Interdicția dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Lămurirea dispozitivului: funcțiile pe care nu le pot ocupa contestatorii, foști polițiști la Serviciul Rutier (VCP, NCPP, Legea nr. 360/2002)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 532/2017

VCP: art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2); Legea nr. 360/2002: art. 15, art. 69 alin. (1) lit. i); Constituție: art. 126, art. 129

Prin Decizia penală nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, printre altele, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009*.

Curtea a constatat că, prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009*, celor doi inculpați A. și B. le-au fost aplicate, pe lângă pedepsele principale, și pedepsele accesorii constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a – dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice – și lit. b) – dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – C. pen. din 1969.

Prin contestația la executare formulată, cei doi condamnați au solicitat, în esență, lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 538/2016 apreciind că nu rezultă în ce constă în concret interdicția privind dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, respectiv care sunt funcțiile pe care nu le pot ocupa contestatorii dacă ar opera pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare, și să se precizeze dacă pot ocupa funcția de polițist, invocând cazul de contestație prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. – când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În opinia Curții, conținutul concret al celor două interdicții este cât se poate de clar și nu necesită nicio lămurire întrucât funcția de polițist este o funcție ce implică exercițiul autorității de stat (polițistul fiind angajatul Ministerului de Interne care este parte integrantă a Guvernului – autoritate executivă a statului) fiind lipsită de sens orice altă analiză pe acest subiect.

În fapt, Curtea a constatat că problema juridică ce îi preocupă pe cei doi contestatori, respectiv dacă încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul de Interne este legală sau nu, este exterioară cauzei penale soluționate definitiv prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009* și prin urmare nu poate primi rezolvare pe calea unei contestații la executare.

S-a apreciat că, din înscrisurile depuse la dosar de apărătorul ales al contestatorilor (Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Iași nr. 1611 din 02 august 2016 privind încetarea raporturilor de serviciu ale numitului A., fila 25, și comunicarea acestei dispoziții, fila 24) rezultă, dincolo de orice îndoială, că încetarea calității de polițist este consecința legală și firească a soluției definitive de condamnare, așa cum prevede art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, în forma în vigoare la data de 22 iulie 2016, data condamnării definitive.

S-a reținut că articolul menționat prevede că încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului are loc când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15 din aceeași lege.

Așadar, Curtea a apreciat că încetarea raporturilor de serviciu ale contestatorilor care au avut calitatea de polițiști la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași nu are legătură cu regimul juridic privind executarea pedepselor principale și/sau pedepselor accesorii invocate de aceștia, regim care de altfel este stabilit în mod clar și expres de Codul penal și nu necesită alte lămuriri, iar corelația dintre încetarea raporturilor de serviciu și regimul juridic al pedepselor accesorii, pe care o realizează contestatorii, este una pur artificială.

Prin urmare, în opinia Curții, raportat la situația juridică a celor doi contestatori, așa zisa nelămurire cu privire la conținutul concret al interdicției privind ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat nu există.

În concluzie, apreciind că nu există nelămurirea invocată cu privire la conținutul concret al pedepselor accesorii aplicate definitiv inculpaților B. și A. prin Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/99/2009*, Curtea a respins, ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii A. și B.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație condamnații B. și A.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

În cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestația la executare de către condamnații B. și A., în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen., este reprezentat de Decizia penală nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, care constituie hotărârea pronunțată de către instanța de apel, ca ultim grad de jurisdicție ordinară.

Înalta Curte constată că, prin decizia atacată de către condamnați, s-a statuat cu caracter definitiv asupra solicitării lămuririi dispozitivului Deciziei penale nr. 538 din 22 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorii A. și B.

Titlul reprezentat de o decizie pronunțată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de instanța ce a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd că (…) în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, și hotărârea pronunțată în contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este definitivă.

Prin urmare, contestatorilor condamnați nu le este recunoscută calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 144 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. 6, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de câte 130 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.