ÎNTÂLNIRILE LEGAL POINT – „Vârful din noi”*

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

31 octombrie 2016, 14.10, ora Nepalului. O zi ca oricare alta pentru mulți dintre noi. Dar, la mii de kilometri, departe de România, doi români reușesc ce nu a mai reușit nici un alt om înaintea lor. Au dus tricolorul României pe vârful „Peak 5” (Saldim – 6421 m), un vârf izolat, tehnic și sălbatic. Importantă este precizarea că ascensiunea a fost realizată în stil alpin – fără oxigen suplimentar și fără șerpași.

Am urmărit „filmul” întregii lor expediții: de pe Kyajo Ri, până în ziua de 31 octombrie – Summit Day!

În relativa liniște a activității de birou – era în pregătire festivitatea de lansare a numărului 2/2016 al Revistei Legal Point – încercam să îmi imaginez filmul expediției lor.

Imaginați-vă că sunteți în Bușteni (pe Valea Prahovei), iarna, și admirați Abruptul Prahovean, dominat de Crucea Eroilor. Diferența de nivel este de aproximativ 1400 de metri între Bușteni și Crucea Eroilor. Deși această diferența pare mică, Abruptul Prahovean vă transmite o senzație de micime, de fragilitate. Faptul că vedeți oameni în jurul vostru vă liniștește, faptul că simțiți prezența civilizației vă liniștește.

Imaginați-vă că sunteți pe un traseu montan în acel abrupt; tot sunteți oarecum liniștiți știind că în cazul unui incident, în câteva ore câțiva oameni curajoși vor ajunge să vă ajute. Când stai pe Platoul Bucegilor, faptul că vezi orașul, luminile, semnele de civilizație îți dă o oarecare liniște, siguranță, încredere.

Acum vă rog să vă imaginați Crucea Eroilor aflată la o altitudine de 2-3, chiar de 4 ori mai mare. Când privim spre abruptul prahovean, trebuie să dăm capul pe spate pentru a-i cuprinde măreția. Privind spre un colos himalayan sentimentul de fragilitate trebuie să fie copleșitor.

Să ne imaginăm că întregul peisaj antropic dispare încet, încet. Că tot ceea ce ne oferă confortul din viața de zi cu zi este șters de către o mână invizibilă. Case, mașini, oameni dispar una câte una și ajungi să fii înconjurat doar de gheață și stâncă zile în șir; să înduri vânturi de 70-80 km/oră și temperaturi de -30 de grade, adăpostit împreună cu camaradul de ascensiune într-un cort de 2 metri pătrați; să știi că prima așezare umană se află la zeci/sute de kilometri; să îți asiguri viața cu obiecte ce se măsoară în centimetri, cel mult în metri, asta pentru a escalada un munte ale cărui coordonate sunt de ordinul zecilor de kilometri și unde se înregistrează recorduri geografice – toate acestea par a sfida logica.

Să știi că viața ta este legată (la propriu) cu o coardă groasă de 10-12 mm de cea a partenerului de ascensiune; să respiri mai puțin de jumătate din cantitatea de oxigen pe care o respiri în mod obișnuit; să fii conștient că organismul tău este la limita supraviețuirii, fiind în situația de a se autoconsuma, ajungând a consuma și 10.000 de calorii pe zi (media normală fiind de 2000): și cu toate acestea să continui – toate acestea par a contrazice instinctul de conservare.

Dar, în același timp, să ai privilegiul de a fi primul pământean care pune piciorul pe un vârf; să îți poți bucura sufletul cu o priveliște pe care niciun muritor nu a avut șansa de a o admira; să poți îmbrățișa orizonturi necuprinse încă de nici un alt om; – toate acestea merită să depui toate eforturile.

Cum spunea un mare alpinist român, Alex Găvan, munții nu se urcă doar cu pioleți și colțari, ci mai ales cu smerenie.

Am propus de îndată ca această performanță deosebită pentru alpinismul românesc să fie premiată de către Revista Legal Point. M-a bucurat enorm deschiderea conducerii revistei față de această propunere – fiind vorba de un domeniu nu tocmai familiar societății românești, și care, aparent, nu ar avea vreo legătură cu domeniul juridic.

Primul contact telefonic a fost cu Zsolt. Fără a clipi, fără a cere foarte multe detalii, fără a-și „consulta agenda”, îmi confirma prezența în data de 8 decembrie la București. Rămân puțin surprins de repeziciunea răspunsului primit. Mă întreb dacă am fost destul de explicit, dacă am fost înțeles. Dar probabil că el a fost mai surprins decât mine. Îl sun pe Vlad, care cu o mare bucurie îmi confirmă, la fel de rapid, prezența la București. Stabilim să ne întâlnim la editura, în dimineața zilei festivității, pentru realizarea interviului. Discuțiile nu puteau începe fără o cafea (de fapt mai multe). Despre viața la înălțime și despre ce se află dincolo de necunoscut, ne-am „plimbat” din văile necălcate de oameni din Himalaya, până în pădurile virgine ale României (care, din păcate, sunt din ce în ce mai amenințate de exploatările ilegale de lemn). Despre ce înseamnă o adevărată echipă, până la motivațiile care îi împing mai departe în explorarea necunoscutului. Despre vârfuri geografice și despre „vârful din noi”. Despre adevărata performanță și despre „omul modern”. O discuție care m-a făcut să nu mai simt atât de mult presiunea acelei zile.

Ajuns la finalul articolului, îmi dau seama că nu le-am spus numele complet: Zsolt Török și Vlad Căpușan – doi oameni deosebiți, care poartă cu aceeași eleganță atât geaca de Gore-Tex, cât și costumul cu papion; doi oameni care mânuiesc cu aceeași precizie atât pioletul, cât și arta discursului motivațional.