Inspecțiile Judiciare din România și Bulgaria ar putea încheia un protocol de colaborare

20 nov. 2015
Vizualizari: 696

Despre

  • Vizita la Inspecţia Judiciară de pe lângă Consiliu Judiciar Suprem al Republicii Bulgare
  • Încheierea protocolului după stabilirea formei finale a acestuia

În perioada 16-19 noiembrie 2015, domnul inspector – șef Lucian Netejoru și domnul inspector – șef adjunct Gheorghe Stan au efectuat o vizită la Inspecția Judiciară de pe lângă Consiliu Judiciar Suprem al Republicii Bulgare.

Cu această ocazie, delegația Inspecției Judiciare din România a propus încheierea unui protocol de colaborare între cele două instituții, urmând ca acesta să fie semnat după stabilirea formei sale finale.

În cadrul întâlnirilor care au avut loc, reprezentanții celor două Inspecții s-au informat reciproc cu privire la cadrul legal care reglementează rolul, atribuțiile, organizarea și funcționarea acestora și au prezentat, pe larg, activitatea recentă.

Vizita a fost organizată la inițiativa Inspecției Judiciare de pe lângă Consiliul Judiciar Suprem al Republicii Bulgare.

Sursa informațiilor este comunicatul de presă publicat de Inspecția Judiciară (www.inspectiajudiciara.ro).

Inspecțiile Judiciare din România și Bulgaria ar putea încheia un protocol de colaborare was last modified: noiembrie 20th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: