Interpretarea şi aplicarea greşită a regulilor în materia restituirii plăţii nedatorate. Exceptarea de la plata obligaţiilor băneşti în cazul ocupării temporare a unui teren din fondul forestier naţional situat pe coridorul de expropriere

2 dec. 2022
Vizualizari: 310
  • Codul silvic: art. 33 alin. (2) lit. h)
  • Codul silvic: art. 36 alin. (2)
  • Codul silvic: art. 39
  • Codul silvic: art. 41
  • Codul silvic: art. 42
  • Constituția României: art. 147 alin. (4)
  • Legea nr. 255/2010: art. 14
  • NCC: art. 10
  • NCC: art. 1341-1344
  • NCC: art. 1635-1649
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 489 alin. (1) pct. 8
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 45 alin. (1) lit. a)

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A., în nume propriu și în numele Sucursalei de Transport Timișoara, a chemat în judecată pe pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Caraș – Severin, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.019.485,05 RON (sumă fiind încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare pierdere creștere pe anul 2015 – 2.529.322,52 RON conform facturii nr. x/06.11.2015, achitate cu OP nr. x/10.11.2015; chirie pe anul 2016 – 896.400,56 RON, conform facturii nr. x/17.06.2016, achitate cu OP nr. x/24.06.2016; chirie pe anul 2017 – 1.593.761,97 RON, conform facturii nr. x/30.01.2017, achitate cu OP nr. x/22.02.2017) și obligarea pârâtei la plată dobânzii legale datorate de la data achitării sumelor și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 424 din 9 martie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicăbile, Înalta Curte constată că ambele recursuri declarate sunt nefondate, potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

II.1. Recursul pârâtei Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Caraș Severin

Recursul pârâtei este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentându-se, în esență, că au fost interpretate și aplicate greșit regulile în materia restituirii plății nedatorate, prevăzute de art. 1341 din C. civ., în sensul reținerii greșite a aplicabilității scutirii legale de la plata obligațiilor bănești prevăzute de art. 42 din Codul silvic, rezultat al soluționării nelegale a conflictului între normele concurente cuprinse în art. 14 din Legea nr. 255/2010, art. 42 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, H.G. nr. 700/2014, H.G. nr. 841/2015 și Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 694/2016.

În concret, în opinia recurentei-pârâte, curtea de apel a reținut în mod greșit incidența scutirii legale a reclamantei de la plata obligațiilor bănești prevăzute de art. 42 din Codul silvic, în valoare totală de 5.019.485,05 RON, reprezentând contravaloare pierdere creștere pe anul 2015 în sumă de 2.529.322,52 RON și chiria aferentă anilor 2016 și 2017 în sumă de 896.400,56 RON și, respectiv, 1.593.761,97 RON, pentru ocuparea temporară a terenului în suprafață de 20,0158 ha reprezentând fond forestier național aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea pârâtei, în vederea realizării obiectivului de interes național „LEA 400 kV Reșița (România) – Pancevo (Serbia), Tronsonul I”.

Altfel spus, decizia instanței de apel este criticată din perspectiva fundamentării, pretins eronată, pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 care reglementează scutirea legală în discuție și a ignorării ori aplicării greșite a celorlalte dispoziții legale anterior enunțate, care statuează asupra obligațiilor bănești în sarcina reclamantei, aflată, astfel, în situația de a fi efectuat o plată datorată, nesupusă restituirii.

Criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 489 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, demesul judiciar cu care reclamanta a învestit instanțele de fond este fundamentat pe instituția plății nedatorate, reglementată de dispozițiile art. 1341-1344 din C. civ., al cărei principal efect este reglementat în alin. (1) al art. 1341, potrivit cu care „Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire”, regulile aplicărilor restituirii fiind cele consacrate de art. 1635-1649 din C. civ., potrivit normei de trimitere din art. 1344 al aceluiași cod.

Plata a cărei restituire face obiectul dedus judecății primei instanțe, instituită de lege drept condiție-premisă pentru aplicabilitatea remediului activat, este necontestată în proces și dovedită cu înscrisurile dosarului, astfel cum rezultă neechivoc din situația de fapt expusă în considerentele instanțelor de fond și de apel.

Controversa părților litigante și dezacordul de opinii dintre instanțele de fond și de apel poartă asupra incidenței scutirii legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, de la plata obligațiilor bănești prevăzute de art. 42 din Codul silvic, sub aspectul componentelor care vizează chiria și contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice, pretențiile afirmate vizând perioada de referință 2015-2017.

