Instituția Prefectului – Municipiul București. Debutul etapei a II-a a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19

15 ian. 2021
Vizualizari: 241

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul oficial (b.prefectura.mai.gov.ro), Instituția Prefectului – Municipiul București a informat că vineri, 15 ianuarie 2021,  debutează etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, începând cu această dată putând fi efectuate programări ale vaccinării.

Astfel, în primă fază, vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc: vârstnicii din centrele rezidențiale, adulții de peste 65 de ani, adulții care suferă de boli cronice și persoanele care desfășoară activități esențiale.

Acestea se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși, iar în cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalități: prin intermediul oricărui alt medic de familie, la numărul de telefon 021.9462, prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor de sector. Persoanele care desfășoară activități esențiale vor fi programate în baza propunerilor făcute de angajator.

Totodată, procesul de vaccinare va debuta la data de 18 ianuarie, în cele 8 centre, cu 23 puncte de vaccinare, organizate în unitățile medicale, după cum urmează:

− Spitalul Clinic Colțea (centrul ambulatoriu pentru sportivi) – 1 centru cu trei puncte de vaccinare;

− Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – 1 centru cu două puncte de vaccinare;

− Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș – 1 centru cu patru puncte de vaccinare;

− Institutul Peneumofiziologie Marius Nasta – 1 centru cu patru puncte de vaccinare;

− Spitalul Obregia – 1 centru cu două puncte de vaccinare;

− Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă – 1 centru cu trei puncte de vaccinare;

− Spitalul Universitar de Urgență – 2 centre cu cinci puncte de vaccinare.

Pentru comunicatul integral, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Instituția Prefectului – Municipiul București. Noi măsuri de protecție dispuse pentru tradițiile prilejuite de sărbătorile de iarnă

Instituția Prefectului – Municipiul București. Debutul etapei a II-a a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 was last modified: ianuarie 15th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: