Interviu cu Vasile Godîncă-Herlea în cadrul Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), 27 septembrie 2024

23 nov. 2024
Vizualizari: 54

Cristian Pavel – Bună ziua, Doamnelor, Domnișoarelor și Domnilor! Ne aflăm în ambianța Grand Hotel Marriott, în 27 septembrie 2024, la capătul unei zile pline. Este vorba despre cea de-a XXVI-a ediție a Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. Avem bucuria să salutăm, alături de noi, pentru o scurtă convorbire, pe domnul Vasile Godîncă-Herlea. Domnia-sa este Președintele Filialei UNPIR Cluj, una dintre cele mai importante filiale din România. Bine v-am găsit, de fapt!

Vasile Godîncă-Herlea – Mulțumesc de invitație! Bună ziua dumneavoastră și spectatorilor dumneavoastră! Respect!

Cristian Pavel – Este important că, iată, sunt alături de colegii din Uniune și filialele importante, filiala București, am stat de vorbă și cu domnul Cătălin Dascăl. Reușim, iată, să schimbăm câteva cuvinte și cu dumneavoastră. Am remarcat o prezență impresionantă a colegilor care au venit în număr mare, chiar dacă nu este o ediție să spunem specială a congresului, nu este un congres în care s-au petrecut alegeri, nu au fost subiecte care să schimbe complet paradigma din breaslă. Voiam să vă întreb, din punctul dumneavoastră de vedere, cum credeți că ar trebui organizată sau îmbunătățită activitatea organelor… mi-e teamă să pronunț cuvântul ăsta, pentru că, în profesie, tot ce ține de organizarea practicienilor în insolvență și capitalizarea în structurile din teritoriu… Cum credeți că ar trebui să se îmbunătățească, pe ce linie, în ce zone credeți că ar putea fi ameliorate unele proiecte?

Vasile Godîncă-Herlea – N-aș merge neapărat pe o îmbunătățire, ci zic, mai degrabă, pe niște focusuri principale în perioada următoare. Apropo de ce spuneați dumneavoastră, raportat la faptul că e o prezență foarte mare, să știți că profesia de practician e o profesie în care ne place foarte mult networkingul și ne place să ne vedem foarte mult și, din perspectiva asta, organele profesiei fac o treabă bună în interiorul profesiei, comunicare, conferințe și congrese.

Cristian Pavel – Este o valență a juriștilor.

Vasile Godîncă-Herlea – Da, și ne place treaba asta, și atunci vine lumea. Ați văzut, prezență de vreo 90% din forumul general. În privința a ceea ce ar trebui să ne concentrăm în viitor? Eu aș zice că sunt două mari direcții. Una ar fi partea de comunicare și a doua, zic eu, este partea de transformare digitală și o să le și explic. Partea de comunicare, noi comunicăm foarte bine în intern, cu practicienii, cu membrii, cum ziceam, facem conferințe ș.a.m.d., însă, în partea de mediu de afaceri, acolo suntem cvasiinexistenți. Deci, comunicarea către mediul de afaceri este destul de deficitară și cred că ăsta trebuie să fie un punct forte pe care să marșăm de azi înainte. Vedeți că insolvența este, așa, o procedură și, de multe ori, ne încurcăm în articole, în proceduri și uităm că, de fapt, clienții noștri, cei cu care lucrăm sunt din mediul de business și că oamenii de acolo nu știu ce facem noi foarte bine, nu știu soluțiile pe care le oferă legea insolvenței pentru ei și atunci ei ne cunosc, simplu, ca pe niște lichidatori, ca pe unii care taie fier vechi și, în general, se tem să vină spre insolvență, se tem să apeleze la un specialist când au o zonă de dificultate. De asta spuneam că…

Cristian Pavel – Sau medici legiști.

Vasile Godîncă-Herlea – Exact. Ceea ce trebuie să facem noi în perioada următoare foarte mult, un punct foarte important, este să intrăm cu comunicarea în mediul de afaceri, să povestim despre procedurile de prevenție a insolvenței, să povestim despre procedurile de restructurare, faptul că insolvența nu este neapărat un faliment întotdeauna și că ea poate să fie un remediu, dacă vii suficient de repede către un specialist, să povestim despre succesele noastre ca practicieni, pentru că alea sunt foarte puțin cunoscute, în afară se aud numai lucrurile rele și atunci noi trebuie să îmbunătățim această imagine. Și noi, în UNPIR, chiar acum, pe final de an, de fapt, din a doua jumătate a anului, chiar avem un proiect. Deja am făcut un audit de imagini și de brand al UNPIR-ului.