Așadar, problematica aflată în divergență și căreia îi sunt circumscrise criticile recurentei-pârâte supune analizei instanței de recurs modalitatea de interpretare și aplicare, în speță, a dispozițiilor legale relevante, din perspectiva condiției referitoare la inexistența datoriei care a fost stinsă prin plata efectuată de reclamantă.

În consecință, Înalta Curte are a examina rezolvarea dată de curtea de apel, în limita criticilor formulate, conflictului dintre normele juridice concurente evocate, reținând că soluția din decizia recurată este rezultatul unei interpretări adecvate și corelate a dispozițiilor legale, care fundamentează concluzia deplin legală potrivit căreia inexistența datoriei bănești în valoare de 5.019.985,05 RON este efectul direct al scutirii legale instituite de prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010, de care beneficiază reclamanta, după cum se va argumenta în cele ce succed.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010, în forma aplicabilă raportului juridic litigios, anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, „Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din (…) fondul forestier național se exceptează de la plata (…) taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare (…)”.

Acest articol din legea specială în materie de expropriere a fost declarat parțial neconstituțional, prin decizia Curții Constituționale nr. 67/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Textul de lege la care face trimitere dispoziția legală anterior redată și care interesează litigiul pendinte avea următoarea formulare:

„Art. 42. – (1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier național, în cazurile prevăzute la art. 39, obligațiile bănești sunt următoarele: (…)

b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, respectiv al celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare și regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;

c) contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creștere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare și regenerare a pădurilor; (…)

(2) Obligațiile bănești prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din fondul forestier național”.

Potrivit art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 700/2014 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții „LEA 400 kV de interconexiune Reșița (România)-Pancevo (Serbia)”, „(3) Lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică, este prevăzută în anexa nr. 4.”, această din urmă anexă vizând „Lista imobilelor proprietate publică aflate în coridorul obiectivului de investiții „LEA 400 kV de interconexiune Reșița – Pancevo” pentru care se efectuează transferul dreptului de administrare conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare”.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 1 din H.G. nr. 841/2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A., în vederea realizării obiectivului „LEA 400 kV Reșița (România) – Pancevo (Serbia), tronson I”, beneficiar statul român, „(1) Se aprobă ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A., în vederea realizării obiectivului „LEA 400 kV Reșița (România) – Pancevo (Serbia), tronson I”. (2) Terenul forestier prevăzut la alin. (1) face parte din fondul forestier național, este compus din terenul în suprafață de 20,0156 ha proprietate publică a statului, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Caraș-Severin, (..). (12) Predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv”.

Redate fiind normele concurente vizate de criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte are în vedere, într-un prim plan de analiză, raportul de tipul normă specială – normă generală dintre dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 și art. 42 alin. (1) lit. b) și c) din Codul silvic, care implică aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant și a dispozițiilor art. 10 din C. civ. potrivit cu care „Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege”.

Aceasta întrucât, norma specială cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010 are un caracter derogator și, în consecință prioritar, în sensul în care, în considerarea domeniului specializat al obiectelor de interes național, județean și local, instituie expressis verbis beneficiul scutirii de la plata obligațiilor bănești datorate potrivit normei generale din Codul silvic.

Ipoteza incidentă în speță este aceea a exceptării de la plata obligațiilor bănești prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. b) și c) din Codul silvic (chiria și contravaloarea pierderii de creștere), în cazul ocupării temporare a unui teren din fondul forestier național situat pe coridorul de expropriere, teren aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea pârâtei și care este afectat unei lucrări de utilitate publică de interes național, astfel cum rezultă din H.G. nr. 841/2015.

Drept urmare, norma generală care impune respectivele obligații bănești în situația ocupării temporare a unui teren din fondul forestier național și stabilește astfel un raport obligațional, de tipul celui pretins de pârâta beneficiară a plății efectuate, este înlăturată de la aplicare de norma specială și derogatorie conținută de art. 14 din Legea nr. 255/2010, care reglementează expres scutirea de la plata acestora, astfel încât, în acord cu opțiunea legiuitorului, plata efectuată de reclamantă nu este una datorată, ceea ce o îndreptățeste la restituirea sumei de bani, potrivit regulilor în materie anterior amintite.

Este lipsită de orice suport juridic critica recurentei-pârâte prin care se susține că terenurile forestiere proprietate publică nu intră în sfera de aplicare a scutirii reglementate de art. 14 din legea specială a exproprierii.

Textul de lege nu introduce o astfel de distincție, prin urmare nici interpretului legii nu-i este îngăduit să o facă, potrivit binecunoscutei reguli de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Relevantă în acest sens este însăși decizia Curții Constituționale nr. 67/2017 prin care a fost constatată neconstituționalitatea, parțială, a soluției legislative cuprinse în art. 14 din Legea nr. 255/2010. Chiar dacă nu are vreo incidență în cauză, astfel cum în mod judicios a observat instanța de apel, în raport cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție și cu data publicării acesteia care este ulterioară efectuării plății litigioase, totuși sunt deplin relevante statuările instanței de contencios constituțional care a circumscris în mod clar și lipsit de orice echivoc sfera subiecților în privința cărora s-a constatat neconstituționalitatea exceptării de la plata despăgubirilor prevăzute de Codul silvic, la categoria persoanelor fizice și juridice private, proprietare ale terenurilor expropriate.

A contrario, nu s-au constatat vicii de neconstituționalitate în privința acelei porțiuni din aria de aplicare a dispozițiilor art. 14 care dă expresie deplină opțiunii legiuitorului de a excepta statul, prin reprezentanții săi, în calitate de expropriator, de la plata unor taxe sau a altor sume datorate potrivit Codului silvic, în cazul unui teren din fondul forestier național situat pe coridorul de expropriere și având regim de proprietate publică.

Un argument suplimentar, care infirmă susținerile recurentei-pârâte, este dat de interpretarea teleologică a modificărilor aduse textului art. 14, prin Legea nr. 233/2018. Astfel, din parcursul legislativ al legii modificatoare, rezultă că introducerea celor două alineate noi a fost realizată în baza unui amendament, propus și adoptat de forul legislativ, „pentru clarificarea reglementării”, așa cum apare menționat, în expunerea de motive, scopul urmărit de legiuitor la edictarea normei.

Așadar, scutirea instituită în privința terenului din fondul forestier național proprietate publică preexista intervenției legislative operate în anul 2018, fiind, în consecință, aplicabilă raportului juridic litigios.

În cel de-al doilea plan de analiză, subsumat conflictului ierarhic dintre dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 și cele cuprinse în H.G. nr. 700/2014, H.G. nr. 841/2015 și Ordinul nr. 694/2014, invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte are în vedere principiul de drept lex superior derogat inferiori, astfel încât, similar curții de apel, are a reține forța juridică superioară a normei din legea specială care reglementază scutirea de la plata obligațiilor bănești în discuție, în raport cu normele juridice de rang infralegal care reglementează atare obligații bănești, cuprinse în hotărâri de guvern sau ordin de ministru.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, concursul dintre aceste norme antagonice, cu forță juridică diferită, nu poate fi soluționat decât prin aplicarea criteriului ierarhic, dând astfel prevalență normei legale care instituie scutirea, iar nicidecum a criteriului temporal, întucât norma ulterioară care stabilește obligații de plată pentru terenuri proprietate publică ocupate temporar din fondul forestier național este exclusă de la aplicare tocmai din cauza forței sale juridice inferioare, nefiind în prezența unui conflict de drept intertemporal.

De necontestat, bunurile proprietate publică, așa cum este și cazul celui litigios, nu pot forma obiect al exproprierii, concluzie susținută de interpretarea sistematică a întregii reglementări-cadru sau speciale în materie, consacrată de Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010.

În cauză însă, terenul din fondul forestier național, aflat în domeniul public al statului și în administrarea pârâtei, a fost afectat unei lucrări de utilitate publică de interes național, nu prin parcurgerea unei proceduri de expropriere, ci prin efectul transferului dreptului de administrare, în procedura prevăzută de art. 28 din Legea nr. 255/2010, astfel cum rezultă din H.G. nr. 700/2014 și H.G. nr. 841/2015, criticile recurentei-pârâte vădindu-se a fi, și sub acest aspect, nefondate.

Nici împrejurarea, reală, că reclamanta a solicitat emiterea facturilor pentru plata sumelor de bani nu este de natură a suprima caracterul nedatorat al plății efectuate, întrucât operează beneficiul scutirii legale, pe care se grefează argumentul inexistenței datoriei.

Nu pot fi primite nici criticile care vizează neverificarea situației garanției prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a) din Codul silvic, întrucât acestea se circumscriu unei alte componente din cadrul obligațiilor bănești vizate de beneficiul scutirii instituite de art. 14 din Legea nr. 255/2010, care nu a fost dedusă însă judecății din litigiul pendinte și excedează, în consecință, controlului de nelegalitate permis instanței de recurs.

