tradițional, acesta se înmânează în cadrul conferințelor noastre, pentru anul precedent. Câștigătorul anului 2014 este domnul judecător Vasile Bozeșan, autorul articolului „Exigențe din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului în procedura executării silite. Scurte considerații cu privire la procedura executării hotărârilor referitoare la minori”, publicat în RRES nr. 3/2014. Sunt sigur că pentru cititorii Revistei Române de Executare Silită nu este o surpriză, prezența domnului jud. Vasile Bozeșan atât ca autor, cât și ca membru al Colegiului de redacție fiind una apreciată.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi concluziile ediției 2015 a conferinței?

Eugen Hurubă: Este prea devreme pentru concluzii, acestea fiind dezbătute într-un cadru colegial, împreună cu colegii mei executori judecătorești, fără aportul cărora acest eveniment nu ar putea fi realizat. Cert este că, până la concluzii, am început organizarea conferinței din anul 2016, prin lansarea invitațiilor de participare și prin rezervarea locației, Hotelul Grand din Târgu Mureș fiindu-ne, de asemenea, partener de bază.

Nicolae Cîrstea: Conferința se încheie în fiecare an cu o invitație adresată participanților pentru vizitarea unor obiective mai mult sau mai puțin turistice. Cu ce i-ați surprins pe invitați în acest an?

Eugen Hurubă: În acest an nu a mai fost o surpriză, excursia noastră opțională fiind cu destinație anunțată. Dat fiind programul foarte încărcat din zilele conferințelor, care nu permite participanților să viziteze zona, încercăm să încheiem lucrările acesteia prin mici excursii. Anul acesta am vizitat zona Reghinului, principalele obiective fiind biserica săsească și fabrica de instrumente muzicale cu arcuș, GLIGA INSTRUMENTE MUZICALE SRL.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc pentru disponibilitatea dvs. de a ne transmite „la cald” câteva idei despre acest eveniment care s-a consolidat și maturizat în interiorul lumii juridice românești, toate acestea fundamentate pe o tradiție neîntreruptă și pe un renume bine conturat, care sunt ele însele o carte de vizită.

Eugen Hurubă: Vă mulțumesc și eu!

„Acest număr, 138, ne provoacă tresăriri, nouă, proceduriștilor” was last modified: septembrie 10th, 2015 by Eugen Hurubă

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Eugen Hurubă

Eugen Hurubă

Este conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative a Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș și doctor în drept procesual civil al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu din 2011, cu distincţia Magna Cum Laude, cu teza „Contestația la executare în materie civilă”, coordonată de prof. univ. dr. Ioan Leș.
A mai scris: