Interesul superior al copilului. Noi sensuri ale unei „formule magice”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Interesul superior al copilului este un concept consacrat la nivel internațional încă din 1959 de Declarația Drepturilor Copilului. Treizeci de ani mai târziu, Convenția internațională privind drepturile copilului (care deține recordul în materie de ratificare din partea statelor) include interesul superior alături de principiile nediscriminării, al dreptului la viață și dezvoltare și al dreptului la opinie al copilului (G. Ifezue, M. Rajabali). Sintagma interesul superior al copilului este inserată în articolele care privesc separarea de părinți, reîntregirea familiei, responsabilitățile parentale, privarea de mediul familial și îngrijirea alternativă, adopția, separarea de adulții aflați în detenție, garanții procedurale, inclusiv prezența părinților la ședințe de judecată în cauze penale care implică copiii în conflict cu legea. De asemenea, regăsim principiul în Protocolul Opțional la Convenție cu privire la vânzarea de copii, prostituția și pornografia infantilă și în Protocolul Opțional la Convenție privind procedura de comunicare (CDC, C.G.14).

În interpretarea Comitetului pentru Drepturile Copilului (CDC, organul creat pentru implementarea dispozițiilor convenției în viața statelor) această sintagmă trebuie înțeleasă ca un drept material, un principiul fundamental și ca o regulă de procedură. Ca drept material, interesul primordial al copilului se aplică direct și poate fi invocat în fața instanțelor. Ca principiu fundamental, conceptul impune interpretarea în sensul care „servește cel mai eficient” protecția copilului. Din punct de vedere procedural, interesul superior reprezintă o garanție în luarea deciziilor (CDC, C.G.14, §6).

Complexitatea conceptului impune determinarea conținutului său concret pentru fiecare caz în parte, în funcție de situația specifică a copilului sau copiilor și având în vedere contextul, situația și nevoile lor personale (CDC, C.G.14, §16).

În scopul stabilirii interesului superior CDC identifică două etape: „evaluarea interesului superior” (aprecierea tuturor elementelor și circumstanțelor ( necesare pentru a lua o decizie într-o situație specifică, pentru un anumit copil sau grup de copii) și „determinarea interesului superior” (ca proces formal cu garanții procedurale stricte, bazat pe evaluare).

Elementele care stau la baza activității de evaluare sunt opiniile copilului, identitatea acestuia (sex, orientare sexuală, origine națională, religie și credințe, identitate culturală, personalitate), păstrarea mediului familial și menținerea relațiilor, îngrijirea, protecția și siguranța copilului, existența unor situații de vulnerabilitate, respectarea dreptului la sănătate și a dreptului la educație al copilului (CDC, C.G.14, §36-38).

Dacă la nivel teoretic stabilirea interesului superior al copilului pare a avea coerență și claritate, în practică, așa cum aprecia celebrul jurist francez pe care l-am evocat la început, Jean Carbonnier, principiul este o „noțiune imperceptibilă, trecătoare, schimbătoare” (C. Perelman et R. Vander Elst, 99). De multe ori, în numele interesului copilului sunt luate decizii care nu le profită (sau nu le profită în totalitate) copiilor. Legat acest aspect, o trecere în revistă a unor cauze referitoare la viața de familie, soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor omului este relevantă.

Aspecte privind interesul superior al copilului în cauze referitoare la viața privată și de familie reflectate în jurisprudența CEDO

Deși nu este expres prevăzut în Convenția Europeană a drepturilor omului, interesul superior al copilului este un factor determinant în soluționarea de către Curtea Europeană a drepturilor omului (CEDO) a cazurilor în care copiii sunt implicați. Acestea intră sub incidența dreptului la viață privată și al relațiilor de familie (art.8 din Convenția europeană) și poate acoperi relațiile dintre părinți și copii după divorț, păstrarea legăturilor personale și a contactului direct cu ambii părinți, dreptul de vizitare al minorilor, condițiile adopției, atribuirea numelui copilului, vocația succesorală, drepturile copilului născut din afara căsătoriei etc.

Prin interpretarea Convenției prin prisma protecției copilului CEDO a influențat evoluția dreptului familiei în Europa și asigurarea dezvoltării corespunzătoare a acestuia, într-un mediu favorabil. În prezent, redefinirea relațiilor de familie, și a cuplului, fragilizarea liniei de demarcație dintre viață privată și viață de familie, reconstrucția filiației constituie adevărate provocări pentru juriștii europeni și afectează coerența conceptului de interes superior al copilului. Fără a urmări o prezentare exhaustivă, vom puncta câteva dintre direcțiile dezvoltate de Curte în acest domeniu.

Interesul copilului și noile tipuri de relații de familie

În condițiile schimbării de paradigmă a familiei tradiționale, definirea sintagmei relații de familie nu este facilă. Coexistența diferitelor tipuri de familie (nucleară, monoparentală, familiile cu trei părinți (Ciucă, 96) și de parentalitate („intențională”, mamă sau tată singuri-by choice, co-parentalitatea și aranjamentele anterioare concepției- privind creșterea copiilor de către parteneri hetero sau homosexuali, în absența unui domiciliu comun (Ciucă, 92) părinții „legali” ( E. Marquardt,10)”, „progenitorii A și B”) (Marquardt,11) conduce spre noi interpretări ale interesului superior al copilului. Dacă în 1997 instanța europeană considera că „întreaga comunitate are interesul să mențină un sistem coerent în dreptul familiei în care interesul superior al copilului să fie central” (X,Y,Z, §47) ulterior, sub presiunea schimbărilor „științifice, juridice, morale și sociale” (Schalk and Kopf) accentele se schimbă. Așa cum reiese din analiza jurisprudenței dezvoltate de CEDO, dreptul la viață privată și viața de familie oglindesc o lume diferită.

Astfel, dreptul de a întemeia o familie este recunoscut familiilor de facto. În numele binelui copilului, CEDO a apreciat că simpla legătura biologică a copilului cu părintele natural, fără alte criterii legale care să demonstreze relațiile personale intră sub incidența protecției vieții private: „copilul este considerat ipso jure parte a unității familiale din momentul nașterii și prin acest fapt (…) indiferent de contribuția [părintelui] la îngrijirea și educarea copilului” (Kroon, §30) și de criteriul coabitării care, de-a lungul timpului era considerat un indicator pentru existența relațiilor de familie (Abdulaziz Cabales). Practic, Curtea a decis că simplul fapt că părintele și copilul „se bucură reciproc unul de compania celuilalt” constituie un element fundamental al vieții de familie (Eberhard and M.V, §125) în sensul articolului 8 din Convenția europeană.

Ideea că viața de familie include și alte tipuri de „legături familiale” este dezvoltată în 2010 (Moretti and Benedetti, §74) în care sunt enumerate drept criterii durata legăturii cu copilul și calitatea relației cu acesta (în speță era vorba despre un copil plasat provizoriu pentru cinci luni într-o familie, perioadă extinsă apoi la 19 luni, după care copilul a fost înscris pentru adopție, fără a acorda prioritate familiei de plasament).

O problemă actuală o reprezintă copilul ca proiect parental invocat ca „un drept” de virtualii părinți. De pildă, în cauza S.H. v. Austria care privește reproducerea medical asistată reclamanții susțin că reglementarea strictă a fertilizării in vitro de către statul austriac aduce atingere dreptului la viață privată și principiului non-discriminării. Decizia (favorabilă petenților) a Curții, a subliniat că, de vreme ce dreptul la libertate include „dreptul unui cuplu de a concepe un copil folosind reproducerea medicală asistată pentru acest scop”, atunci acest drept trebuie garantat fără discriminări. Altfel spus, restricțiile cu privire la tehnicile disponibile care pot priva unele cupluri de „dreptul la un copil” sunt discriminatorii și încalcă prevederile Convenției Europene.

Interesul superior al copilului în cauze privind adopția

Numeroase discuții sunt generate de garantarea interesului superior al copilului în cauzele privind adopția solicitată de cuplurile formate din persoane de același sex. O cerere de adopție a copilului partenerei mamei (X vs. Austria) recent analizată de instanța de la Strasbourg este relevantă pentru studiul de față. Câtă vreme legea austriacă permite adopția copilului unuia dintre soți în cazul cuplurilor căsătorite, pentru simetrie juridică, CEDO ajunge la concluzia că în cauză a existat o discriminare raportată la viața de familie (X.ș.a.153). Mai mult, instanța europeană creează conceptul de adopție „co-parentală” care transcende atât realitatea internă cât și dreptul natural, bazat pe filiația biologică ( G. Puppink). Altfel spus, abordarea instanței este evident în interesul adulților și nu al copilului (al cărui tată biologic există și cu care întreține legături foarte strânse care, conform criteriilor menționate conturează relațiile de familie).

Adopția unui copil de către un bărbat homosexual, necăsătorit a fost analizată în cauza Fretté. CEDO a ajuns la concluzia că dreptul la adopție nu este garantat de Convenție și intenția de a crea o familie nu intră sub incidența vieții de familie (Fretté, §11) lăsând o largă marjă (E. Falletti) de apreciere autorităților naționale în aprecierea interesului copilului (dată fiind lipsa de consens a statelor în acest domeniu). Curtea decide că nu au fost încălcate art. 14 și 8 din Convenție. În același timp, instanța subliniază importanța respectării interesului superior al copilului adoptat și urmează logica instanței interne privind eventualele consecințe negative ale adopției de către un bărbat homosexual asupra educației copilului, în absența unui model maternal.

În cauza E.B, deși petenta este într-o relație de cuplu cu o altă femeie, instanța europeană abordează problema prin prisma adopției de către o persoană singură (E.B.§41) („care să joace rolul mamă și tată” cum se arată în cerere) (E.B.,§10) și pune accentul pe absența tatălui și pe rolul pe care partenera mamei l-ar avea în dezvoltarea copilului. De această dată Curtea nu mai construiește argumentația pe baza marjei de apreciere ci trimite la recomandările Comitetului pentru drepturile Copilului (E.B,§77) și conchide că statele pot interzice adopția de către persoanele necăsătorite dar nu din considerente care privesc orientarea lor sexuală.

Trebuie subliniat faptul că, spre deosebire de Comitet, CEDO nu a elaborat o listă completă de criterii pentru evaluarea interesului superior al copilului ci a preferat să aprecieze circumstanțele de la caz la caz. Abia de dată recentă, în YC v.U.K, CEDO a subliniat importanța pe care instanțele naționale trebuie să o acorde „inter alia, vârstei, maturității și dorințelor afirmate ale copiilor, efectului probabil al ruperii legăturilor cu familia de origine și cu rudele” (YC§135). În cauză, mama reclamă încălcarea dreptului său ca urmare a faptului că instanțele naționale au refuzat reevaluarea situației copilului (care era victimă a violențelor dintre părinți) și au dispus plasamentul în vederea adoptării. Dacă până în prezent cazurile de adopție au fost abordate de CEDO în principal prin prisma consimțământului părinților (Ifezue, Rajabali). Curtea afirmă aici foarte tranșant primatul interesului copilului, apreciind că instanțele naționale au acționat corect și art.8 nu a fost încălcat.