Concluziv, toate criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

II.2. Recursul reclamantei Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA

Recursul reclamantei este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentându-se, în esență, reținerea greșită a bunei-credințe a pârâtei, rezultat al neaplicării integrale a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 și al aplicării greșite a dispozițiilor art. 1341-1344 raportate la art. 1635-1647 din C. civ., ale H.G. nr. 700/2014 și H.G. nr. 841/2015, ale art. 14 și 15 din C. civ., ale art. 9, art. 7 și art. 20 din C. proc. civ., precum și ale O.G. nr. 13/2011.

Supunând controlului de legalitate decizia curții de apel, reclamanta urmărește reformarea parțială a acesteia, sub aspectul soluției de respingere a cererii accesorii referitoare la plata dobânzii legale datorate de la data efectuării plății și până la restituirea efectivă a debitului.

Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Astfel cum s-a reținut deja în cele ce preced, reclamanta solvens este îndreptățită la restituirea de către pârâta accipiens a plății nedatorate. Întinderea acestei obligații de restituire, precum și executarea ei sunt guvernate de regulile aplicabile restituirii prestațiilor în general, consacrate de art. 1635-1649 din C. civ., astfel cum prevede in terminis norma de trimitere cuprinsă în art. 1344 din același cod.

Întrucât obiectul plății primite a fost o sumă de bani, pârâta poate fi ținută să plătească și dobânda legală aferentă sumei de 5.019.485,05 RON, numai în situația în care se dovedește reaua sa credință, întrucât, astfel cum observă judicios instanța de apel, în privința restituirii fructelor și a contravalorii folosinței bunului, dispozițiile art. 1645 din C. civ. introduc distincția necesară, în funcție de buna sau reaua-credință a celui obligat la restituire.

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada contrară prezumției de bună-credință, consacrată de art. 14 din C. civ.. Dimpotrivă, circumstanțele particulare ale speței, prezentate detaliat în cadrul examinării recursului pârâtei, evidențiază că plata nedatorată a fost făcută în contextul unui cadru normativ în care era prescrisă, prin norme juridice concurente atât din punct de vedere ierarhic, cât și din cel al câmpului diferit de acțiune, o conduită antagonică pe seama reclamantei, în calitatea sa de reprezentant al Statului Român, cu privire la exceptarea sau, dimpotrivă, la obligația legală de a plăti taxele și sumele de bani la care se referă dispozițiile Codului silvic, în ipoteza terenului forestier proprietate publică.

Într-un atare context juridic, reclamanta nu poate fi considerată decât la adăpostul prezumției de bună-credință, Înalta Curte validând, astfel, raționamentul clar și convingător al curții de apel, expus în considerentele deciziei atacate.

În sensul acestei concluzii, în mod corect curtea de apel a avut în vedere că raporturile între părți au la bază, în privința obligațiilor de plată, o serie de acte normative care, deși cu forță juridică inferioară Legii nr. 255/2010, prevedeau obligații de plată, cel puțin în aparentă contradicție cu exceptarea de la plata instituită de art. 14 din Legea nr. 255/2010. Mai mult decât atât, dispozițiile art. 42 alin. (2) din Codul silvic instituie obligația de achitare a repectivelor sume anticipat predării-primirii imobilului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară a terenurilor din fondul forestier național, situație în care, având în vedere anvergura obiectivul de investiții „LEA 400 kV Reșița (România) – Pancevo (Serbia)” de importanță națională, contestarea sau revizuirea acestor obligații în cadrul structurilor ierarhice interne sau externe ale pârâtei ar fi fost de natură să genereze întârzieri în predarea terenului, cu consecințe asupra demarării proiectului.

Raportat argumentelor anterior redate, soluția de respingere a cererii accesorii vizând dobânda legală a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie de bună-credință și de restituire a prestațiilor în caz de plată nedatorată, anterior examinate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondate recursurile declarate.

În raport de soluția de respingere a excepției de netimbrare a recursului declarat de pârâtă, prin încheierea de admitere în principiu din 27 ianuarie 2021, și de prevederile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte are a dispune asupra cererii pârâtei având ca obiect restituirea taxei de timbru plătite peste cuantumul datorat, în sensul admiterii acesteia.

Sursa informației: www.scj.ro.

Interpretarea și aplicarea greșită a regulilor în materia restituirii plății nedatorate. Exceptarea de la plata obligațiilor bănești în cazul ocupării temporare a unui teren din fondul forestier național situat pe coridorul de expropriere was last modified: noiembrie 29th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.