Instituţia Avocatul Poporului. Prima consultare dintre Boardul Copiilor și Avocatul Poporului

15 ian. 2020
Vizualizari: 321

Potrivit site-ului oficial (www.avp.ro), Instituția Avocatul Poporului a publicat un comunicat de presă privind prima consultare dintre Boardul Copiilor și Avocatul Poporului, urmată de încheierea unui Memorandum de Înțelegere între UNICEF și Ombudsman.

Astfel, noul Board al Copiilor din România, Avocatul Poporului și Avocatul Copilului s-au întâlnit marți într-o primă consultare, în care au discutat despre prioritățile copiilor și rolul Avocatului Copilului în anii următori, pentru ca drepturile copiilor români să fie promovate și respectate.

Prin această ocazie, Reprezentanța UNICEF în România și Avocatul Poporului au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru perioada 2020-2022.

Organizația UNICEF va acorda suport tehnic pentru ca Avocatul Copilului să devină membru al Rețelei Europene a Avocaților Copilului (European Network of the Ombudspersons for Children – ENOC), precum și pentru creșterea capacității personalului propriu. Asistența UNICEF va privi inclusiv îmbunătățirea sistemului de înregistrare a petițiilor.

 

Pentru mai multe informații, accesați sursa informației.

Sursa informației

Instituția Avocatul Poporului. Prima consultare dintre Boardul Copiilor și Avocatul Poporului was last modified: ianuarie 15th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: