ÎNTÂLNIRILE LEGAL POINT – CHAPEAU ANA BLANDIANA

Mi-am spus deseori că suntem un popor iubit de Dumnezeu. Atât de iubit că, deși mai mereu ne risipim idealurile firești (nicidecum înalte), supraviețuim focului. Renaștem. Nu învățăm din nicio lecție, ce ne însângerează adânc trupul, că libertatea după care tânjim, care ne scoate când și când eroic în stradă, se risipește imediat dacă nu rămânem uniți.

Ar fi atât de simplu dacă am lua aminte. Stângaci, precum suntem, renunțăm într-o clipă la tot.

Ne eliberăm cu sacrificii, visăm frumos o clipă și sfârșim prin a ne căuta alți stăpâni. Poate vor fi mai buni, mai înțelepți… ne mințim frumos. Cine știe…

Ne e frică de noi. Asta cred că este, frica de noi…

În astfel de momente, Dumnezeu ne trimite câte o Ană. Suavă. Să ne vindece. Rănile, sufletele, temerile. Cu blândețe. Să aibă milă de noi.

Să ne oblojească destinul.

Nu este o întâmplare. Anele curg în istoria noastră.

Nu le enumăr. Sunt prea multe. Pe unele le știm din cărți, din viață: Ana lui Manole, Regina Ana…

Indiferent de unde vine, Ana-i plămădită din suferința noastră.

Doar ea ne poate înțelege.

Ana se sacrifică, are curaj să spună ce noi simțim, dar ascundem cât mai adânc, de teamă, Ana înalță baricade, urcă steaguri. Ana bucură inimi, cucerește oamenii. Cât dor ne era de liniștea ta, Ana…

Ana zâmbește. Ne recunoaște.

E Ana noastră. Nu am fi noi fără Ana!

Ana arde încet pentru noi. E un boț de dumnezeire ce ni se arată doar pentru a ne lumina drumul.

Îmi zic încă o dată – e Ana noastră!

Nu am fi noi fără Ana!

O merităm sau nu, Ana rămâne cu noi. Pentru a ne veghea. Precum luna.

Bun venit, Ana Blandiana!