Cristian Pavel – În ideea celor discutate anterior, voiam să vă întreb: Există o strategie pe care ați format-o, ați cristalizat-o la nivel de Uniune? Poate ar trebui să vorbiți un pic pe tema asta?

Vasile Godîncă-Herlea – Strategia acum se clarifică, pentru că, vedeți, suntem într-o eră a informației, într-o eră în care ziarele, publicațiile, modul în care se fac marketing și publicitate s-au transformat total și atunci noi am zis că, pentru a face o comunicare coerentă și în pas cu vremurile, am pornit, în primul rând, de la un moment 0, un audit de brand, un audit de comunicare și am luat fiecare porțiune, fiecare categorie de stakeholderi, unde comunicăm și ce este bine și ce este rău. La momentul de față avem acest audit de brand și, pe baza lui, până la final de an, împreună cu Consiliul de conducere și cu principalii vectori de imagine din UNPIR, ar urma să creionăm și o strategie în care să punem în aplicare această comunicare. Ca idee, vă spun, avem 3 piloni, este comunicarea internă, față de practicieni, avem comunicarea externă, care e în două părți, mediul de business și instituțiile publice. Și, cum spuneam, în intern facem comunicare bună, e foarte bine, dar în extern, pe mediul de business și pe instituții, încă sunt lacune și acolo o să fie concentrată toată strategia noastră.

Cristian Pavel – Considerați că ar fi important, poate, un pas mai departe, dincolo de toate acestea, că ar putea exista și o implicare în educarea economico-financiară a publicului în general, care este și mai departe de misiunea, realizările și atribuțiile profesiei de practician în insolvență?

Vasile Godîncă-Herlea – Da, cu siguranță, această comunicare trebuie să implice o zonă de educare, pentru că procedurile acestea pe care noi le exercităm, prin care facem prevenție, prin care facem redresare, sunt destul de complexe. Prin urmare, doar să le explici, doar să le arăți cuiva nu e suficient, trebuie să fie într-adevăr un demers constant de comunicare și educare.

Cristian Pavel – Susțin comprehensibil, pentru că noțiunile, de cele mai multe ori, în ceea ce privește profesia de practician în insolvență, sunt foarte tehnice și complicate și greu de explicat publicului larg.

Vasile Godîncă-Herlea – Exact, și dacă nu le traduci într-un limbaj inteligibil, oamenii nu înțeleg și își fac propriile filme. Suntem doar niște lichidatori care facem vânzări de active.

Cristian Pavel – Exact. Și apoi își fac, eventual, o societate comercială și ajung într-un impas și nu știu nimic despre ceea ce-i așteaptă.

Vasile Godîncă-Herlea – A doua direcție despre care vă spuneam că este foarte importantă este transformarea digitală. Și ne uităm în zona în care vedeți că apar, în viața de zi cu zi, tot mai multe, inteligența artificială, tot felul de boți ș.a.m.d., și care, vrând-nevrând, o să intre și peste profesia noastră și o să ajungem să…

Cristian Pavel – Nu scapă nimeni.

Vasile Godîncă-Herlea – Exact. Și atunci să nu ne culcăm cumva pe o ureche și să credem că profesia noastră, fiind reglementată de o lege, va scăpa. Nu. Există tot felul de analize pe care le facem astăzi care pot fi făcute de inteligență sau de un progrămel, rapoarte de cauze, inclusiv analiza declarațiilor de creanță astăzi se poate face într-un mod; nu știu, peste 80 % din ele pot fi analizate într-un mod algoritmizat, să spunem așa, și atunci, cred eu, că această nu doar digitalizare, ce facem până acum să fie făcut digital, ci și transformare, modul în care facem lucrurile de mâine acolo trebuie regândit, trebuie regândită legislația, trebuie regândit cum ne educăm noi ca practicieni, ca, în felul ăsta, să fim cumva factorul schimbării, și nu să fim subiectivi…

Cristian Pavel – Să fiți proactivi.

Vasile Godîncă-Herlea – Exact. Noi să creăm valul, și nu valul să ne răstoarne.

Cristian Pavel – Absolut. Sunt idei, strategii și planuri ambițioase și sunt convins că multe dintre lucrurile pe care vi le-ați propus vor fi duse la bun sfârșit. Vă mulțumim pentru scurta noastră discuție, vă dorim succes în activitate, salutări colegilor dumneavoastră de la Cluj, din județul Cluj și să ne vedem cu bine la următoarea ediție!

Vasile Godîncă-Herlea: Mulțumesc tare mult!

Cristian Pavel: Toate cele bune!

Interviu cu Vasile Godîncă-Herlea în cadrul Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), 27 septembrie 2024 was last modified: noiembrie 26th, 2024 by Vasile Godîncă-Herlea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice